spot_img
marți, 10 februarie, 2026
-3 C
București

Dosarele picante din Justiție din spatele unei arestări cu sex

Fostul director al Penitenciarului Baia Mare, arestat la cererea DNA, după ce a fost acuzat că a abuzat sexual o subalternă, apoi a șantajat-o, ar fi unul dintre ofițerii care s-au ocupat de dezvoltarea rețelei de informatori a temutului Serviciu Independent pentru Protecție și Anticorupție (SIPA). Multe dintre informațiile aflate în arhiva acestei instituții ar fi fost, ulterior, folosite pentru șantajarea unor magistrați, scrie Gândul.

Sursele citate au precizat că acesta s-ar fi ocupat de organizarea rețelei de informatori proveniți din rândul deținuților. În acest sens s-ar fi urmărit, în vederea „valorificării”, obținerea de date legate de orientarea sexuală a unor judecători, dar și alte detalii cu privire la viața personală a acestora.

Ulterior, în spațiul public s-a vehiculat că arhiva SIPA ar fi fost consultată în scopuri ilegale, pentru șantajarea unor magistrați și obținerea unor sentințe în funcție de interesele persoanelor care au avut acces la notele informative respective.

Chiar dacă SIPA a fost desființată încă din anul 2006, arhiva acestuia a rămas intactă și se află în vechiul sediu al Administrației Naționale a Penitenciarelor, din strada Maria Ghiculeasa, Sector 2.

Deși majoritatea judecătorilor pe numele cărora există note informative s-au pensionat, ar exista destui magistrați care se află, încă, în exercițiul funcțiunii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Mutarea Americii in Caucazul de Sud: Vance in Armenia și Azerbaidjan

    Implementarea proiectului Ruta Trump pentru Pace și Prosperitate Internațională...

    Lavrov: Statele Unite nu vor sprijini trimiterea de trupe europene în Ucraina

    Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat astăzi...

    Șeful Conferinței de la Munchen: Americanii pun gaz pe foc

    Germania se află între ciocan și ciocan în relațiile...

    Cum se bat americanii cu chinezii pe minerale in Africa

    Statele Unite încheie acorduri de pre-minare, sau de preluare,...

    Buldozerul și drujba lui Trump la Conferința de Securitate de la Munchen

    Vineri începe probabil cea mai tensionată Conferință de Securitate...

    China își sfătuiește băncile să reducă investițiile în obligațiuni americane

    Autoritățile de reglementare chineze au sfătuit băncile din țară...

    Articole relationate

    Categorii populare