Home Externe Directorul de comunicare al președintelui Trump a renunțat după 2 zile

Directorul de comunicare al președintelui Trump a renunțat după 2 zile

0

Numit joi viitor director de comunicare al președintelui Donald Trump, Jason Miller a anunțat, două zile mai târziu, că renunță la această funcție, dorind să consacre mai mult timp familiei sale, transmite AFP.

„După ce am petrecut săptămâna cu familia, cea mai lungă perioadă în compania lor din martie 2015, este clar că ei trebuie să fie prima mea prioritate în acest moment”, a indicat Jason Miller, 41 de ani, într-un comunicat publicat sâmbătă.

El a amintit că soția sa urmează să dea naștere în curând celui de-al doilea lor copil.

„Nu este momentul potrivit pentru a începe o muncă atât de solicitantă precum cea de director de comunicare al Casei Albe”, a adăugat Miller.

Sean Spicer — unul dintre actualii purtători de cuvânt ai miliardarului — este cel care își va asuma atribuțiile directorului de comunicare, a precizat el. Spicer a fost numit joi purtător de cuvânt al Casei Albe, în administrația ce își va începe mandatul pe 20 ianuarie.

Înainte de a se alătura campaniei Trump în timpul verii, Jason Miller îl consiliase pe unul dintre concurenții omului de afaceri în alegerile primare republicane, Ted Cruz.

Ad

Exit mobile version