Home Dezvaluiri Dosarul Apa Nova- Franţa, ÎNGROPAT discret: Procurorii decoraţi de Ambasada Franţei

Dosarul Apa Nova- Franţa, ÎNGROPAT discret: Procurorii decoraţi de Ambasada Franţei

0

Pe 7 iunie anul acesta, șefa DNA, Laura Kovesi, a fost onorată de ambasadorul Franței la București cu însemnele de cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare. Nu e clar pentru ce merite…Pe 18 octombrie anul acesta, procurorul șef al Biroului de cooperare internațională din cadrul DIICOT, Laura Ceh, fost magistrat de legătură cu Republica Franceză, în trecut, a fost onorată de ambasadorul Franței la București, cu Ordinul Național al Meritului în grad de Cavaler. Nu e clar pentru ce merite…Acuzați, anul trecut, de fapte penale în mega-dosarul Apa Nova, despre foștii directori, francezii Bruno Roche şi Laurent Lalague, nu se mai aude nimic, fiind demult dispăruți din țară. Cum nu se mai aude nici de dosar, în ansamblu. Probabil nicio legătură cu evenimentele de mai sus…, scrie Inpolitics.ro.

Dosarul Apa Nova anunţat cu surse şi trâmbiţe a fost discret palmat.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat, anul trecut, că a pus sub acuzare societatea Apa Nova București pentru luare de mită, cumpărare de influență, favorizarea infractorului, violarea vieții private, evaziune fiscală, în formă continuată, spălare de bani și a extins urmărirea penală față de mai multe persoane cercetate în acest dosar

– violarea vieții private,
– evaziune fiscală, în formă continuată,
– spălare a banilor.

2. De asemenea, s-a dispus extinderea acțiunii penale față de următorii inculpați, aflați sub control judiciar:
ROCHE BRUNO-DANIEL-PAUL, director general al S.C. Apa Nova S.A. București în perioada octombrie 2008 – septembrie 2013, cetățean francez, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– evaziune fiscală, în formă continuată,
– spălare a banilor,
– violarea vieții private;

SEMENESCU OVIDIU TRAIAN, administrator al unor societăți comerciale și reprezentant neoficial al unui grup de firme străin din care face parte și SC Apa Nova SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată,
– complicitate la spălare a banilor;

MOISESCU VLAD OCTAVIAN, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată,
– complicitate la spălare a banilor.

3. În aceeași cauză, procurorii anticorupție au adus la cunoștința apărătorilor aleși ai suspectului
LAURENT LALAGUE, cetățenie franceză și română, director general al S.C. Apa Nova S.A. București în perioada septembrie 2013 – iunie 2015, că față de clientul lor s-a dispus continuarea urmăririi penale și pentru alte infracțiuni decât cea inițial reținută în sarcina sa și anume pentru
– luare de mită,
– evaziune fiscală, în formă continuată,
– spălare a banilor,
– violarea vieții private.

În ordonanța de extindere și continuare a urmăririi penale întocmită de procurori menționează următoarea stare de fapt:
Apa Nova București S.A. care face parte Grupul de firme VEOLIA Franța este concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare a municipiului București pe o perioada de 25 ani, începând cu anul 2000. Printre acționarii societății se află și municipiul București, cu un procent de 16,31%, din capitalul societății și are ca domeniu de activitate gestiunea serviciului public de alimentare cu apă și a serviciului de canalizare în Municipiul București.
Apa Nova București S.A. este prima societate din România în acest domeniu care s-a constituit pe baza unui parteneriat public-privat.
S.C. APA NOVA București S.A furnizează un serviciu public astfel încât selectarea furnizorilor trebuie făcută obligatoriu prin procedura de achiziție publică prevăzută de lege.
Cu toate acestea, În perioada 2008-2015, firmele controlate de inculpații Semenescu Ovidiu-Traian, Moisescu Vlad-Octavian și Berevoianu Costin au obținut contracte în mod preferențial și direct, fără derularea procedurilor legale. Cea mai mare parte a serviciilor prevăzute în contracte nu ar fi fost prestate.

Contractele au fost încheiate de APA NOVA București S.A cu firmele controlate direct de cei sus menționați sau prin persoane interpuse, tocmai ca și contraprestație a influenței și intervențiilor făcute de aceștia, în interesul firmelor din Grupul VEOLIA, în speță S.C. APA NOVA București S.A, pe lângă instituțiile publice (în principal, la Primăria Generală, Consiliul General ale mun. București, Primăria și Consiliul Local ale Sectorului 1 București).
„Căpușarea” activității APA NOVA București S.A cu diferite firme prin intermediul cărora s-au scurs sume extrem de importante de bani în mod nelegal, ar fi avut ca efect inclusiv creșterea prețului serviciilor de apă și canalizare plătit de locuitorii municipiului București.

Concret, în perioada 2008 – 2015, inculpatul Roche Bruno-Daniel-Paul, suspectul Laurent Lalague și inculpata Săniuță Lavinia Teodora, în calitate de administratori ai S.C. APA NOVA S.A. București și directori generali ai aceleiași societăți, au dat sume importante de bani, urmare unei înțelegeri prealabile, lui Semenescu Ovidiu-Traian, sub forma unor contracte încheiate cu societăți aparținând sau care sunt controlate de Semenescu Ovidiu-Traian, Moisescu Vlad-Octavian și Berevoianu Costin, contracte al căror obiect nu a fost prestat în realitate. Banii au fost dați pentru ca Semenescu Ovidiu-Traian să intervină, personal sau prin intermediul altor persoane, la reprezentanții unor instituții publice din România, în beneficiul agenților economici ai Grupului de firme VEOLIA Franța, din care face parte și S.C. APA NOVA SA București. Majoritatea plăților aferente acestor contracte au fost autorizate de administratorii și directorii S.C. APA NOVA SA București fiind realizate, în parte, dintr-un cont bancar aflat la dispoziția exclusivă a decidenților.

În perioada anilor 2011 – 2013, suspectul Lalague Laurent, în calitate de director financiar, respectiv director general al S.C. APA NOVA S.A. București, a pretins directorului general al unei firme și a primit, de la acesta, în mai multe rânduri, sume de bani (cuprinse între 50.000 euro și 150.000 euro) în total minim 1.000.000 euro, pentru ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să dispună atribuirea de lucrări respectivei firme, de către S.C. APA NOVA S.A. București. Banii astfel pretinși erau remiși în numerar, prin intermediul lui TEODOR STERIAN, această din urmă persoană fiind indicată chiar de către Laurent Lalague. TEODOR STERIAN este finul lui Semenescu Ovidiu Traian și administrator al unei alte societăți comerciale.
În cursul anului 2015 angajaților S.C. APA NOVA SA li s-a impus de către directorul general Săniuță Lavinia Teodora să sprijine activitatea ilegală desfășurată de inculpatul Semenescu Ovidiu Traian, în interesul firmelor din grupul VEOLIA. Probele administrate au relevat acțiuni de ascunderea unor documente în baza cărora au fost efectuate plăți nelegale.. Astfel, directorul general Săniuță Lavinia Teodora a solicitat directorului financiar să ascundă un contract în baza căruia Semenescu Ovidiu Traian a primit suma de 4.000.000 lei, sprijinind astfel activitatea ilegală desfășurată de inculpatul Semenescu Ovidiu Traian.

La nivelul S.C. APA NOVA București SA a fost instituit un serviciu de securitate format din foști lucrători ai serviciilor de informații care efectuează filaje și interceptări în interesul persoanelor care controlează agentul economic și care încearcă în acest mod să țină sub control divulgarea de către angajații companiei de date care să conducă la depistarea activităților nelegale derulate.

Totodată, în același scop, în cursul anului 2010 a fost încheiat contractul cadru cu S.C. SIS STRATEGY SRL, administrată de Teodor Sterian, finul lui Semenescu Ovidiu Traian, urmat în perioada anilor 2010 – 2015 de contracte similare, având ca obiect efectuarea de filaje și interceptări ilegale, în interesul persoanelor care controlau S.C. APA NOVA SA București, contracte semnate de directorii Roche Bruno-Daniel-Paul, Laurent Lalague și Săniuță Lavinia Teodora.
Astfel, s-a indus în permanență o stare de teamă angajaților, scopul fiind ca aceștia să nu deconspire aspecte din activitatea ilicită a agentului economic.
În perioada anilor 2011 – 2015, inculpatul Roche Bruno-Daniel-Paul, suspectul Lalague Laurent și inculpata Săniuță Lavinia Teodora, în calitate de administratori ai S.C. APA NOVA S.A. București și directori generali ai aceleiași societăți, ultima dintre aceștia și în calitate de director general adjunct la VEOLIA ROMÂNIA, cu complicitatea inculpaților Semenescu Ovidiu Traian, Moisescu Vlad Octavian și a inculpatei Soare Giovana Maria au participat la circuite comerciale și financiare fictive, ce au avut ca scop, înregistrarea în contabilitatea S.C. APA NOVA S.A. București a unor achiziții fictive, având ca obiect presupuse prestări de servicii și achiziții mărfuri, de la mai multe firme. Firmele respective au emis facturi false care să favorizeze S.C. APA NOVA S.A. București, utilizând ca mod de operare, reducerea artificială a profitului impozabil și a TVA-ului de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăți și utilizarea de societăți comerciale „tip fantomă”. După alimentarea conturilor, au avut loc imediat retrageri de numerar, ridicări frecvente de numerar în valori mari cu explicația „achiziții mărfuri”, s-au constatat rulaje deosebit de mari în conturile persoanelor fizice implicate, fără ca acestea să justifice, prin veniturile declarate, valoarea acestor transferuri.

În cauză, prejudiciul minim stabilit în dauna statului, ca urmare a infracțiunii de evaziune fiscală este în sumă de 24.691.980 lei (echivalentul a 5.545.146 euro) reprezentând impozit pe profit și TVA.
Prejudiciul stabilit ca urmare a infracțiunii de spălare a banilor, este in suma de 76.545.141,23 lei (echivalentul a 17.294.819 euro).

Inculpatei S.C. APA NOVA BUCUREȘTI S.A. persoană juridică și inculpaților ROCHE BRUNO-DANIEL-PAUL, SEMENESCU OVIDIU TRAIAN și MOISESCU VLAD OCTAVIAN li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și noile acuzații, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Ad

Exit mobile version