spot_img
luni, 2 februarie, 2026
-3.7 C
București

DNA a pus ochii pe Adrian Porumboiu

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au comunicat joi oficial că au dispus începerea urmăririi penale față de omul de afaceri vasluian Adrian Porumboiu, acuzat de instigare la abuz în serviciu, într-un amplu dosar privind ilegalități cu terenuri.

„Față de Porumboiu Adrian s-a dispus efectuarea urmăririi penale în legătură cu suspiciunea comiterii infracțiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”, se arată într-un comunicat al DNA.

Surse judiciare susțin că omul de afaceri este acuzat de faptul că ar fi persoana prin intermediul căreia afaceristul Gheorghe Nețoiu ar fi dobândit în mod ilegal o serie de terenuri în județul Vaslui.

„Calitatea pe care o prezentați, aceea de suspect, nu-mi creează absolut nici cea mai mică emoție de vreme ce nu am nicio legătură cu faptele pentru care se efectuează cercetări. Suspiciunea că aș fi comis infracțiunea de instigare la abuz în serviciu nu poate fi sub nicio formă susținută de vreme ce nu s-a produs. În niciun moment al activității mele nu am instigat pe nimeni la abuz în serviciu. Regret că sunt subestimat și cineva ar putea crede că eu aș fi fost ‘argatul’ sau instigatorul în favoarea lui Nețoiu. Calitatea de suspect nu înseamnă nimic, atâta timp cât suntem o țară de suspecți”, a declarat joi, pentru AGERPRES, Adrian Porumboiu.

În același dosar sunt urmăriți penal un fost parlamentar, foști și actuali primari, prefecți, subprefecți și funcționari din cadrul Prefecturii Vaslui.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Țoiu, Burnete și șeful cancelariei lui Bolo se duc în DC să dea metalele rare americanilor

    Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, efectuează în perioada 3-6...

    Socialiștii moldoveni anunță o campanie împotriva unirii cu România

    În Republica Moldova, Partidul Socialiștilor (PSRM), aflat la opoziție,...

    Americanii vor negocia cu iranienii in Turcia

    Administrația președintelui american Donald Trump a comunicat autorităților iraniene,...

    Cei mai bogați ruși au făcut doar in ianuarie 19 miliarde de dolari

    Averea totală a celor mai bogați oameni de afaceri...

    Epstein și „fetele frumoase” din Moldova

    Dosarele legate de cazul finanțatorului Jeffrey Epstein au inclus...

    Articole relationate

    Categorii populare