DEZASTRU: Rata tinerilor români care nu sunt cuprinși nici în sistemul educațional și nici pe piața muncii este cea mai ridicată din întreagă UE

În mediul rural, șomajul în rândul tinerilor trece de 30%, potrivit datelor transmise vineri de INS. La nivelul întregii țări, somajul la grupa de vârstă 15-24 de ani este de aproape 26%, una dintre cele mai ridicate valori din UE. De asemenea, rata tinerilor români care nu sunt cuprinși nici în sistemul educațional și nici pe piața muncii este cea mai ridicată din întreaga Uniune Europeană. Din cei peste 2,1 milioane de tineri de 15-24 de ani, lucrează circa 277.000, iar cele mai recente date ale INS arată că salariul brut la grupa de vârstă 15-24 de ani este de circa 3000 de lei net, mult mai mic decât la celelalte grupe de vârstă, scrie Hotnews.ro.

Potrivit unui sondaj realizat de platforma de recrutare online eJobs, tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani consideră că salariul mediu corect pentru ei ar trebui să fie de circa 5000 de lei, nivelul salariului fiind cel mai important aspect pentru 86,2% dintre participanții la sondaj. Comparativ cu alte categorii de vârstă, sondajul eJobs mai arată că o treime dintre tineri vor să lucreze de acasă iar jumătate ar accepta un sistem hibrid.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare