Home Dezvaluiri DOCUMENT EXPLOZIV/ SRI o ACUZĂ pe Kovesi că a ascuns dosarele #HexiPharma/...

DOCUMENT EXPLOZIV/ SRI o ACUZĂ pe Kovesi că a ascuns dosarele #HexiPharma/ UPDATE: Iohannis SUSȚINE SRI

0

SRI o acuză direct pe Laura Codruța Kovesi, actualul șef al DNA, că în perioada când era procuror general a ascuns informările privind scandalul #HexiPharma.

Aceste elemente apar în informările SRI trimise Comisiei de resort din Parlament și sunt subliniate de Narcisa Iorga pe contul său de facebook.

Până în prezent Kovesi s-a declarat extrem de deranjată de întrebările publice despre neimplicarea DNA în acest dosar.

UPDATE: Președintele Klaus Iohannis a susținut joi seară că SRI și-a făcut treaba, iar celelalte instituții NU.

La punctul 5, comunicatul parlamentarilor arată că ”SRI a transmis organelor de aplicare a legii un număr de 22 de documente de informare, care cuprindeau indicii privind întrunirea elementelor constitutive ale unor infracțiuni”. – La punctul 6, bumbul al doilea, comunicatul spune că ”au fost remise organelor de aplicare a legii mai multe informări conținând aspecte referitoare la: favorizarea firmei ca furnizor de materiale sanitare/dezinfectanți și acordarea de contracte preferențiale; nerespectarea de către firma a prevederilor caietului de sarcini și lipsa conformității ofertelor; vicierea procesului de atribuire a contractelor, etc.”Cine sunt organele de aplicare a legii? Ministerul Public, în mod sigur. Șeful Ministerului Public este procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Cine a ocupat funcțiile de șef al Ministerului Public în perioada analizată în scandalul Hexi Pharma (2011 – 2016, conform comunicatului)? Laura Codruța Kovesi, în perioada 02.10.2006 – 02.10.2012 și Tiberiu Nițu 16.05.2013 – 02.02.2016, scrie Narcisa Iorga.

POSTAREA INTEGRALĂ A NARCISEI IORGA:

Nu s-au repliat încă băieții cu ochi albaștri din presă. La aproape patru ore de la emiterea comunicatului comisiei SRI, se află încă într-o ciudată tăcere, necomentând nimic și limitându-se la a reproduce documentul semnat de președintele comisiei, Georgian Pop. N-or fi știind pe cine să apere mai întâi între SRI (care facțiune?) și Kovesi?! Până când vom vedea cine de partea cui se situează, vă propun să încercăm împreună să descifrăm documentul. Adică, vă invit să veniți cu propriile comentarii, argumente, opinii etc.

– La punctul 5, comunicatul parlamentarilor arată că ”SRI a transmis organelor de aplicare a legii un număr de 22 de documente de informare, care cuprindeau indicii privind întrunirea elementelor constitutive ale unor infracțiuni”.
– La punctul 6, bumbul al doilea, comunicatul spune că ”au fost remise organelor de aplicare a legii mai multe informări conținând aspecte referitoare la: favorizarea firmei ca furnizor de materiale sanitare/dezinfectanți și acordarea de contracte preferențiale; nerespectarea de către firma a prevederilor caietului de sarcini și lipsa conformității ofertelor; vicierea procesului de atribuire a contractelor, etc.”

Cine sunt organele de aplicare a legii? Ministerul Public, în mod sigur. Șeful Ministerului Public este procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Cine a ocupat funcțiile de șef al Ministerului Public în perioada analizată în scandalul Hexi Pharma (2011 – 2016, conform comunicatului)? Laura Codruța Kovesi, în perioada 02.10.2006 – 02.10.2012 și Tiberiu Nițu 16.05.2013 – 02.02.2016.

Conform ordonanţei de urgenţă nr. 43*/2002, DNA este o structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Conform acestui act normativ, sunt de competenţa DNA infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite în una dintre următoarele condiţii: ”a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro” (…).

Parchetul General condus de Laura Codruța Kovesi între 2011 și octombrie 2012 ar fi trebuit să sesizeze DNA condusă de către Daniel Morar. Sau, Parchetul General condus de Tiberiu Nițu între 2013 și ianuarie 2016 ar fi trebuit să sesizeze DNA condusă de Laura Codruța Kovesi cu privire la informările SRI. Serviciul spune că a transmis 22 de informări, unele dintre acestea vizând direct Hexi Pharma. Conform comunicatului, ”au fost remise organelor de aplicare a legii mai multe informări conținând aspecte referitoare la: favorizarea firmei ca furnizor de materiale sanitare/dezinfectanți și acordarea de contracte preferențiale; nerespectarea de către firma a prevederilor caietului de sarcini și lipsa conformității ofertelor; vicierea procesului de atribuire a contractelor, etc.”. Putem presupune că toate aceste ”aspecte” cuprindeau ”indicii privind întrunirea elementelor constitutive ale unor infracțiuni” ce depășeau echivalentul a 10.000 de euro? Cred că putem. De ce niciunul dintre cei doi șefi ai Ministerului Public n-au sesizat DNA? Nu știm. Știm doar că doamna Kovesi a declarat deranjată că e întrebată despre Hexi Pharma că nu era ea la DNA în 2012. Da, dar era la Ministerul Public. Poate fi absolvită de orice responsabilitate dacă denunțul despre care a fost întrebată de ziariști o fi fost depus la DNA între octombrie și decembrie 2012, când domnia sa nu mai era nici la Parchetul General, nu ajunsese nici la DNA. Trebuie să ne lămurească. Cât despre perioada cât a fost la Parchetul General…

Revenind la comunicat, am subliniat cu roșu faptul că SRI spune că ”în perioada 2011 – 2016, au fost transmise 4 informări factorilor de decizie locali (președinților Consiliilor județene Cluj și Vâlcea, respectiv prefectului județului Cluj) și centrali (ministrului Sănătății), care cuprind aspecte referitoare la calitatea necorespunzatoare a dezinfectanților utilizați în unități spitalicești, inclusiv a celor furnizați de SC HEXI PHARMA CO SRL București. Ulterior mediatizării acestui subiect, SRI a mai transmis două informări beneficiarilor la nivel central.”

Interesant este faptul că în șase ani, SRI a transmis doar patru informări referitoare la dezinfectanți, ”inclusiv” cei furnizați de Hexi Pharma. Ce înseamnă acest ”inclusiv”? Că poate fi și o singură informare referitoare strict la această firmă, câtă vreme comunicatul nu precizează câte din cele patru informări se referă direct la Hexi Pharma. Mai este interesant de observat că niciuna dintre cele patru informări nu a ajuns la președinții și premierii României. Precizarea este oarecum mascată, dar putem s-o regăsim în nominalizarea ministrului Sănătății între beneficiarii centrali ai informărilor, nimeni altcineva de la nivel central nefiind precizat. Mai departe, SRI spune că după mediatizarea scandalului, adică în ultimele patru săptămâni, au mai livrat două informări ”beneficiarilor la nivel central”, aici putând fi incluși și șefii statului și de guvern. Subliniez: patru informări în șase ani, niciuna către președinți și premieri, două informări în ultima lună. De ce a transmis informări doar la Cluj și Vâlcea, când Hexi Pharma distribuia în toată țara, e altă discuție. De ce n-a cules SRI informații și din alte județe?

Aș îndrăzni să trag și o concluzie, poate subiectivă, poate eronată: prin acest comunicat, ca să iasă la suprafață, SRI s-a debarasat de balast, aruncându-l peste bord, în capul Ministerului Public. Spune că a trimis 22 de documente de informare, care cuprindeau indicii privind întrunirea elementelor constitutive ale unor infracțiuni. Ce s-a întâmplat cu ele la Parchet și cine răspunde, de ce a trimis doar patru informări în șase ani, din care niciuna către președintele și vicepreședintele CSAT, deși problemele erau de domeniul securității cetățenilor, după cum se arată inclusiv în comunicat, de ce doar către beneficiarii locali ai informărilor SRI din două județe ș.a. sunt teme care ar putea provoca o ședință a CSAT. Măcar acum!

Cum se va sfârși acest uriaș scandal, pasat deja precum pisica moartă între SRI și Parchetul General, chiar dacă nici acesta, nici DNA nu sunt nominalizate în comunicat? Cine îndrăznește să previzioneze?

Ad

Exit mobile version