spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriDezvăluirile salvamonistului care a participat la salvarea turistei rănite în Piatra Craiului

Dezvăluirile salvamonistului care a participat la salvarea turistei rănite în Piatra Craiului

-

Salvamontistul Ciprian Lolu, care a participat la intervenţia în cazul turistei rănite în Piatra Craiului şi salvată după mai multe ore, în urma unor controverse între SMURD şi un serviciu privat de salvare pe munte, scrie, pa pagina sa de Facebook, că reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă nu au făcut nici măcar o simulare de salvare în acest masiv şi că nu a văzut niciodată acolo vreun reprezentant al ISU, existând „doar telefoane al căror sens nu l-a înţeles”, transmite news.ro.

- Reclama -

Salvamontistul Ciprian Lolu, care a participat la salvarea turistei rănite grav, în 21 august, în Piatra Craiului, a scris, miercuri, un mesaj pe Facebook în care relatează cum s-a desfăşurat operaţiunea, încercând să lămurească de ce a intervenit elicopterul serviciului privat şi nu SMURD.

- Advertisement -

El spune că din anul 2000 este salvator montan în Piatra Craiului, unde a învăţat „ce înseamnă cu adevărat salvare montană”.

„Din păcate, în România se gândeşte mult uneori şi pot spune prosteşte, iar acest aspect legat de ceea ce înseamnă cu adevărat salvare montană, coordonarea acesteia şi evident îndeplinirea obiectivului în sine de a duce o misiune de salvare montană la bun sfârsit rămâne un subiect tabu şi evident delicat în care mai toţi ne dăm cu părerea sau judecăm pro sau contra acest fapt”, spune salvamontistul.

- Advertisement -

Ciprian Lolu a explicat că la operaţiune a participat un ”salvator montan care a putut evalua situaţia din punct de vedere al terenului, localizarea exactă a accidentului” şi a asigurat zona.

”Apoi am un cadru medical autorizat reprezentat printr-un medic ortoped care a făcut o evaluare primară medicală foarte exactă şi care a rămas în tot acest interval de timp alături de victimă. (…) Mă gândesc cu o mare dezamăgire ce s-ar fi întâmplat dacă toate aceste condiţii de-a dreptul ideale, completate cu buletinul meteo care a fost favorabil oricărei idei de salvare montană nu ar fi existat”, scrie salvamontistul.

Potrivit lui Lolu, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă nu au făcut nicidoată o simulare de salvare montană în Masivul Piatra Craiului.

”În fond cum putem să avem o salvare montană coordonată de ISU când reprezentanţii ISU nu au făcut vreodată vreo simulare de salvare montană în Piatra Craiului? Cum putem vorbi aceeaşi limbă când vine vorba de salvare montană, când ei sunt în birou, iar noi salvatorii montani suntem cei din teren? Cum putem avea sprijinul celor de la ISU când ei nu au fost vreodată în acest masiv? Să îi văd eu că vin să vadă terenul, să înţeleagă că aici se află pe un teren necunoscut, mai mult, să aibă cel puţin o întâlnire cu acei pioni ai muntelui? (…) Eu unul nu am văzut vreodată vreun reprezentant ISU ci doar telefoane al căror sens nu l-am inţeles, sincer vorbind”, spune salvamontistul.

El a menţionat că victima a solicitat intervenţia elicopterului privat şi ”a fost cât se poate de conştientă” când a făcut acest lucru,

”În jurul orei 6 apare elicopterul salvator pe care victima îl dorea şi il aştepta să apară. Menţionez că victima a solicitat acest lucru şi a fost cât se poate de conştientă. Surprinderea să fie mare ulterior. Întrebarea mea sună în felul următor: cine este acel cineva de sus, cu puteri absolute care decide peste voinţa femeii care a aşteptat ore întregi să vină totuşi cineva acolo, mai mult cine este acel cineva care spune <<venim noi si o luăm>>, asta în ciuda faptului că victima a fost nevoită să mai aştepte încă o oră jumătate. Este ca şi cum nu ar avea importanţă dacă trăieşte sau nu, nici nu-i priveste, vor doar ca accidentata să plece cu ei. Mai mult, cine este acel cineva care se bazează pe o misiune de salvare pe care nu a încercat-o niciodată, nici măcar într-o simulare?” scrie Ciprian Lolu.

Salvamontistul a dăugat că elicopterul SMURD nu a reuşit să o scoată pe femeia rănită din râpă.

”<<Cireasa de pe tort>> vine după ce elicopterul SMURD nu reuşeşte misiunea şi, evident, domnul Apăvăloaie rămâne singurul care poate scoate victima din acel teren accidentat. (…) Ce s-ar fi întâmplat dacă pilotul elicopterului privat ar fi refuzat a doua oară să meargă să scoată victima?”, se întreabă salvamontistul.

Ciprian Lolu susţine erorile produse în operaţiunea de salvare ar trebui analizate.

”Sper să fiu înţeles şi cred că ar trebui să reflectăm constructiv la aceste erori date de orgoliile celor cu puterea în mână, mai ales că avem viaţa unui om în balanţa acestor decizii. Am tot respectul pentru domnul Arafat, pentru ce a făcut pentru SMURD şi, evident, acelaşi respect pentru SMURD, dar clar domeniul de activitate nu se află aici, pe acest masiv care se numeste Piatra Craiului. Nu pţti tu, pilot pe SMURD, să vii să declari că nu ai putut ajunge la crevasă. Clar pilotul nu cunoaşte termenii elementari ai reliefului montan. Aş avea o mică întrebare: Să se dea un singur exemplu când elicopterul roşu SMURD a reuşit o misiune de salvare în Piatra Craiului. Niciodată! Delicat nu?”, încheie salvamontistul.

Accidentul s-a petrecut duminică, 21 august. O femeie rănită grav după ce a căzut într-o prăpastie, în Masivul Piatra Craiului, a fost salvată după mai multe ore, cu ajutorul unui elicopter privat. Iniţial, echipa de pe aparatul de zbor a fost oprită din misiune deoarece fusese solicitat şi un elicopter SMURD, dar, pentru că pilotul autorităţilor nu a reuşit să ajungă la victimă, aceasta a fost scoasă din râpă de către echipajul privat.

Prietenii femeii rănite au sunat după ajutor la Salvamont Zărneşti, duminică, în jurul orei 13.30 şi au anunţat că aceasta a căzut într-o râpă din Masivul Piatra Craiului, adâncă de câteva zeci de metri, într-o zonă foarte greu accesibilă.

Mai mulţi salvamontişti au ajuns la femeie, dar, ca să o scoată cât mai repede din prăpastie aveau nevoie de un elicopter. Iniţial, şeful Salvamont Zărneşti a cerut ajutorul unei echipe private cu elicopter, specializată în salvarea pe munte. Acesta, însă, a fost oprită din misiune, deoarece autorităţile au trimis în zonă şi un elicopter SMURD.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img