Germina Nagâţ, membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), a declarat că minorii recrutaţi de Securitate în anii ’80 reprezintă una dintre cele mai sinistre teme care se găsesc în arhiva CNSAS, precizând că iniţial a crezut că este vorba de 10.000 de copii care au fost colaboratori, dar crede că numărul acestora este cel puţin dublu, transmite news.ro.
Germina Nagâţ a fost întrebată, duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, ce poate spune despre minorii care au colaborat cu Securitatea în anii ’80.
“Este una dintre cele mai mai sinistre teme care se pot documenta în arhiva asta, credeţi-mă. Noi am crezut iniţial că o să ne ducem spre 10.000 de copii. Sunt mult mai mulţi. Vor fi cel puţin dublu. Vorbim despre foşti elevi de liceu, mai ales în anii ‘80, care acum sunt oameni tineri în activitate, au 40 şi ceva de ani. La tema asta noi am ajuns văzându-i pe listele de candidaţi. Deci, foarte mulţi dintre minorii recrutaţi atunci au fost, să zicem, în ultimele două mandate, verificaţi de CNSAS din oficiu pentru că erau pe listele de candidaţi. În special la locale, acolo sunt multe speţe”, a afirmat Germina Nagâţ.
Ea a menţionat că dacă notele informative au fost date atunci când aveau sub 16 ani, legea îi exonerează, iar dacă le-au făcut când aveau între 16 şi 18 ani, atunci vor fi declaraţi colaboratori.
“Dacă sunt notele sub 16 ani, legea îi exonerează. Dacă sunt între 16 şi 18 ani şi au conţinutul pe care vi l-am spus, merg la tribunal, nicio problemă, deci vor fi declaraţi colaboratori. Dar totuşi, povestea asta nu e atât de simplă. E o dimensiune etică foarte dureroasă. Cum judeci acum un adult, dar care atunci era un elev care a fost recrutat în şcoală de cele mai multe ori. Deci astea din anii ’80, care sunt pe bandă pur şi simplu, adică sunt tipizate de angajamente pentru că erau atât de multe recrutări, că nici nu mai merita să-i pui să scrie angajamentul, le dădeai să completeze o jumătate de foaie cu mânuţa lor şi asta era tot”, a explicat reprezentanta CNSAS.