spot_img
23.6 C
București
vineri, august 12, 2022
AcasăhighlightDoamna Judecătoare a Nebunului de Alb

Doamna Judecătoare a Nebunului de Alb

-

de Andrei Bădin

- Reclama -

Adriana Stoicescu este președintele Tribunalului Timiș. Am schimbat câteva mesaje acum ceva timp când i-am propus un interviu. M-a refuzat elegant. Am înțeles evident că are anumite limite în care se poate exprima în spațiul public, mai ales într-un interviu în direct.

Ieri am citit o postare a doamnei judecător preluată de unele medii care a fost transformată într-o miză în ceea ce presa pro liberală a denumit-o ca reprezentând ”răfuielile interne” de la B1.

Cum am spus și într-o explicație pe facebook: nu am nimic de comentat pe subiectul b1.

Doamna Stoicescu vorbește însă de ceva profund: bisericile goale din noi: ”Bisericile de azi nu sunt altceva decât reflectarea sufletelor noastre împietrite.Dacă am fugi de pustiul din noi așa cum fugim de bisericile goale, poate am schimba ceva .(…)Liniștea lor începe cu doi, trei ziariști reduși la tăcere.Liniștea lor înseamnă Adevărul încarcerat.O țară care tace, precum o biserică abandonată, în care harul e doar o amintire”.

Nu este prima dată când doamna judecător ia atitudini publice.

Are verb, mesaj, atitudine, Și, mai ales, mult curaj! 

Mai sunt câțiva judecători care au ieșit public, dar doamna Stoicescu are curajul Nebunului de Alb și a Judecătoarei cu Pantofi Albaștri.

Are ce nu avem mulți noi dintre noi: Curajul și Harul de a spune lucrurilor pe nume. Și bănuiesc că își asumă și riscurile în țara în care Securitatea a murit oficial, dar neoficial trăiește mai bine ca acum 30 de ani.

POSTAREA ADRIANEI STOICESCU:

Bisericile de azi nu sunt altceva decât reflectarea sufletelor noastre împietrite.
Dacă am fugi de pustiul din noi aşa cum fugim de bisericile goale, poate am schimba ceva.
Sclavi ai luptei pentru supravieţuire, ne prefacem neconvingător că ne pasă şi că Îl ascultăm.
Vrea să ne creadă.
Şi încă ne aşteaptă.

Popor îngenuncheat de prea mult timp, nu mai avem putere să luptăm, nici măcar pentru El, când alţii Îi iau Numele în derâdere.
Pentru noi nu o mai facem de mult timp.
Transformaţi în sclavi de cei care ar trebui să ne poarte de grijă, suntem aruncaţi care încotro, precum o păpuşă cândva frumoasă, azi nefolositoare şi scămoşată şi aproape dezmembrată…
Ne abandonăm unii pe alţii aşa cum ne lăsăm bunicii în sărăcie şi luăm calea bejaniei pentru un ban.
Copiii ce cresc cu ochii pe ecranul unui laptop, uimiţi că au părinţi, aşteaptă viitorul în zadar.

O ţară abandonată şi uitată, la fel de goală precum Biserica azi.

Ne-au luat speranţa.
Ne umilesc bătrânii.
Azi, ne iau cuvântul şi mutilează adevărul.
Când în Timişoara se striga „Libertate”, ei se pregăteau să iasă în faţă.
De 30 de ani îşi iau încet, dar sigur, ţara înapoi.
O ţară jefuită şi măcinată de corupţie, în care câţiva se plimbă cu iahturi, iar cei mulţi nu au nici măcar o căruţă.
În care unii copii vin la şcoală în BMW iar alţii bat kilometri, desculţi prin pădure, ca să ajungă într-o şcoală dărăpănată şi fără curent.
Unde îi aşteaptă nişte abecedare vechi şi un învăţător obosit şi cu haina peticită, dar care trebuie să îşi cumpere degrabă un laptop pentru a satisface orgoliile mărunte ale decidenţilor zilei.
O ţară în care suprema lor valoare, a celor puţini, e casa din Monte Carlo, iar a celor mulţi e pâinea de pe masă.

Bisericile goale vin să ne amintească de golul din noi.
Încet, încet ne cuprinde nepăsarea.

Liniştea lor începe cu doi, trei ziarişti reduşi la tăcere.
Liniştea lor înseamnă Adevărul încarcerat.

O ţară care tace, precum o biserică abandonată, în care harul e doar o amintire.

spot_img
- Advertisment -spot_img

Must Read

Românii fac 15.000 de euro urcarea pe Mont Blanc

0
Depozit de 15.000 euro pentru salvare și înmormântare ca să urci pe Mont Blanc. Banii sunt pentru a acoperi costurile în cazul în care trebuie...