COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE
După toate aparențele la București s-a declanșat un război surd între Guvern și companiile petroliere care pretind revizuirea legii privitoare la exploatările offshore.
Vizita de miercuri a ministrului de externe al Austriei la București a fost înconjurată de zvonul persistent că e prilejuită de legea exploatărilor offshore adoptată recent în Parlamentul de la București. Sefa diplomației de la Viena, Karin Kneissl, a avut întâlniri la nivelul cel mai înalt, cu președintele, cu prim-ministrul și cu ministrul de externe, dar din comunicatele oficiale nu răzbate aproape nimic relevant. Cu o excepție: ministrul de externe Teodor Meleșcanu a făcut câteva precizari care sunt inevitabil corelate cu subiectul operațiunilor din România ale companiei austriece OMV: ”Austria rămâne în continuare al doilea mare investitor străin pe piaţa românească şi suntem interesaţi, în continuare, de atragerea de noi investiţii austriece în România, în condiţiile în care ţara noastră oferă oportunităţi într-o varietate de ramuri industriale, dar şi un cadru legislativ prielnic pentru companiile străine.”(mae.ro)
De fapt problema aflată în dispută este tocmai cadrul legislativ pentru companiile străine. Parlamentul a votat o lege care mărește progresiv impozitele în funcție de prețul gazului și care obligă companiile să vândă jumătate din producție pe piața românească. Nu putem aprecia grila de impozitare foarte complicată și care presupune o cunoaștere intimă a industriei extractive și a pieței gazului, dar prin comparație cu forma inițială care acorda industriei gratificații ieșite din comun, legea votată propune o împărțire mai echilibrată a profitului.
După adoptarea legii, petroliștii s-au declarat nemulțumiți, fapt care a fost la orginea speculațiilor privitoare la misiunea ministrului de externe Karin Kneissl. Cu siguranță că nu vom obține o confirmare oficială, dar se vede în schimb cu ochiul liber că s-a declanșat un război subteran între guvern și OMV. Căci joi ministrul de finanțe Eugen Teodorovici anunța că pe ordinea de zi a Guvernului se află într-o primă lectură un proiect de Hotărâre pentru reducerea prețului la gaze la 55 lei/Mwh și plafonarea la acest nivel. Plafonarea prețului fusese anunțată anterior la un post de televiziune de Darius Vâlcov, consilier al primului-ministru care semnala prețul exorbitant practicat de OMV, în ciuda faptului că beneficiază de condiții de impozitare neobișnuit de favorabile. Anunțul de joi al ministrului Eugen Teodorovici a confirmat că ne găsim într-o situație de criză. Lovitura intempestivă aplicată OMV pare a fi nu o măsură dinainte gândită, ci un răspuns la presiunile pe care compania le exercită asupra guvernului după adoptarea legii offshore.
Fără să anticipăm, putem face câteva conjecturi. Companiile extractive (Exxon și OMV) lăsaseră să se înțeleagă că ar putea abandona exploatarea, dacă românii nu le satisfac condițiile. Și totuși niciuna dintre ele nu a făcut niciun anunț explicit în această privință. Iar dacă este adevărat că OMV a inițiat presiuni asupra guvernului ca să modifice legea prin ordonanță de urgență, atunci înseamnă că petroliștii nu sunt cu adevărat pregătiți să părăsească terenul, încercând să joace pe mai departe. Dar insistența aceasta trădează și faptul că, la rigoare, ar accepta să continue și în condițiile legii votate. Totul depinde, evident, și de capacitatea de rezistență a guvernului și a președintelui României, care la promulgare va avea un cuvânt de spus.
Președintele ar putea retrimite legea la parlament, așa cum făcuse la începutul mandatului cu un proiect referitor la exploatările forestiere împotriva căruia protestase compania Holzindustrie Schweighofer, care deține în România, la fel ca OMV, o poziție dominantă. E adevărat că parlamentul poate revota legea în aceeași formă, dar redeschiderea discuției ar fi totuși o victorie importantă a industriei extractive, care speră în răsturnarea votului.
E o situație complicată, iar România pare să fie complet singură. Doi mesageri americani, în ordine crescătoare a importanței lor politice, și apoi un comisar european au îndemnat insistent România să adopte o lege îngăduitoare față de companiile extractive, cu argumentul ”securității energetice” europene. Singura țară care i-ar putea fi aliată, cel puțin pe jumătate, ar fi Ungaria, care are interesul vital de a iniția importul de gaz din România, depinzând însă de conducta (BRUA sau BRU) construită pe teritorul românesc, ca și, evident, de începerea exploatării în Marea Neagră.
Dar nerăbdarea ungurilor – și poate ambiția lor exagerată de a deveni o putere regională prin importul și depozitarea unei mari cantități de gaze – au tulburat grav ambianța, prilejuind o ațâțare a resentimentului antimaghiar. Ungurii au greșit crezând inițial că românii se vor supune docil sugestiilor americane, încât ar fi în beneficiu reciproc să-și revizuiască poziția și să înceteze criticile la adresa României, oferind acesteia o susținere discretă. Cel puțin în relația cu Austria, românii și ungurii s-ar putea regăsi acum de aceeași parte. Austria e nemulțumită de ambiția Ungariei de a stopa conducta pe teritoriul ei și decepționată de noua lege românească a exploatării gazelor din Marea Neagră. Iată cum minus cu minus ar putea da plus, prilejuind o cooperare româno-maghiară.
