Home Analize Dodon convoacă referendum pentru introducerea „Istoriei Moldovei” în şcoli

Dodon convoacă referendum pentru introducerea „Istoriei Moldovei” în şcoli

0

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat, marţi, decretul privind organizarea unui referendum privind patru teme, între care introducerea disciplinei ”Istoria Moldovei” în şcoli, în locul „Istoriei românilor” şi sporirea competenţelor şefului statului legat de dizolvarea Parlamentului.

Anunţul a fost făcut de Dodon într-o conferinţă de presă în care a prezentat un bilanţ al celor 100 de zile de mandat, el semnând acest decret în faţa jurnaliştilor.

El a spus că a dispus organizarea referendumului în 24 septembrie, având în vedere procedurile care trebuie urmate în acest sens, iar campania electorală va începe în 24 iulie.

Potrivit lui Dodon, referendumul va include întrebări legate de abrogarea „legii miliardului”, sporirea competenţelor preşedintelui ţării în privinţa dizolvării Parlamentului, reducerea numărului de deputaţi de la 101 la 71 şi introducerea disciplinei ”Istoria Moldovei” în curricula şcolară, în locul „Istoriei românilor”.

„Conform Constituţiei poporul este suveran. Ceea ce voi face, fiind blocat pe alocuri de Parlament, va fi în numele poporului şi în interesul cetăţenilor ţării noastre. Deci poporul Moldovei să decidă”, a spus Igor Dodon.

Dodon a susţinut că pentru majoritatea cetăţenilor acest referendum este „ultima şansă”. „Vreau să le transmit un mesaj celor care se consideră mari şi tari: nu încercati să opriţi acest lucru. Pentru o bună parte din cetatenii Republicii Moldova, poate fi ultima şansă, ultima speranţă. Pentru a opri toate speculaţiile şi insinuările, haideţi să aflam opinia cetăţenilor”, a afirmat el.

Ad

Exit mobile version