COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
Perspectiva restaurării cuplului franco-german după alegerea lui Emmanuel Macron oferă de fapt un nou impuls ”Europei cu două viteze”, adică exact proiectului repudiat cu atâta energie la București.
Cu ocazia vizitei lui Jean-Claude Juncker la București, majoritatea forțelor politice s-au pronunțat încă odată în mod apăsat împotriva Europei cu două viteze. Semnificativ este că au făcut-o și partidele din alianța guvernamentală și cele din opoziție, inclusiv UDMR, cu excepția lui Traian Băsescu care a făcut opinie separată. Cu toate acestea proiectul Europei cu două viteze este pe mai departe ”en marche”, ca să preluăm deviza noului președinte al Franței, și pare să fi prins un contur și mai ferm după vizita recentă pe care acesta a întreprins-o la Berlin.
Noul președinte al Franței vizitase Germania și înainte de alegeri, suscitând aprecieri dintre cele mai favorabile, dar păreau să persiste totuși diferențe de vederi greu de conciliat. Între cele două tururi de scrutin, Emmanuel Macron a criticat excendentul comercial al Germaniei care, spunea el, ”nu este bun nici pentru economia Germaniei, nici pentru Europa”. De asemenea candidatul, pe atunci, Emmanuel Macron, se pronunța pentru crearea de eurobonduri și mutualizarea datoriilor suverane, într-un spirit mai curând federalist. După învestirea sa ca președinte, el a părut să-și revizuiască o parte din aceste opinii, apropiindu-se și mai mult de poziția Germaniei. Cu ocazia vizitei sale oficiale la Berlin, care s-a desfășurat într-o ambianță de mare optimism, Macron a spus clar în cursul conferinței de presă că nu dorește mutualizarea datoriilor vechi, căci este ca și cum i-ai pedepsi pe cei care au depus eforturi, oferind totodată un premiu celorlalți. Am asistat prin urmare la o apropiere și mai mare de poziția clasică a germanilor, pe care ministrul de finanțe Wolfgang Schäuble a exprimat-o pe un ton categoric de fiecare dată.
Este posibil ca și în cealaltă privință, a excedentelor, să fi existat anumite progrese, dar nu am reținut o declarație expresă. În orice caz germanii nu intenționează să negocieze subiectul, după cum a dat clar de înțeles ministrul de finanțe Schäuble, adresându-se direct publicului francez cu ocazia unui interviu din Le Figaro: ”Nu vom rezolva problema zonei euro prin slăbirea Germaniei”. În plus, șeful visteriei germane recurgea la o comparație ”pe înțelesul tuturor” culeasă din fotbal: PSG, a spus el, avea un avantaj de patru goluri în fața Barcelonei și cu toate acestea a pierdut. Morala este că Franța ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a recupera decalajele.
Un alt indiciu puternic al apropierii franco-germane este acela că șefa guvernului federal, Angela Merkel, declara, pentru prima dată, că este de acord cu modificarea tratatelor europene, ”dacă lucrul acesta se va vădi necesar”. Emmanuel Macron afirmase că modificarea tratatelor ”a fost un tabu francez”, dar în realitate germanii se opuseseră de fiecare dată și nu pentru că le-ar fi displăcut ideea, ci pentru că știau foarte bine cât de dificil este procesul acesta. Modificarea tratatelor pretinde acordul unanim al tuturor celor 27 de membri, printre care se numără și România.
Și am ajuns din nou la ce ne interesează. Faptul că politicienii de la București au denunțat aproape unanim proiectul Europei cu două viteze este un semnal că s-ar putea opune modificării tratatelor. Este acum și mai clar de ce Jean-Claude Juncker a sosit la București și a cheltuit atâta curtenie pentru a convinge de necesitatea proiectului. Dar chiar fără modificarea tratatelor, avansul diferențiat al integrării ar fi posibil. Așa cum explica tot Wolfgang Schäuble, nu ar fi neapărată nevoie de un buget al zonei euro și de un ministru de finanțe european, căci disciplina fiscală ar putea fi consolidată cu ajutorul unui Fond Monetar European, care ar prelua rolul de a supraveghea reformele structurale în țările membre. Cu alte cuvinte FME ar prelua rolul de a conduce politica ”de austeritate” , după cum se spune într-o terminologie cu puternice conotații ideologice și emoționale.
Întrebarea este dacă state precum România, care se opun integrării diferențiate, nu ar putea profita în cele din urmă tocmai de incapacitatea Franței și Germaniei de a-și armoniza politicile fiscale. Căci ideea extinderii stilului german asupra economiei și societății franceze este privită cu multă antipatie în Franța în cercuri dintre cele mai largi. Iar până nu vom avea rezultatul alegerilor legislative nu vom ști pe ce se poate baza guvernul prezidat de Macron și în ce direcție va merge el în cele din urmă.
În orice caz, am văzut că opozițiile exprimate față de ”Europa cu două viteze” nu au reușit să abată proiectul, care pare a-și continua ”marșul” cu o hotărâre mai mare decât în trecut, așezând politica de la București în fața unei perspective puțin confortabile: aceea de a miza pe un eșec.
