DNA l-a reținut pe un fost viceprimar al Craiovei

DNA a reținut-o miercuri pe Cristina Calangiu (foto), fost viceprimar al Craiovei. Cristina Calangiu a fost lider al PNL Craiova. Calangiu a demisionat din funcția de viceprimar al Craiovei în luna februarie a acestui an. Ea este membru al partidului lui Călin Popescu Tăriceanu.

COMUNICATUL DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 aprilie 2015, a inculpatei CALANGIU CRISTINA MARIANA, viceprimar al municipiului Craiova, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată (9 acte materiale).

În ordonanța de reținere se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În intervalul 2007-2014, perioadă în care inculpata Calangiu Cristina Mariana a ocupat funcțiile de manager al Spitalului Clinic de Urgență nr. 1 Craiova (în perioada 2006-2009), respectiv, viceprimar al municipiului Craiova (în perioada 2012-2015), printr-un intermediar, a pretins și primit sume de bani, cuprinse între 15.000 lei și 8.000 euro, de la mai multe persoane pentru a fi angajate ca asistenți medicali, respectiv infirmieri, la unități spitalicești de pe raza municipiului Craiova.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției Generale Anticorupție.

Inculpatei Calangiu Cristina Mariana i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca la data de 15 aprilie 2015 să fie prezentată Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Articole relationate

    Categorii populare