Deutsche Welle: Viktor Orban e mai respectat în UE decât toți politicienii români

Nu am văzut în politica și în presa românească nicio opinie favorabilă sau cel puțin neutră față de încercarea Marii Britanii de a reforma Uniunea Europeană. Există aici un consens puternic, aproape dogmatic, cu privire la faptul că englezii sunt naționaliști, egoiști, dacă nu cumva rasiști și că solicitările lor sunt în mod necuvenit antieuropene. Chiar și comentatorii profesioniști de nivel înalt împărtășesc dogma publică cu privire la eroarea britanică. Un exemplu remarcabil, fiind vorba de unul dintre cei mai buni analiști de politică externă din România, este Valentin Naumescu, care scria deunăzi că politica premierului Cameron ar fi ”punctul culminant al acestei lungi istorii a șantajului și duplicității britanice în relația cu Uniunea Europeană.”

Dar problema noastră nu este natura politicii britanice, ci aceea a gândirii care guvernează viața publică și politica românească. Ne îngrijorează de multă vreme ceea ce ni se pare o lipsă de fair play și un mod îngust de a apăra interesul propriu în relațiile internaționale. A proteja dreptul resortisanților români de a primi ajutoare sociale în UK exact la fel ca cetățenii britanici pare să fie singura cale patriotică de urmat.

Cu toate acestea este vădit pentru oricine – dacă pune o clipă între paranteze micul său interes – că e cu totul incorect ca o persoană sosită în Marea Britanie să beneficieze imediat de ajutoare sociale, la un nivel care depășește salariul minim din România, fără să fi avut un stagiu semnificativ de muncă și de contribuții proprii. E una dintre aberațiile pe care UE le-a produs în graba extinderii. Tratatele UE au sens deplin pentru o lume omogenă, cu sisteme sociale echivalente, cu salarii apropiate, cu sisteme educaționale compatibile șamd. În teorie, o țară urma să fie admisă după ce va fi parcurs mai multe etape ale compatibilizării și uniformizării, dar în practică, așa cum am văzut, extinderea nu a mai avut răbdare, fiind accelerată de nevoia de expansiunea a capitalului și comerțului occidental și de febrilitatea politică a Estului, exclus din ”lumea liberă” timp de o jumătate de secol.

Britanicii au dreptate să spună că e nefiresc să acorde ajutoare sociale oricărui nou sosit, căci acestea provin din bugetele proprii. Dacă ar exista un sistem social europeana unitar, alimentat din cotizații ale tuturor cetățenilor UE și din alocări bugetare ale tuturor statelor membre, atunci revendicările esticilor ar fi fost perfect îndreptățite.

Prin urmare aici în România se susține cu aplomb o anomalie convenabilă. Dar dacă românii nu vor reuși să-și construiască politicile pe o armătură de idei clare și oneste și dacă nu îi vor trata pe ceilalți (azi britanicii, mâine cine știe…) cu fair play, nu vor putea pretinde niciodată să fie tratați la rândul lor cu corectitudine. De exemplu, România este nedreptățită de mai multă vreme în ce privește accesul în Spațiul Schengen și, în ciuda tuturor eforturilor sale, nu a reușit să-și câștige drepturile. Unul dintre motive este, cu siguranță, lipsa de autoritate a politicii românești, care nu s-a distins întotdeauna prin poziții verticale și curajoase. Orice s-ar spune despre Viktor Orban, el este mai respectat decât politicienii români, căci ce a spus a și făcut și, oricât ar fi el de detestat în anumite cercuri, opinia lui e luată în considerare.

Or, în cazul acesta al ajutoarelor sociale, dacă România – negându-și propriul interes numai în aparență – ar recunoaște că cetățenii săi profită în număr mare de o anomalie, ar câștiga foarte mult în credibilitate europeană, iar vocea ei ar dobândi dintr-o dată mai multă putere. Căci dacă admiți că îi nedrepetățești pe britanici (în loc să profiți tacit de avantaje), poți pretinde la rândul tău să ți se repare nedreptatea.

Asta ar însemna vizarea interesului național de la un etaj mai înalt și cu bătaie mai lungă. Românii se lamentează la nesfârșit că nu ocupă o poziție mai bună în UE, dar pe de altă parte nesocotesc faptul că nimic nu se câștigă fără efort și fără renunțări. Ar fi un bun început ca diplomația românească și comentariatul politic de calitate să ia în considerare o revizuire a dogmelor patriotice mioape și să înalțe puțin ștacheta.