Nu vorbesc despre tatăl copilului si las pe fiecare să creadă ce vrea, fiindcă el, de fapt, nu există. Nici măcar nu mă mai tem că nu o să împărțim bucuriile și responsabilitățile creșterii unui copil sau că o va traumatiza pe fiica mea cu lipsa lui de interes, scrie pe blogul său Nicoleta Cîrjan, mama presupusului copil al Principelui Nicolae, nepotul Regelui Mihai, alungat din țară din vara anului trecut, unul din motive, dacă nu chiar cel principal, fiind acest copil, așa cum FLUX 24 a dezvăluit în exclusivitate.
Nicoleta urmează să nască în zilele următoare.
Nici Nicoleta, dar nici Nicolae, nu au negat că acest copil este produsul relației dintre ei.
În toată perioada asta de sarcină, m-am confruntat cu sindromul fugarului din partea lui. Ignore, nepăsare, îndepărtare completă. Femeile care au pățit-o ca mine recunosc perfect atitudinea bărbaților din acest scenariu. Nu a fost o surpriză pentru mine, nu am cerut nimic și nici nu m-a deranjat prea tare ca au lipsit sprijinul financiar, grija, atenția sau dragostea de care are nevoie orice femeie însărcinată. Mi-a lipsit, însă, mult de tot, prietenia lui. M-au marcat două faze: întâlnirea în care a stat cu ochelarii de soare pe față tot timpul discuției, și, cireașa de pe tort, când i-am trimis o poză cu burtica de Crăciun, iar ca răspuns mi-a dat block pe Facebook. De parcă o lentilă colorată sau capul băgat în nisip fac realitatea să dispară. Deh… men 🙂 Am decis atunci că îi dau și eu ignore. Sunt înciudată că știu că, de fapt, nu o să-l ignor niciodată, căci nu ar fi spre binele fetiței. Va trebui să învăț și lecția ego-ului călcat în picioare, căci mi-am promis că niciodată nu-l voi izgoni pe tatăl copilului meu, oricât de nedrept s-ar purta el cu mine, scrie Nicoleta pe blogul ei.
Povestea mea de dragoste este una atipică. Am suferit pentru că nu am putut împărți cu bărbatul care m-a lăsat însărcinată bucuria acestei perioade speciale. Dar am împărțit-o, în schimb, cu toți acești oameni din jurul meu de care m-am îndrăgostit pe bune, mai spune ea.