spot_img
luni, 23 februarie, 2026
3.2 C
București

Documentul care îi dă dreptate lui Novak Djokovic

Presa din Australia a publicat o scrisoare trimisă de conducerea Tennis Australia către jucători, iar documentul ar putea adânci scandalul în care este implicat Novak Djokovic.

Potrivit Fox Sports, jucătorii de tenis au fost informați, în decembrie 2021, că pot intra în Australia fără să fie vaccinați împotriva COVID-19, dacă vor prezenta dovada faptului că au trecut prin boală în ultimele șase luni, situația lui Novak Djokovic.

Liderul ATP Novak Djokovici a beneficiat de o exceptare de la măsura obligativităţii vaccinării atunci când a intrat în Australia, deoarece a fost infectat recent cu coronavirus, au precizat avocaţii sportivului în documente depuse în instanţă, potrivit bbc.com.

“Data primului test Covid PCR cu rezultat pozitiv a fost 16 decembrie 2021. Au trecut 14 zile şi domnul Djokovici nu a avut simptome nici de febră şi nici de probleme respiratorii în ultimele 72 de ore”, au menţionat avocaţii.

Ei au precizat că lui Djokovici i s-a emis Certificatul de Exceptare de către o comisie independentă medicală angajată de Tennis Australia, decizia fiind validată şi de o comisie a guvernului local.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețul motorinei explodează

    Prețul motorinei a trecut de 8,2 lei pe litru...

    Fost premier ucrainean: Zelenski a dat toate pământurile și resursele țării

    „Ponderea este, practic, de 100%. Toate pământurile se află,...

    Prețul mediu al proprietăților rezidențiale din Olanda: Jumătate de milion de euro

    Prețul mediu al proprietăților imobiliare rezidențiale în Olanda este...

    China și SUA printr-un citat din Deng

    Unii oficiali americani au început să folosească expresia „a...

    6 locații secrete ale lui Epstein

    Finanțiatorul Jeffrey Epstein a închiriat șase depozite secrete împrăștiate...

    Cătălin Predoiu, omul care are intrare la americani. CE SE NEGOCIAZĂ?

    Ca un înalt oficial român, din politică ori din...

    Articole relationate

    Categorii populare