Ancheta din L’Express, intitulată „Când Ceauşescu îi spiona pe francezi” e co-semnată de Iulia Badea Gueritée şi Charles Haquet. Potrivit documentelor declasificate de CNSAS reiese de exemplu că personalităţi precum Claude Estier, sub pseudonimul „Stănică”, au întreţinut relaţii strânse cu Securitatea. Ori, Estier, fost membru al Rezistenţei, deputat socialist şi preşedinte al comisiei de afaceri externe din parlamentul francez, a făcut parte din primul cerc al ex-preşedintelui francez François Mitterrand. Timp de patru ani, între 1982 şi 1986, el s-a ascuns şi sub aliasul „Stănică”…Cel puţin un alt membru de seamă al aparatului politic socialist a fost apropiat de fosta poliţie politică ceauşistă: Michel Charasse. Securitatea nu a avut însă acelaşi succes cu el ca şi cu Estier şi l-a lăsat baltă…
De ce se preocupa însă atât de mult Securitatea de Franţa, de ce făcuse din Hexagon una dintre ţintele ei prioritare? „Pentru că Parisul era considerat drept principalul focar al opoziţiei anti-ceauşiste” spune Stelian Tănase reporterilor de la L’Express. E adevărat că la Paris erau pe atunci mulţi exilaţi iar şefii contra-spionajului românesc erau convinşi că aceştia pregăteau comploturi finanţate de americani. E deci motivul pentru care şi-au trimis hoarde de agenţi ca să supravegheze şi să contracareze aceste presupuse „proiecte”. Eficacitatea agenţilor români va scădea după 1978, odată cu fuga în SUA a şefului Securităţii, Ion Pacepa.
Printre dosarele găsite de jurnaliştii de la L’Express la CNSAS, se numără cel al lui Paul Morand, scriitor si fost ambasador al Franţei la Bucureşti în 1943, adică pe vremea guvernului pro-nazist de la Vichy. Oportunist, naţionalist şi antisemit, Morand avea ca misiune să-i pună pe „calea cea bună” pe membrii ambasadei franceze din România, reputaţi ca fiind simpatizanţi gaullişti. Un spion român va face rapoarte sistematice despre efemerul ambasador. Paul Morand va sta însă la Bucureşti mai puţin de un an de zile.
In fine, nici românii exilaţi la Paris nu sunt „uitaţi” de Securitate. Astfel, „Eugen Ionescu va fi în atenţia poliţiei secrete ceauşiste. Scopul era să-l convingă pe celebrul scriitor şi dramaturg să-şi viziteze ţara de origine, lucru ce-ar fi însemnat o colosală temă de propagandă. Ca să-l convingă pe Eugen Ionescu să revină la Bucureşti, Securitatea îl trimite chiar pe Radu Beligan la Paris în 1965. In zadar însă” afirmă fiica scriitorului, Marie-France Ionesco. Compatriotul lui Ionescu, Emil Cioran, stabilit şi el la Paris, face şi el obiectul aceleaşi atenţii sporite din partea Securităţii. „Aceasta îl va înrola chiar pe fratele scriitorului, Aurel, şi demersul e gata-gata să fie încununat de succes” scrie L’Express. In ultimul moment, proiectul eşuează însă şi Cioran nu va mai reveni niciodată în ţară.
