Fiecare e liber să întrebe. Depinde ce răspuns i se dă, comentează, la Radio France International, Dorin Cojocaru, preşedintele Patronatului Român din Industria Laptelui, demersul Ministerului Agriculturii. Dincolo de bănuieli, România are şi handicapul organizării din domeniu (vechea metheană a evitării asocierii) explică acesta. Dorin Cojocaru anunţă că vor avea loc discuţii joi, la minister, în care autorităţile ar încerca să impună un contract-cadru între fermieri şi cei din Patronat :
Dorin Cojocaru: Dacă cineva mă întreabă dacă copiii mei sunt cuminți, eu le spun că sunt cuminți, chiar dacă ei mai sparg câte un geam. Așa este și cu ambasadorul. Dacă îi întrebi pe polonezi dacă procesatorii sau distribuitorii lor sunt cuminți, ei vor spune că sunt foarte cuminți. Datoria noastră este să cerem. Mă refer la procesatorii din Polonia. Ei cer sprijin financiar guvernului polonez. Nu se duc singuri să și-l ia.
Reporter: Autoritățile ungare și poloneze sprijină și în alte feluri, decât la lumină, producătorii autohtoni de lapte, din respectivele țări?
D.C: Cum vă explicați că ajunge laptele crud în România, la 14 cenți? Au de plătit combustibilul. Au taxe, analize de laborator. Laptele a fost analizat și este foarte bun. Se încadrează în normele europene de calitate.
Rep: Cum ar putea să o facă? Le subvenționează transportul?
D.C: Acum doi ani, când a început embargoul Rusiei, am spus că am fost scoși din piața de cașcaval din Liban, pentru că ungurii plăteau 184 euro subvenție pe tonă. Acum am văzut în presă că statul german sprijină producătorii de lapte. La ei e mai ușor. Fiind cooperative, este mai ușor să dai unui fermier, care e la un loc cu procesatorul și chiar cu rețeaua de magazine. La noi, trebuie să dai la fiecare za din lanțul filierei. Trebuie să dai la fermier, la procesatorul român, iar uneori este nevoie să sprijini și retail-ul românesc.
Rep: De ce nu reclamați această realitate, inclusiv la forurile de la Bruxelles?
D.C: Au fost deja sesizate. Au mai fost și consilii de miniștri, s-a mai discutat. Sunt vorbe care nu se spun, dar se știu foarte clar. Ungurii chiar au mai mărit subvenția cu 31 forinți, acum două, trei luni. Poți subvenționa sub multe forme, de exemplu scutiri de taxe, pentru combustibil, pentru energie, deduceri de CAS. Sunt tot felul de instrumente prin care poți să ridici povara fiscală a unui agent economic, fie fermier, fie procesator. Acesta poate să transpună diferența în prețul laptelui.
Rep: Din discuțiile pe care le aveți cu Ministerul Agriculturii, de ce nu găsiți o formulă prin care și producătorii români să fie subvenționați?
D.C: În România, Ministerul Agriculturii are o tradiție în a discuta cu fermierii, nu cu procesatorii. Noi suntem cei răi. Se fac foarte multe declarații populiste în presă. Fiind an electoral, noi suntem bau-bau. Cei buni sunt cei care sunt mulți, votează și strigă tare în fața Parlamentului. Discuții concrete, organizate, pragmatice și tehnice, mă chinui să am cu Parlamentul, cu ministerul, dar acum au prioritate cei mulți. În ultimii 26 de ani noi am fost considerați o piață liberă, cu contracte bazate pe cerere și ofertă, cu negociere directă. Noi suntem prinși între prețul de la raft și fermieri. Aceștia trebuie să vândă materia primă scump, dar ni se spune despre consumatorul român că trebuie să mănânce ieftin și bine. Statul trebuie să ia cât mai multe taxe și accize. Noi nu avem cui să ne plângem. Joi avem o întâlnire să vedem ce putem face. Din ce am observat, vor să ne impună un contract cadru. În aceată situație le-am zis fermierilor că le vând eu lor lapte.
Rep: Ce prevede acel contract?
D.C: Niște aberații. Sunt obligat să fac un contract cu un fermier. De exemplu pentru 100 de tone de lapte pe lună. Producția de lapte este sezonieră. Dacă el îmi dă doar 80, înloc de 100, eu trebuie să tac și să fiu mulțumit, în perioada de iarnă. Vara, când este surplus, eu sunt obligat să iau și 300% sau cât are el. Trebuie să îi plătesc laptele în avans. Dacă fermierul sau centrul de colectare mă notifică să îi trec numele și adresa pe etichetă, eu sunt obligat să fac aasta. Sunt obligat să iau zilnic laptele.
Rep: Din exterior se vede ca și cum în Polonia și Ungaria lucrurile sunt bine puse la punct.
D.C: Acolo, procesatorul fiind în aceeași cooperativă cu fermierul, fiind colegi, acționari ai aceluiași business, își poate echilibra balanța de profit. Noi avem alt sitem, altă structură.
Rep: Pare că în aceste locuri, interesul statului, al producătorului, al procesatorului, al comerciantului este unul și același. Pare că e un singur interes. În România este o fractură, fiecare trage în partea lui.
D.C: La noi fiecare e pe cont propriu. Vrem să concurăm cu polonezii, ungurii sau nemții, care au înțeles nevoia de unitate și au avut o strategie. La noi e haos de foarte mulți ani. Nu știm clar ce vrem. Până ne gândim ce metode și ce strategii să aplicăm se schimbă piața. Piața laptelui este volatilă. La 1 august 2014 a început embargoul asupra Rusiei. 30% din producția de lapte a Europei trebuia să își găsească un debușeu. Am informații că în unele țări, ca să nu arunce laptele datorită supraproducției și să nu plătească penalități pentru protecția mediului, l-au dat gratis. Plătesc doar transportul, de aceea e doar 14 cenți. Cer de foarte mult timp înființarea unui departament de criză, de reacție rapidă în cadrul Ministerului Agriculturii. Să existe un observator al laptelui care să analizeze în timp real toată informațiile din piață europeană și să vadă ce soluții se pot aplica imediat sau chiar anticipat, cu șase luni înainte. Dacă se ia acum o măsură, își face efectul peste șase luni, un an. Mai ales în cazul măsurilor legislative, cum este cea cu etichetarea laptelui. Până când acea măsură are efect asupra fermierului, nu am ce să mai fac. Este ca și cum ai da ultima pensie unui mort. Se dă ca să îl îngropi. Cam așa este și cu măsurile care se iau acum în România. La ora actuală în România nu este supraproducție, ci capacitate redusă de procesare și cerere redusă de produs românesc. Acum nu mai sunt fabrici. Orice măsură ar da, dacă cererea, numărul de cumpărători scade, automat pică prețul. Au două variante. Ori să mărească numărul de consumatori – cumpărători, ceea ce va crește prețul la poarta fermei, ori să distrugă oferta. Am văzut că sunt tendințe să îi distrugă pe cei cu una sau două vaci ca să rămână fermele mari. Ceea ce se întâmplă este logic. Ori mărești numărul de cumpărători, mărești cererea, ori distrugi oferta. Polonia, Germania, Ungaria vor să omoare oferta din România. Peste doi ani o să vină cu preț mare. Piața laptelui este ciclică. O dată la doi ani jumătate, trei se schimbă balanța. Procesatorii și fermierii trebuie să meragă împreună. Este un balansoar.
Rep: România nu mai are nicio altă piață? Nu se mai poate uita în nicio altă parte?
D.C: În Orientul Mijlociu. Dar ne-au scos de acolo, pentru că au pregătit subvenții pentru exportul în țările terțe. Problema României constă în faptul că este decapitalizată, atât ca agent economic fermier sau procesator, cât și ca buget de stat. De aceea se tot întârzie subvențiile. Nu au bani. Decontarea de la Bruxelles se face foarte târziu. La Bruxelles s-a spus ca fiecare țară să își susțină producția internă. Germanii, italienii, polonezii și-o susțin pentru că au bani. Și ai noștri poate vor, sunt patrioți, dar nu au bani.
