spot_img
-0.6 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriDEZVĂLUIRI EXPLOZIVE DESPRE GABRIEL OPREA: CONTROLEAZĂ JUSTIȚIA

DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE DESPRE GABRIEL OPREA: CONTROLEAZĂ JUSTIȚIA

-

Un magistrat de la Curtea Militară de Apel (CMA) acuză imixtiunea lui Oprea, în actul de justiție. El susține că sunt mai mulți judecători de la CMA, revoltați de modul de soluționare al unor dosare, de către instanța militară. Magistratul menționat afirmă că dosare în care figurează generali, șefi de servicii secrete, ajung la aceiași doi judecători ai CMA, Gheorghe Manea și Cezarian Buga, scrie Centrul de Jurnalism.

- Reclama -

Aceștia ar fi devotați vicepremierului Oprea și sistemului pe care acesta îl reprezintă, al ofițerilor superiori de rang înalt. Sursa citată spune că Gabriel Oprea a intervenit personal pentru a-și recompensa cu grade fidelii de la CMA. Astfel, magistratul militar Cezarian Buga a primit gradul de general locotenent cu trei stele, în urma demersurilor făcute de vicepremier la MApN, deși Gabriel Oprea nu are astfel de atribuții. Un control al Inspecției Judiciare, efectuat în aprilie 2015 la Curtea Militară de Apel, confirmă aceste nereguli sesizate de grupul judecătorilor nemulțumiți, afirmă crji.org.

- Advertisement -

INVESTIGAȚIA CRJI:

Protecție pentru generali

- Advertisement -

Controlul Inspecției Judiciare, din aprilie 2015, a venit în urma sesizării fostului președinte al CMA, generalul Gheorghe Manea. Acesta s-a simțit lezat de acuzațiile colegilor, cum că dosarele cu generali sunt intenționat dirijate, prin repartizare manuală, către el și magistratul general Cezarian Buga. În mod normal și legal repartiția cauzelor se face aleatoriu, prin programul informatic ECRIS. Unul dintre magistrații revoltați arată cum s-a derulat procedura în dosarul 23/81/2014. În această cauză mai mulți ofițeri SRI se plâng de abuzuri ale generalului Dumitru Dumbravă, șeful Direcției Juridice a SRI.

”Înainte și în perioada soluționării, dosarul a fost repartizat generalului Cezarian Buga care, bineînțeles, a respins plângerea. Am văzut mașina de serviciu a generalului Dumbravă, în curtea unității (la Curtea Militară de Apel n.r.), deși nu avea ce căuta acolo, câtă vreme e justițiabil”, povestește judecătorul nemulțumit. Dar generalul Dumbravă a discutat totuși cu judecătorul Gheorghe Manea. Acesta din urmă a pretextat că întâlnirea viza o modalitate concretă de implementare a normelor privind repartiția dosarelor cu secrete de stat. Numai că, la data primirii în birou a generalului SRI, Manea nu mai era președintele CMA, deci nu mai avea calitatea de a discuta cu Dumbravă. ”Acest episod confirmă că cei doi colegi, Buga și Manea s-au fixat să soluționeze numai ei plângerile împotrivă, întotdeauna dându-le ”dreptate” generalilor”, ne-a explicat judecătorul revoltat de la CMA.

Raportul Inspecției Judiciare sesizează anomalia prin care generalii sunt judecați doar de către cei doi magistrați cu grad de general, în urma unei decizii a Colegiului CMA. Restul de cinci, din cei șapte judecători militari, au grad de colonel, deci sunt excluși de la judecarea cauzelor cu generali. Inspecția Judiciară și DNA l-au audiat pe judecătorul care afirmă că dosarele sunt intenționat direcționate, sub oblăduirea vicepremierului Gabriel Oprea. El consideră că situația actuală favorizează anumiți generali din serviciile secrete și MApN. ”M-am referit concret la un dosar al generalului Hăpău Marian (șeful Direcției Generale de Informații a Armatei – DGIA, n.r). Dosarul a fost repartizat direct, fără procedură aleatorie, la solicitarea expresă a domnului judecător Buga, aflat în anturajul direct al generalului Hăpău dar și al vicepremierului Oprea Gabriel. Generalul Buga se și laudă că se află în acest anturaj, cu care joacă tenis… ”, afirmă judecătorul rebel. El spune că și alți colegi de la CMA au constatat, în mod repetat,  că dosarele ”de interes pentru gruparea cu interese oculte în sistem”  reprezentată de Gabriel Oprea, sunt direcționate manual și soluționate favorabil doar de către judecătorii Cezarian Buga și Gheorghe Manea.

Șeful DGIA, generalul Marian Hăpău, unul dintre ofițerii superiori judecați de magistratul Cezarian Buga

Șeful DGIA, generalul Marian Hăpău, unul dintre ofițerii superiori judecați de magistratul Cezarian Buga

Aut Cezar, aut nihil

Inspecția Judiciară menționează repartizarea manuală a dosarului Hăpău (nr 493/1/2014), deşi nu exista un motiv obiectiv care să facă inaplicabilă distribuirea prin programul informatic ECRIS. ”Doamna grefier Moise Liliana a arătat că repartizarea dosarului 493/1/2014 s-a realizat manual, din dispoziţia verbală a domnului general locotenent Buga Cezarian, pe care l-a consultat”, se arată în raportul Inspecției.  Cauza Hăpău are ca obiect plângerea penală pentru amenințare și abuz în serviciu, formulată de col. Doru Paraschiv, împotriva superiorului său, șeful spionilor armatei. ”Colonelul Paraschiv reclamă că a fost amenințat în curtea Spitalului Militar Central și că, ulterior, amenințarea s-a transformat în realitate. Paraschiv a fost inițial pus la respect și ulterior scos din sistem, pe o dispoziție neconstituțională din Statutul cadrelor militare, aceea că dacă ți se ridică avizul pentru acces la date secrete, nu mai ești apt”, relatează judecătorul din grupul revoltaților.

Raportul Inspecției Judiciare evidențiază eforturile nereușite ale grefierei Moise, de repartizare aleatorie a dosarului Hăpău (493/1/2014). În final, judecătorul magistrat Cezarian Buga a luat direct dosarul, l-a judecat și a decis respingerea plângerii contra directorului DGIA. Ulterior, judecătorul Buga neagă în fața inspectorilor judiciari că a aplicat dictonul latin ”aut Caesar, aut nihil” (ori Cezar, ori nimic), deci n-ar fi dat dispoziție să i se repartizeze manual dosarul. Este contrazis iar de colegul său din grupul judecătorilor revoltați. ”Cauza generalului Hăpău, prietenul marelui ministru Oprea, a fost repartizată manual la cererea lui Buga, care l-a și rezoluționat, ceea ce e interzis de lege. Generalii Buga și Manea s-au simțit tot timpul apărați și protejați, până când mai mult de jumătate dintre judecătorii Curții Militare de Apel s-au revoltat (…) Noi nu vrem să fim complici ai acestui aranjament la nivel politico-militar, pentru curățirea emblemei unor generali”, subliniază sursa menționată.

Gradul doboară funcția

Revolta magistraților s-a amplificat când în scenă a apărut însuși vicepremierul României. Magistratul nemulțumit spune că Oprea a intervenit pentru avansarea lui Cezarian Buga la gradul de general locotenent cu trei stele, chiar când acesta judeca dosarul Hăpău. ”Pentru Buga însă, Oprea a făcut demersuri exagerate, l-a mințit pe președinte, pe ministrul apărării, spunându-le că are funcție în ștat, iar ștatul CMA a fost modificat ulterior și retroactiv. Asta deși instrucțiunile de profil ale MapN prevăd clar că trebuie să preexiste funcția, pentru ca apoi să poți promova un om pe ea”. Adică judecătorul Buga a fost avansat pentru o funcție care nu exista în ștatul de plată. Intervenția vicepremierului Oprea, în favoarea lui Cezarian Buga, a creat animozitate între cei doi generali și cei cinci colonei de la CMA, ultimii simțindu-se lezați de tratamentul discriminatoriu, adaugă sursa citată.

Inspecția Judiciară consemnează ”situația nefirească” de la Curtea Militară de Apel, prin care avansarea la gradul de general este hotărâtă de MApN şi nu de autoritatea judecătorească. Practic, Ministerul Apărării Naţionale, când este interesat de cauzele judecate la instanţele militare, poate să-şi aleagă judecătorul. ”Unul dintre judecători a fost avansat la gradul de general cu trei stele (Cezarian Buga, n.r.) și i s-a făcut, de Ministerul Apărării Naţionale, modificarea în statul de plată, în condiţiile în care preşedintele CMA avea prevăzut gradul de general cu o stea, vicepreşedintele şi ceilalţi judecători fiind poziţionaţi pe funcţii cu grad mai mic, respectiv  de colonel”, scrie în raportul Inspecției. Concluzia  inspectorilor judiciari este că ”în actuala situație nu se asigură independenţa şi imparţialitatea judecătorilor CMA”.

Inspecția Judiciară ne-a comunicat că încă are pe rol cazul dosarelor atribuite direct dar ne-a refuzat accesul la anexele raportului rezultat în urma controlului din aprilie 2015. Interesant este că Inspecția n-a considerat necesar să sesizeze Parchetul privind neregulile găsite la verificarea din aprilie. Iar omisiunea sesizării organelor de urmărire penală este o infracțiune prevăzută de Codul Penal.

Oprea propune, Dușa execută

Să vedem cum a contribuit, concret, vicepremierul interesului național, la avansarea rapidă a judecătorului Cezarian Buga? Există trei reglementări aplicabile la avansarea magistraților militari:

  • HG 554/2006 menționează că gestionarea funcţiilor militare ține de  MapN.
  • Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor prevede că avansarea judecătorilor militari se face potrivit regulamentui comun al Consiliului Superior al Magistraturii și MapN.
  • Ordinul M 47 al ministrului apărării naționale consfințește că MapN și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie propun ministrului apărării înaintarea în gradul militar următor.

Vicepremierul Oprea cunoștea toate aceste prevederi legale de la directorul de resurse umane al MAI, chestorul Ion Burciu. Din informarea chestorului către Gabriel Oprea se desprinde că vicepremierul n-are nicio calitate ca să intervină pentru avansarea unui magistrat militar. Gabriel Oprea a ignorat datele primite de la expertul său. El i-a cerut, în scris, ministrului apărării să-l avanseze la gradul de general locotenent pe Buga, în 27 septembrie 2014. Ministrul Mircea Dușa ”s-a executat”, a obținut și avizul premierului Victor Ponta și a trimis propunerea de promovare la Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Acolo unde Oprea se angajase să-l susțină pe Buga. Înaintea acestor demersuri, potrivit Statutului cadrelor militare, ministrul Dușa trebuia să consulte Colegiul MapN. Ministerul Apărării a refuzat, de două ori, să ne comunice dacă această consultare a existat și dacă există solicitarea vicepremierului Oprea, de avansare a magistratului militar Buga. Solicitarea există iar documentul îl puteți consulta aici.

Traseul intervenției lui Oprea

Am realizat un tabel în care puteți urmări intervenția vicepremierului Oprea și traseul avansării lui Cezarian Buga, la gradul de general locotenent.

Epilogul acestei afaceri politico-militare e în derulare. Inspecția Judiciară cercetează dosarele nerepartizate aleatoriu la CMA. Cel puțin un judecător al Curții Militare de Apel a fost audiat la DNA, într-unul dintre dosarele cu generali, soluționate de Curte. Magistratul audiat susține că ”s-a urmărit, deliberat, încălecarea noastră ca instanță, așa încât prin dirijarea, contra legii, către cei doi judecători, a cauzelor cu oamenii care îl interesează pe Gabriel Oprea, aceștia să primească soluții favorabile”.

Am solicitat lămuriri privind această situaţie şi la Curtea Militară de Apel, inclusiv intermedierea unei discuţii cu judecătorul Buga. După două săptămâni CMA ne-a răspuns că a redirecţionat cererile noastre către Direcţia Instanţelor Militare. De asemenea nu am primit niciun răspuns la întrebările adresate pe 25 septembrie, prin biroul de presă al MAI, ministrului şi vicepremierului Gabriel Oprea.

Profil Cezarian Buga

Cezarian Buga este general locotenent cu trei stele, deși pe portalul justiției încă figurează ca general maior la Curtea Militară de Apel. Născut pe 22 iulie 1955, Buga  a avut o ascensiune spectaculoasă în ultimii șase ani, când a obținut trei avansări, de la colonel la general locotenent. În schimb, ca să avanseze de la căpitan la colonel, Buga a avut nevoie de 18 ani. În 1990 era căpitan de justiție la Tribunalul Militar Teritorial București și judeca dosarele inculpaților în evenimentele din decembrie 1989, alături de maiorul Aurel Dumbravă. Cei doi sunt și azi colegi în CMA, doar că situația s-a inversat: Buga îi este superior, cu trei grade, colonelului magistrat Dumbravă. 

Ca judecător al Curții Militare de Apel, Buga a respins revizuirea condamnării la moarte a disidentului Constantin Răuță. Acest om de știință, racolat de Securitate ca ofițer de informații externe, a cerut azil politic în SUA. Răuță a lucrat 24 ani pentru americani, la centrul de cercetări NASA. Regimul comunist l-a judecat pentru trădare şi l-a condamnat la pedeapsa capitală.

Buga a făcut parte şi din completul care a decis eliberarea provizorie, din motive medicale, a generalului Mihai Chițac, deși legea prevedea că acesta poate fi tratat sub pază. Chiţac are o condamnare de 15 ani de închisoare, pentru reprimarea revoluționarilor din Timișoara, în 1989.

Site-ul Lumea Justiţiei lansa, în februarie 2013, zvonul că magistratul Cezarian Buga ar fi un vechi ofiţer acoperit al serviciilor secrete. În aprilie 2013, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii constată că nu există date din care să rezulte legăturile lui Buga cu fosta Securitate.

Cezarian Buga a urmat cariera de magistrat, ca şi tatăl său, judecător în regimul comunist. Constantin Buga a condus Judecătoria din Roșiorii de Vede, orașul natal al fiului. Buga senior a fost ales apoi judecător la Tribunalul Suprem al Republicii Socialiste România. A fost eliberat din funcție de la Curtea Supremă de Justiție, imediat după căderea lui Ceaușescu, în ianuarie 1990. Constantin Buga e un tată şi socru generos. În noiembrie 2008, le-a donat fiului şi norei sale 100.000 euro şi 67.775 lei, pentru achiziţionarea de bunuri. Carmen Mariana Buga, soția generalului locotenent magistrat Cezarian Buga, lucrează pentru Guvernul Ponta, consilier juridic la Departamentul de Luptă Antifraudă.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img