Home Analize Doi șefi ai serviciilor secrete rusești arestați pentru că ar fi fost...

Doi șefi ai serviciilor secrete rusești arestați pentru că ar fi fost agenți CIA

0

Serghei Mihailov, comandantul Departamentului pentru securitatea informaţiilor din cadrul Serviciului Federal de Securitate al Federaţiei Ruse (FSB) şi Dmitrii Dokuceaev, adjunctul acestuia, au fost acuzaţi de trădare naţională. Cei doi arestaţi și hackerii angajați de FSB din Rusia au transmis informaţii confidenţiale către Agenția Centrală de Informații (CIA), a declarat pentru Interfax o sursă bine informată.

Serghei Mihailov, comandantul Departamentului pentru securitatea informaţiilor din cadrul Serviciului Federal de Securitate al Federaţiei Ruse (FSB) şi Dmitri Dokuceaev, adjunctul acestuia, sunt acuzaţi de faptul că au colaborat cu CIA„, a spus unul din interlocutorii agenţiei, care nu a mai precizat dacă ei au acţionat direct sau s-au folosit de intermediari.

În cadrul acestui dosar, au fost arestaţi patru oameni, iar pentru calitatea de complici, au mai fost reţinuţi opt oameni. Acuzaţia este valabilă numai pentru patru persoane, iar ceilalţi ar putea primi statutul de martori„, a menţionat sursa.

O altă sursă a agenției a declarat că „acţiunile de atac ale hackerilor și cele de trădare se suprapun, dar nu se intersectează”.

Fiecare inculpat era implicat în afacerea lui, cineva elabora şi aplica schemele de atac cibernetic, iar altcineva colabora cu serviciile speciale străine. Aceste linii de acţiune mergeau paralel şi, de regulă, nu se intersectau„, a explicat interlocutorul agenţiei.

Conform datelor sursei, întregul grup era format din oameni care se cunoşteau unul pe altul şi aveau legătură cu tehnologiile IT şi cu domeniul securităţii informaţiilor.

În acest context, cel mai important lucru din acest circuit este că nu exista un şef ierarhic, prin funcţie şi grad„, a subliniat sursa.

Pe 25 ianuarie a devenit cunoscut faptul că a fost arestat Serghei Mihailov, șeful uneia din diviziile Centrului de securitate a informațiilor din FSB, precum și Ruslan Stoianov, șeful Departamentului de investigaţii contra criminalităţii informatice din cadrul „Laboratorului lui Kasperskii”.

Potrivit ziarului „Kommersant”, ei sunt în stare de arest de la începutul lunii decembrie 2016. Anterior, s-a anunţat că Tribunalul Lefortovo din Moscova a prelungit până la 8 martie arestul jurnalistului Vladimir Anikeev, acuzat de acces ilegal la informații de calculator, și care, potrivit presei, era organizatorul grupului de hackeri „Şaltai-Baltai” („Hopa-Mitică”).

Sursa Agenţiei Interfax a confirmat faptul că inculpații din dosarul penal de hacking au spart conturile personale ale funcționarilor de rang înalt şi ale unor oameni de afaceri din Rusia. Pe lângă Anikeev, mai erau implicate alte cinci persoane, printre care, pe lângă Mihailov şi adjunctul Dokuceaev, figura şi Ruslan Stoianov, şeful Departamentului de investigații pentru incidente informatice din „Laboratorul lui Kasperskii”.

Grupul de hackeri, care s-a intitulat „Hopa-Mitică” sau „Anonimul Internaţional”, era cunoscut de câţiva ani. Grupul este specializat în interceptarea corespondenței și în spargerea conturilor demnitarilor de rang înalt, ale marilor companii și ale mass-media, precum și în publicarea ulterioară sau în vânzarea pe Internet a datelor.

Ad

Exit mobile version