Victimele panicii în masă de la muntele Meron sunt, în mare parte, urmașii unor evrei din România. Tragedia israeliană, parcă fără egal, umbrește grav o sărbătoare menită a încheia o perioadă de tristețe și privațiuni, transmite Deutsche Welle.
CE SPUNE DEUTSCHE WELLE:
După vaccinarea a virtual întregii populații adulte a statului evreu, oficialitățile istraeliene procedaseră la redeschiderea țării și autorizaseră întrunirea a zece mii de pelerini. La vesela comemorare de lângă Safed, în Galilea, la mormântul luminatului Rashbi, unde principalul foc de tăbară e aprins, după o veche rânduială, de rabinii succesori ai grupului hasidic din Sadagora, de lângă Cernăuți, se întruniseră poate de zece ori mai mulți.
A început petrecerea, cu dansuri, cântece și cu aprinsul după datină al focurilor celebrând, de Lag Baomer, ziua a 33-a situată între Paște și Cincizecime, sărbătoarea Revelației Sinaitice, într-o zi care, în tradiția mozaică, marchează și ziua morții rabinului Șimon Bar Iohai, și întreruperea unei molime de proporții. Epidemiei declanșate, conform tradiției, de lipsa respectului mutual, i-ar fi căzut victimă, după cum susține legenda, 24 de mii de studenți ai rabinului Akiva, dascălul lui Rashbi și al altor patru supraviețuitori ai molimei antice, îndoliind epoca revoltei antiromane a iudeilor conduși de Șimon Bar Kohba.
În memoria eroismului său se deplasează an de an la muntele Meron și numeroși israelieni laici. Prin comparație cu proporțiile superlative ale legendarului flagel din cel de-al doilea secol, actuala pandemie, depășită de statul evreu mai grabnic decât alte țări ale lumii, grație restricțiilor severe și vaccinărilor rapide, s-a soldat în Israel cu moartea a 6362 de persoane.
Ca pentru a umbri acest bilanț tragic, dar mai îngăduitor cu israelienii decât cu alte națiuni, s-a produs fatala înghesuială într-un perimetru sever limitat. Inadecvarea poliției, care, într-un spațiu închis, prea restrâns, a permis accesul unei mase prea mari de credincioși, fără să le asigure oamenilor căi suficiente de ieșire, a sporit îmbulzeala și a agravat-o.
Brusc, entuziasmul și bucuria s-au prefăcut în durere, șoc și lacrimi. Subita metamorfoză și trecerea la dezastrul de proporții de care, spre deosbire de pelerinajele de la Mecca, în Arabia Saudită, statul evreu n-a mai avut parte, pare să fi debutat, banal, cu striviri de garduri și ziduri și alunecări, sau împleticiri pe o alunecoasă rampă metalică și scări.
Întinși pe jos, oamenii s-au transformat în obstacol și prilej al poticnirii celor din jur. Alți pelerini s-au împiedicat de trupurile căzute, prăvălindu-se peste ele. A izbucnit panica, oamenii prăbușindu-se în busculadă unii peste alții. În vacarmul strigătelor muribunzilor și urletelor panicaților, călcați în picioare de alți pelerini, 44 de credincioși și-au pierdut viața. Între ființele zdrobite și asfixiate: copii, unii mici. Zeci de oameni au fost răniți, în parte grav. La fața locului, mulți s-au întrajutorat. Unii au putut fi, in extremis, salvați.
Ambulanțele i-au transportat urgent pe răniți la varii spitale din regiune. E cât se poate de nimerit că procuratura a deschis o anchetă. Ușor nu-i va fi. Căci poliția va trebui să se autoancheteze, ca să afle de ce i-a trebuit un răstimp aparent excesiv ca să elimine garduri dintr-o zonă în care pare că nu trebuia să se afle decât un grup mult mai restrâns de pelerini. Și cine e de vină pentru o organizare defectuoasă.
Mare parte dintre cei uciși aparțineau unei grupări hasidice originare din Satu Mare, desprinse din alta, mai celebră, datorită unor seriale populare, dar nu mai puțin pioasă, dreptcredincioasă, ostilă ingerințelor și lumii laice, deschiderilor seculare, sionismului și statului evreu. Ar fi rămas în viață, poate.
Ar fi supraviețuit dacă nu se comiteau greșeli aparent lesne evitabile. ”Jerusalem Post” și alte medii locale reproduc mărturiile unora dintre oamenii răniți și înfățișează peisajul apocaliptic, creat de catastrofă, cu saci mortuari acoperind trupuri inerte și ”haine, pălării, sticle de apă, bucăți de cărucioare, blocând culoarul strâmt” al tragediei. În ciuda ei, ”sute de credincioși au refuzat să părăsească perimetrul și s-au ciocnit cu poliția, care încerca să-i oprească să pătrundă la mormântul lui Bar Iohai”, scrie ziarul din Ierusalim. Oamenii voiau să se consoleze, rugându-se la mormântul rabinului făcător de miracole.
Or, un mister care se cere lămurit urgent privește evitarea, decenii la rând, a unor tragedii similare, deși în trecut au vizitat anual muntele Meron câte un sfert de milion sau chiar trei sute de mii de israelieni, fie ei religioși, ori seculari, ortodocși sau liberali, deci de peste trei ori mai mulți decât anul acesta. Când, după nefericirea pandemiei, ar fi trebuit, în toată gloria ei, să strălucească lumina bucuriei vieții, a credinței și splendorii, dar care, după ce s-a aprins, s-a transformat subit în bezna morții, a nopții îndoliate, a tristeții și a îndoielii.
