Home Analize Dezastru pe Autostrada Soarelui: Se cere demiterea directorului CNAIR

Dezastru pe Autostrada Soarelui: Se cere demiterea directorului CNAIR

0

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) solicită demiterea directorului Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi a şefului Biroului de Poliţie Autostrada A2 din cauza ritmului lent în care se desfăşoară lucrările de reparaţii pe A2 şi a faptului că acestea se realizează în sezonul estival.

„Patronatele cer demiterea directorului Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR) şi a şefului Biroului de Poliţie Autostrada A2, pe care-i consideră responsabili de blocajele de pe autostradă şi că pun în pericol viaţa turiştilor. Dacă lucrările la autostradă nu se încheie până pe data de 15 iunie, hotelierii ameninţă cu grevă fiscală pe termen nelimitat, pe parcursul căreia vor refuza să mai plătească taxe către statul ai cărui funcţionari, plătiţi cu salarii uriaşe, umilesc de ani de zile turiştii care îşi fac concediul pe litoralul românesc”, se precizează într-un comunicat al FPTR remis luni AGERPRES.

Reprezentanţii federaţiei precizează că turiştii au fost dezamăgiţi de drumul către litoral, foarte aglomerat şi chiar blocat pe anumite segmente pentru că CNAIR efectuează lucrări de reparaţii în sezonul estival, fără respect pentru turişti.

„Suntem conştienţi că lucrările de reparaţii sunt necesare şi ne bucurăm de faptul că acestea sunt efectuate, dar constatăm că nu există o planificare raţională a acestor activităţi de reparaţie a autostrăzii de către CNAIR. Deşi în fiecare an FPTR a atras atenţia conducerii CNAIR, cu mult înainte de începerea sezonului, să încheie lucrările de mentenanţă şi reparaţii până la data de 1 iunie, aceştia ignoră în mod repetat solicitările operatorilor de turism. Deşi politicenii se întrec, în campaniile electorale, în promisiuni că rezolvă problemele care cauzează aglomeraţie pe A2, odată ce se văd în funcţii uită tot ce au promis”, se menţionează în comunicat.

Ad

Exit mobile version