Home Dezvaluiri Diaconu, iepurele lui Barna: CIUDĂȚENIILE LUI TĂRICEANU

Diaconu, iepurele lui Barna: CIUDĂȚENIILE LUI TĂRICEANU

0

Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat, pentru MEDIAFAX, că se mizează pe Mircea Diaconu, candidat independent la prezidenţiale, deoarece în cazul în care acesta ia din electoratul Vioricăi Dăncilă, atunci în turul al doilea ajunge Klaus Iohannis cu Dan Barna.

„Călin Popescu Tăriceanu, nu ştiu dacă putem vorbi de interes, putem bănui având în vedere absenţa unui motiv serios, întemeiat, că ori a fost şantajat ori i s-a spus să iasă de la guvernare. Nu există niciun argument plauzibil, convingător pentru ALDE sau opinia publică în legatură cu această aventură pe care domnul Tăriceanu a propus-o partidului ALDE. Nu trebuie să uităm că ALDE este un partid mic şi mă refer la partid mic nu numai la eşecul de la alegerile eruoparlamentare sau la felul în care stă în sondaje ci la faptul că a avut un scor mic şi la alegerile din 2016. ALDE a fost cooptat la guvernare şi dintr-o bunăvoinţă a PSD, deşi un partid mic, aducând un procentaj mic de parlamentari, ALDE a beneficiat uriăşeşte preşedintele Senatului, miniştri, vicepremieri, secretari de stat, subsecretari de stat, şefi de concentrate, în cei doi ani şi ALDE a profitat din plin de această condiţie şi în mod ciudat pentru ce se întamplă acum, nu a protestat niciun moment nici când la cârma PSD se afla Liviu Dragnea”, a afirmat Ion Cristoiu, pentru MEDIAFAX.

Jurnalistul a mai spus că „Nu putem să îl credem pe Tăriceanu că a descoperit ca Guvernul nu are un program modern şi nu este suplu. E limpede că ne aflăm în faţa unei enigme, există şi ipoteza care circulă prin redacţii că e vorba de un şantaj, amintim de Crin Antonescu care a ieşit astfel din scenă”.

În opinia lui Ion Cristoiu, „Ce este şi mai ciudat este că această aventură nu îşi are cauza în nevoile lui Tăriceanu de a candida, ci în a-l sprijini pe independentul Diaconu”.

Ad

Exit mobile version