Statul a cheltuit pentru investiţii, în primele cinci luni din an, sub un miliard de euro (4,1 mld. lei), o sumă ridicolă pentru o ţară cu un PIB de 170 mld. euro care vrea să ajungă din urmă economiile dezvoltate, scrie Ziarul Financiar.
Este o scădere de 54% a investiţiilor făcute de stat (din buget şi din fonduri UE) faţă de 2016, care a fost cel mai prost an pentru investiţii din ultimii zece ani – asta poate fi estimat din ultimele date ale Finanţelor privind execuţia bugetară la cinci luni.