Doi agenți municipali au incendiat un magazin românesc din Franța

Postul Europe1 a informat sâmbătă în ediția online că la Denain, în nordul Franței, doi agenți municipali sunt cercetați penal pentru „incendiu voluntar cu tentă rasistă” după ce au dat foc unui magazin deținut de un român.

Cei doi agenți municipali au fost plasați sub control judiciar, au declarat sâmbătă surse din parchetul din Valenciennes.

Unul dă ordine, celălalt execută, a notat Europe1. Unul din cei doi agenți municipali „a dat ordinul” trimițând „mănuși și benzină” unui al doilea agent pentru a incendia magazinul deținut de un român, a declarat procurorul din Valenciennes, François Perain.

Cele două persoane fuseseră reținute marți. Ancheta a fost încredințată Direcției interregionale a poliției judiciare (DIPJ) din Lille.

Ministerul Afacerilor Externe precizează, într-un răspuns adresat luni AGERPRES, că Ambasada României la Paris cunoaște incidentul produs în noaptea de 20 spre 21 martie când un magazin care comercializa produse românești în orașul Denain din nordul Franței a fost incendiat de către doi agenți municipali și urmărește îndeaproape cazul respectiv.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare