Home Analize Dezvăluirile explozive ale lui Cătălin Cherecheș

Dezvăluirile explozive ale lui Cătălin Cherecheș

0

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO)

Emisiunea ”România 9” a TVR, de luni seara, care l-a avut ca invitat pe primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheș, e de-a dreptul explozivă prin afirmațiile care s-au făcut acolo. Practic, împotriva statului-paralel de care se tot vorbește în ultima vreme s-a deschis un nou front, aproape la fel de grav ca cel deschis de scandalul fraudării alegerilor. De această dată, ar trebui, în mod firesc, să asistăm la anchete ale unor instituții, începînd cu Parchetul general și terminînd cu SRI ori MapN, încă mai motivate decît în cazul ”nopții generalilor”.

Emisiunea nu se anunța spectaculoasă prin nimic, nici măcar pentru moderatorii Ionuț Cristache și Ion Cristoiu; în principiu, Cătălin Cherecheș urma să vorbească despre problemele sale cu justiția și despre anumite chestiuni în neregulă legate de anchetarea sa de către DNA.

Că e așa ne-a confirmat-o explicit Ion Cristoiu, în cursul zilei de azi: ”Nici prin cap nu mi-a trecut, mie, și cred că și lui Ionuț Cristache, că emisiunea va lua acea turnură și se va vorbi despre formarea UNPR, implicarea lui Coldea și a mai multor servicii, spargerea PSD, ofițeri acoperiți șamd. Iar asta s-a întîmplat pentru că așa a dorit dl.Cherecheș, nu a fost o întîmplare, în opinia mea”.

Va să zică, Cherecheș a intrat în studio chitit să vorbească despre lucruri grele.

Să prezentăm, pe scurt – pentru că presa le-a difuzat deja pe larg – principalele idei lansate:

– Formarea UNPR s-a pus la cale, pînă la amănunte precum sigla, numele etc, într-un birou de la Ministerul Apărării, ținînd de cabinetul ministrului în exercițiu.
– La discuții a luat parte, printre alții, prim-adjunctul SRI, generalul Florian Coldea.
– UNPR a fost 100% o creație a statului-paralel.
– În biroul de la MapN se discutau nu doar proiecte politice, ci și de afaceri (amănunte aflați aici)
– Gabriel Oprea, deși ministru de Interne la un moment dat, avea puterea să creeze din civili fără un minim stagiu militar ofițeri conspirați ai serviciului de informații al armatei.
– Tot în biroul lui Oprea s-a pus la cale spargerea PSD, prin desprinderea unei facțiuni pe placul președintelui de atunci, Traian Băsescu, dar și influențarea congresului PSD, în sensul alegerii unui președinte, de asemenea, agreat de Cotroceni.

Ca și recentele dezvăluiri ale lui Dan Andronic, dezvăluirile lui Cherecheș de luni seara nu sunt informații pe surse, ci relatări la persoana întîi ale unui actor al evenimentelor.
Ele sunt extrem de grave, de același calibru, practic, cu cele privind fraudarea alegerilor din 2009, pentru că arată, mai înainte de toate, imixtiunea ilegală și grosolană a serviciilor secrete în activitatea politică.
Și încă într-un mod grandios, însemnînd crearea de noi partide mari și spargerea de vechi partide mari.

Spre deosebire de dezvăluirile lui Andronic privind celebra, de acum, noapte a generalilor din turul doi al prezidențialelor, de această dată faptele sunt clar nu doar de ordin moral, ci și penal, tocmai de aceea ar fi de așteptat o reacție promptă a Parchetului.

Spre exemplu, Statutul cadrelor militare prevede, la art.28:

”Cadrelor militare în activitate le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi:
a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propagandă prin orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcții publice”.

De asemenea, art.29 prevede:

”Cadrelor militare în activitate le este restrânsă exercitarea unor drepturi și libertăți, astfel:
a) opiniile politice pot fi exprimate numai în afara serviciului
(…)
g) participarea la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau întruniri cu caracter politic ori sindical este interzisă, cu excepția activităților la care se participă în misiune”.

În plus, legea partidelor politice nr.14/2003 prevede că ”Sunt interzise constituirea de structuri ale partidelor politice după criteriul locului de muncă, precum și desfășurarea de activități politice la nivelul operatorilor economici sau al instituțiilor publice”.

Generalul SRI Florian Coldea a luat parte activă la înființarea unui partid politic, lucru interzis de lege, și a făcut-o în sediul unei instituții publice, MapN, lucru de asemenea interzis de lege.

Și ministrul Gabriel Oprea a încălcat legea, preocupîndu-se de înființări de partide în timpul programului și în sediul celui mai apolitic minister cu putință.
Despre fabricarea de agenți acoperiți pe criteriul simpatiilor de partid nici nu are sens să mai vorbim, mai ales că primarul Cherecheș nu doar a dezvăluit că i s-a propus respectiva calitate, ci și că un mare număr de UNPR-iști au beneficiat de același tratament. Ba chiar că majoritatea liderilor UNPR au beneficiat de avansări în grad, ca rezerviști.

Sunt fapte extrem de grave și care se leagă cu altele aduse la cunoștința opiniei publice, de-a lungul anilor.

Spre exemplu, dezvăluirea că serviciile și Cotrocenii au pus la cale spargerea PSD, în 2010, în beneficiul lui Traian Băsescu, s-a regăsit, dacă vă amintiți, în chiar discursul rostit la congresul partidului din 20 februarie de către Mircea Geoană:

“Acest Congres e urmărit de adversarii politici. De la Cotroceni, Guvern din alte zone speciale se încurajează dezbinarea PSD. Se promit bani de la Guvern, se încearcă dezbinarea PSD din exterior. Vă cer să stăm uniţi, indiferent cu cine votaţi. Nu varianta de conducere e importantă, ci starea de spirit cu care vom pleca acasă” a susținut președintele (încă) al PSD.

Era prea tîrziu: mașinăria infernală fusese pusă în funcțiune, iar pe scena politică apăruse un veritabil mercato de politicieni, care a continuat tot anul 2010. S-a mers chiar pînă la aducerea unor pesediști la UNPR, pentru a fi retrimiși la ”bază”, ulterior, în numele unor interese bizare, vezi cazul deputaților Georgian Pop sau Carmen Moldovan.
Plecările din PSD, în acea perioadă, confirmă, totodată, și afirmațiile lui Cherecheș potrivit cărora erau vizați pentru racolare în special oameni apropiați lui Geoană.
Dezvăluirile lui Cherecheș întăresc puternic ideea tot mai răspîndită că, în România, democrația e o doar o fațadă, iar marile jocuri se fac în mod ocult.
Fie și numai pentru asta ar trebui să asistăm la demararea unor anchete pe multiple planuri: penal, administrativ, parlamentar șamd.

Ca un bonus picant – deși nu știi dacă e de rîs sau de plîns – să consemnăm o altă dezvăluire halucinantă a lui Cherecheș, în aceeași emisiune, care a trecut neobservată. Deputatul relatează că, în 2004, pe cînd se pregăteau în PSD listele de candidați la parlament, liderul Adrian Năstase și Gabriel Oprea au mers la mănăstirea Bârsana, unde maica stareță Filofteia a făcut lobby pentru tînărul politician, prezentîndu-l personal înalților oaspeți, ca pe o tînără speranță a politicii. ”A vrut să mă ajute să fiu și eu acolo, în zona de putere” a relatat el.

Nostimă țară, România, în care pînă și măicuțele din mănăstiri fac jocuri oculte în politica de nivel înalt, și încă în incinta lăcașurilor sfinte.

Dincolo de toate acestea, rămîn două întrebări majore:

1) Cine și de ce l-a determinat pe Cătălin Cherecheș să sacrifice o emisiune în direct la TVR în care trebuia să vorbească despre prigonirea sa de către justiție, în favoarea unor dezvăluiri explozive și periculoase despre jocurile murdare ale statului-paralel?

2) Se va sesiza vreo instituție a statului în urma respectivelor dezvăluiri, de o gravitate, cum spuneam, egală cu cea privind fraudarea alegerilor?

Ad

Exit mobile version