Dispută Serbia-România: CINE MINTE?

Serbia a sprijinit proiectul de construire a unei autostrăzi care să lege Serbia și România și l-a considerat unul strategic, doar că partea română nu a aprobat în timp util începerea proiectului, a anunțat Ministerul Construcțiilor, Transporturilor și Infrastructurii al Serbiei. Nu este vina Serbiei pentru renunțarea la autostrada până în România, se menţionează în comunicatul dat în legătură cu informațiile că Serbia s-ar fi retras din construirea autostrăzii de la Pancevo la Vrsac, transmite agenția sârbă Tanjug.

Din păcate, partenerii sârbi, pentru că aici trebuie să fie de acord și Serbia și România, consideră și au considerat că nu este strategic acel proiect pentru sârbi, pentru Serbia. Și au renunțat la susținerea pentru proiectul respectiv. Nu din partea noastră, ci din partea Serbiei s-a renunțat”, a explicat duminică premierul Grindeanu.

Drumul expres urma să aibă aproximativ 140 de kilometri, între Timișoara și Pancevo, și două benzi pe sens. În octombrie anul trecut a fost aprobat studiul de fezabilitate, în valoare de aproape 9 milioane şi jumătate de euro. Şoseaua urma să fie gata până în 2025.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Emisarul lui Trump i-a dat mesaje ministrului de externe iranian

    Canalul direct de comunicare dintre trimisul special al Statelor...

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Articole relationate

    Categorii populare