DNA-DOSARUL UDREA: BOC A SUSȚINUT AFACEREA MICROSOFT, O PARTE DIN BANI S-AU DUS LA PDL

FRAGMENTE DIN REFERATUL DNA ÎN CAZUL ELENA UDREA:
(…)Din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul Sandu Gabriel –ministru al Comunicaţiilor la data respectivă, a procedat la realizarea procedurii de achiziţie şi la încheierea contractului de licenţiere ca urmare a presiunilor exercitate de UDREA ELENA GABRIELA – în calitate membru al Guvernului şi vicepreşedinte PDL, precum şi ca urmare a presiunilor exercitate de alte persoane din conducerea partidului. S-a stabilit, de asemenea, că beneficiari ai sumelor de bani din plăţile efectuate în baza contractului sunt printre alţii inculpatul Sandu Gabriel, inculpatul Cocoş Dorin şi Partidul Democrat Liberal care a beneficiat de plata unor materiale electorale prin intermediul inculpatului Sandu Gabriel. Din probatoriul testimonial rezultă că pentru promovarea hotărârii de guvern nr. 460/2009 şi alocarea bugetului necesar, inculpatul Gabriel Sandu a beneficiat de susţinerea ministrului Udrea Elena Gabriela, a primului ministru (….)şi a lui (….).(…)
În concluzie, din probele administrate – (….), rezultă că, în anul 2010, numitul Cocoş Dorin, în baza înţelegerii cu UDREA ELENA GABRIELA a pretins de (….)suma de circa 3 milioane euro pentru a debloca plăţile aferente contractului. Suma de bani pretinsă a fost transferată din contul lui (….)într-un cont din Dubai, iar diferenţa a fost remisă numerar.(…)

Hot this week

Topics

Mai mult

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    USR îi declară război lui Nicușor după numirile din Justiție

    USR a transmis într-un comunicat de presă că numirile...

    Premierul spaniol cere suspendarea acordului de asociere UE-Israel

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a cerut astăzi Uniunii Europene...

    UE, lider în importurile de produse pescărești rusești

    Uniunea Europeană rămâne unul dintre principalii importatori de produse...

    Casa Albă: Trump va discuta cu Rutte retragerea SUA din NATO

    Președintele Donald Trump se va întâlni miercuri, 8 aprilie,...

    Articole relationate

    Categorii populare