Zilele trecute, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a depus la Senat un proiect privind crearea registrului lucrătorilor Securităţii şi legăturilor de rudenie ale persoanelor care ocupă demnităţi sau funcţii publice cu aceştia, prin completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.Gestul, spune ministrul, are legătură cu acuzațiile PSD că cei din USR-PLUS ar fi copii de securiști, așa că vrea să schimbe legea pentru a demonstra contrariul. Tânărul ministru nu are însă nimic împotriva colaboraționiștilor, devreme ce el a adus-o pe Claudia Prisecaru la minister, deși avea o decizie de colaborare cu Securitatea, confirmată în justiție, în primă instanță. A insistat să o păstreze, în ciuda tuturor criticilor, și a renunțat la această persoană care îi fusese „recomandată” de „oameni cu experiență în administrație” doar după ce a vorbit despre registrul securiștilor, se spune într-un comentariu Deutsche Welle.
Pentru a scoate aceste lucruri la iveală, pentru a demonstra cum s-a făcut și, poate, se mai face selecția într-o țară ieșită din comunism, e nevoie mai degrabă de o echipă bună de istorici și sociologi, decât de o lege care să ne arate că tatăl ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu a colaborat cu Securitatea și dădea note informative despre străinii cu care intra în contact ca monitor de schi, că tatăl liderului PNL, Ludovic Orban, a fost chiar ofițer al Securității, la Brașov, în perioada cea mai crudă a acestei instituții, sau că tatăl lui Alexandru Rafila a fost șef al Securității în Arad, la finalul anilor 1940.Informațiile despre ce au făcut părinții, bunicii, unchii, frații, surorile, erau strânse cu sârg în epoca stalinistă și după, urmând proverbul des folosit de Securitate, că „sângele apă nu se face”. Altfel spus, copiii poartă ca pe o boală scheletele familiei și trebuie să ducă în spate povara părinților și a celorlalte rude, chiar dacă ei au mers în sens invers, au avut alte vieți, alte principii, alte idealuri, mai afirmă DW.