Fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu, aruncă o bombă în scandalul dronelor care ar da răspunsul la marea enigmă privind falsele, dar categoricele asigurări date de MApN și de înalți oficiali români că nu au existat drone rusești căzute în România. Mai exact, Dîncu insinuează că asupra MApN s-au făcut presiuni să dea acele asigurări categorice și să nu lase loc de vreo îndoială. Din păcate, fostul ministru nu indică și cine ar fi responsabil de respectivele presiuni, transmite Inpolitics.
Într-un interviu pentru Bugetul.ro, Dîncu afirmă:
”Nu cred că trebuie să interpretăm în cheia comunicării acest eveniment. Evident, este și o chestiune de comunicare publică, dar în primul rând este o chestiune de proceduri. Mai multe aspecte sunt importante aici și pot fi comentate. În primul rând, o chestiune de inerție, știrea și insistența ucrainenilor despre atingerea teritoriului României a fost interpretată inerțial, după modelul incidentului din Polonia, adică fără un tratament atent, s-a mers pe ideea: știm noi, ucrainenii exagerează și vor să implice NATO!
Înainte de a căuta atent, probabil s-a acceptat un răspuns reflex. Tot în zona automatismelor cred că a apărut și dorința subconștientă ca acest lucru să nu ni se întâmple. De fapt, nu vrem să concepem că ar putea ajunge o dronă pe teritoriul nostru.
Apoi, cred că s-au facut presiuni asupra MApN să dea un răspuns imediat, fără să poată spune că suntem în analiză, încă mai „scotocim”.