Comentariu de Bogdan Tiberiu Iacob (preluare Inpolitcs.ro)
De la mitingul din 10 august soldat cu o serie de violențe, leit-motivul foarte multor relatări din media, al unor poziții politice ori al unor mesaje de pe rețelele virtuale este că am reușit să îngrozim restul țărilor democratice și suntem la un pas de a pierde președinția Consiliului European, ori chiar să fim eliminați din UE. Ca să fie bîlciul complet, 40.000 de români semnează o petiție prin care se cere intervenția de urgență a ONU(?!!).
Naivitate la cote maxime, am spune.
Poate evenimentele de la mitingul diasporei vor părea de o gravitate imensă într-o țară ca România, obișnuită în jumătate de secol de dictatură doar cu mitinguri pentru dezarmare nucleară și pace, ori cu ”Trăiască PCR”.
În lumea civilizată, protestele și violențele de stradă se înscriu în banalitate, în peisajul obișnuit. Ba chiar violența e un ingredient aproape nelipsit. Pentru că în lumea civilizată, mitingurile se produc natural și implică furie, nemulțumire autentică. Ele nu sunt, ca la noi, aranjate de servicii în numele intereselor politice și cu regia artistică lucrată în cele mai mici amănunte.
În lumea civilizată, mitingurile autentice, cu multă ură și violență, atrag replici pe măsură ale autorităților. Așa se face că, în Franța, poliția dă cu gaze lacrimogene împotriva elevilor de liceu și nu ezită să trateze studentele cu bocanci în gură. Iar manifestanții, la rîndul lor, incendiază polițiștii, vezi foto. Așa se face că poliția germană bate și arestează inclusiv preoți la mitinguri – culmea! – împotriva extremiștilor neonaziști. Să menționăm și cazuri cînd gazele lacrimogene au fost aruncate în sala Parlamentului?
Să amintim că diasporenii români din Franța și Italia au fost dispersați cu gaze lacrimogene după scandalul făcut la secțiile de votare la prezidențialele din 2014? Ori că cetățeni ai unei comune clujene au fost dispersați cu lacrimogene fără a se mai înainta petiții isterice către ONU?
E o idee bună, așa că vă prezentăm o selecție sumară în ordine invers cronologică a protestelor din lumea civilizată din ultimii 3-4 ani, așa cum au fost ele reflectate în presă, pentru a înțelege mai bine de ce e o glumă proastă ideea că vreo cîteva grenade acustice și gaze lacrimogene difuzate pe 10 august ar putea emoționa vreun pic străinătatea.
Scurt istoric al mișcărilor de stradă de după 2014
Proteste faţă de acordul dintre Grecia şi Macedonia privind schimbarea numelui fostei republici iugoslave – 18 Iunie 2018
Violenţe sângeroase în Gaza, la frontieră cu Israelul. Gazele lacrimogene și focurile de arme ale militarilor israelieni au provocat cel puțin 17 morți și 1400 de răniți – 31 Martie 2018
Tunisia, zguduită de grave tulburări sociale – 15 Ianuarie 2018
Revolte în toată Franța odată cu schimbarea Codului Muncii. Violențe la Paris. Președintele Macron a plecat în Antile – 12 Septembrie 2017
G20: Hamburgul sub șoc, după o noapte de violențe – 08 Iulie 2017
Proteste violente la Paris împotriva candidaților la alegerile prezidențiale – 01 Mai 2017
Criză politică în Venezuela – manifestații de protest împotriva președintelui Maduro, reacție violentă a forțelor de poliție – 22 Aprilie 2017
Proteste violente în Paraguay după modificarea constituției pentru a permite realegerea președintelui: Parlamentul a fost incendiat – 01 Aprilie 2017
Vladimir Putin, după proteste anticorupție de amploare urmate de arestări în masă: ”Protestatarii ar trebui să respecte legea. Sunt un oponent al corupției” – 30 Martie 2017
Proteste violente în Georgia: Poliția a folosit gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene – 13 Martie 2017
Proteste violente la Paris. Lupte de stradă și zeci de școli blocate de lieceeni. Poliția a folosit gaze lacrimogene – 23 Februarie 2017
Incidente multiple înainte de meciul România – Polonia: Suporteri polonezi s-au bătut cu forțele de ordine la intrarea pe stadion, iar la 60 de persoane au fost depistate arme albe – 11 Noiembrie 2016
Proteste la Istanbul: Poliția turcă a folosit tunuri cu apă și gaze lacrimogene împotriva manifestanților – 05 Noiembrie 2016
Incidente la mitingul pentru unirea Basarabiei cu România din Capitală: Jandarmii au intervenit în forță și au reținut cel puțin cinci persoane – 22 Octombrie 2016
40 000 de manifestanți împotriva noului Cod al muncii s-au aflat din nou pe străzile Parisului și ale altor orașe din Franța – 16 Septembrie 2016
Violențe la Chișinău: Jandarmii s-au bătut cu manifestanții care voiau să pătrundă în Piața Marii Adunări Naționale cu ocazia Zilei Independenței – 27 August 2016
Noi violențe la EURO: Poliția franceză a arestat 36 de suporteri după meciul Anglia-Țara Galilor, mulți ajungând la spital – 16 Iunie 2016
Noi incidente violente la Euro 2016! Autoritățile au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa fanii englezi agresivi la Lille – 16 Iunie 2016
Franţa: Protestele faţă de noul Cod al muncii au degenerat într-o confruntare acerbă – 27 Mai 2016
Primul caz în care forțele de ordine din Schengen au tras cu arma spre migranți: O siriană, împușcată de vameșii slovaci la granița ungaro-slovacă – 09 Mai 2016
Ciocniri violente între forţele de ordine şi anarhiştii italieni – 07 Mai 2016
1 Mai în Franța. Defilări marcate de grave incidente la Paris și în alte orașe ale țării – 01 Mai 2016
Manifestații – însoțite de mari violențe – în numeroase orașe din Franța, împotriva proiectului noului Cod al muncii – 29 Aprilie 2016
Germania: Manifestații desfășurate pe tema primirii imigranților au degenerat în lupte de stradă – 21 Aprilie 2016
Violenţe la Paris: Bătaie între imigranţi şi localnici – 16 Aprilie 2016
Proteste la Paris față de legea muncii – o studentă e lovită cu piciorul de un scutier din Paris – 16 Aprilie 2016
Revolta moților din județul Cluj împotriva defrișărilor ilegale, stinsă cu gaze lacrimogene – 14 Aprilie 2016
Italia: Proteste violente la Napoli, în timpul vizitei premierului Matteo Renzi – 06 Aprilie 2016
Școlile din Paris sunt blocate: Poliția franceză a lansat din nou gaze lacrimogene asupra liceenilor care protestează împotriva reformelor care nu le permit să se angajeze că să câștige bani de buzunar – 17 Martie 2016
Opoziţia din Kosovo a lansat din nou gaze lacrimogene în Parlament – 19 Februarie 2016
Grecia: Autorităţile au folosit gaze lacrimogene împotriva fermierilor protestatari de la Atena – 13 Februarie 2016
Grecia: protestele împotriva reformei pensiilor devin violente – 05 Februarie 2016
Proteste violente în Kosovo: Sediul guvernului a fost incendiat – 09 Ianuarie 2016
Germania: Poliția a folosit tunuri de apă și gaze lacrimogene pentru a opri proteste împotriva neo-naziștilor. În timpul violențelor, containere de gunoi au fost incendiate, o stație de autobuz demolată și ferestre sparte. Preot arestat. Au luat foc anvelope, containere de gunoi și acoperișul unui depozit. – 12 Decembrie 2015
Comemorare violentă la Atena: Mii de oameni, care participau la un miting în memoria unui tânăr ucis de poliţie în 2008, s-au luat la bătaie cu forţele de ordine – 07 Decembrie 2015
Germania: 125 de persoane au fost reținute în urmă unor confruntări între poliție și protestatari – 21 Noiembrie 2015
Proteste violente în Grecia împotriva guvernării Syriza. Poliția dispersează protestatarii folosind gaze lacrimogene și grenade asurzitoare – 12 Noiembrie 2015
Proteste violente ale fermierilor la Bruxelles – 08 Septembrie 2015
Macedonia: Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa miile de imigranţi de la frontieră cu Grecia – 22 August 2015
Macedonia: Poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa miile de imigranți de la frontieră cu Grecia
Lupte de stradă la protestele din Atena: Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene – 04 Iulie 2015
Proteste violente la Tel-Aviv: 30 de oameni au fost răniţi, printre care şi 23 de poliţişti – 04 Mai 2015
Frankfurt-ul, capitală financiară a zonei euro, a cunoscut miercuri o atmosferă de război civil – 19 Martie 2015
Violenţe în oraşul american Ferguson – 26 Noiembrie 2014
Revolte ale românilor în Paris şi Torino (foto) – forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe protestatarii nemulţumiţi că nu şi-au putut exprima votul la alegerile prezidenţiale. – 17 Noiembrie 2014
Poliţia foloseşte din nou gazele lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii la Ferguson – 19 August 2014
SUA: Guvernatorul statului Missouri a cerut Gărzii Naționale să reinstaureze ordinea în Ferguson
– 18 August 2014Poliția a dispersat cu gaze lacrimogene manifestanții la Sao Paulo – 07 Iunie 2014
Ankara: Poliția turcă folosește gaze lacrimogene pentru dispersarea manifestanților – 31 Mai 2014