Home Analize Deutsche Welle: Revoluția Afd

Deutsche Welle: Revoluția Afd

0

După succesul electoral al partidului de dreapta „Alternativa pentru Germania“, la alegerile regionale din landul Turingia, criticii avertizează asupra unei revoluţii politice. AfD are ambiții politice mari, spune într-un comentariu Deutsche Welle.

COMENTARIUL DEUTSCHE WELLE:

Ecourile politice și mediatice ale alegerilor regionale din Germania sunt uriașe: partidul de dreapta „Alternativa pentru Germania“ (AfD) domină în dezbaterile online. Fiindcă este pentru prima oară când un politician AfD este ales în fruntea consiliului administrativ al unui district. Robert Sesselmann a câștigat alegerile în districtul Sonneberg, landul Turingia.   

Nu alegerea în sine a lui Sesselmann a provocat neliniști, fiindcă, în noua poziție, influența sa politică este nesemnificativă. Dar partidul populist de dreapta AfD speră la un succes politic mult mai mare și ar putea folosi recenta victorie ca pe o forță motrice. Conform actualelor sondaje de opinie, AfD are șanse reale să devină cea mai mare forță politică în trei landuri federale la alegerile din 2024.  

Alternativa pentru Germania pare să câștige popularitate, în ciuda scandalurilor, a afacerilor dubioase privind donațiile de partid, legăturilor cu extrema dreaptă și insultelor rasiste; în ciuda faptului că unii oficiali, dar și foști membri, s-au remarcat, în mod repetat, prin declarații pozitive la adresa fascismului și a național-socialismului sub Adolf Hitler. „Ăsta e doar începutul!“ a declarat plin de sine șeful formațiunii, Tino Chrupalla, în urma recentei victorii electorale.

Pe ce se bazează ascensiunea AfD în preferințele electoratului? Partidul de dreapta punctează cu două teme politice: imigrație și protecția climei. De ani de zile, nucleul politicii AfD este lupta agresivă împotriva refugiaților și a imigranților. Campaniile formațiunii provoacă, în mod deliberat, teama față de musulmani. Consilierul pe probleme de politică și comunicare Johanes Hillje descrie într-un interviu acordat cotidianului „Tageszeitung”: „Narațiunea de bază a AfD a fost mereu existența unei amenințări culturale. Multă vreme această amenințare a venit din exterior, prin intermediul imigranților. Acum vine și din interior, prin convertirea societății la neutralitate climatică – un proiect central atât al coaliției semafor cât și al ecologiștilor.“  

AfD profită de cearta adversarilor politici  

AfD pare să profite de pe urma disputelor între concurenții politici. Conservatorii, social-democrații, verzii și liberalii dau vina unii pe alții pentru deciziile politice. O tranziție rapidă la energia verde. Da sau nu? Impunerea unei limite maxime de viteză pe autostrăzi? Revenirea la energia nucleară? Cu excepția AfD toate celelalte partide au contribuit la aceste decizii, în diverse coaliții. În aceste condiții, partidul de dreapta consideră că se poate erija în „singura opoziție adevărată“. Până acum AfD n-a fost nevoit să dovedească nicio responsabilitate politică deoarece celelalte partide l-au izolat, refuzând orice cooperare.   

Johanes Hillje îi atribuie guvernului de coaliție o parte din răspunderea pentru ascensiunea AfD. „Guvernul federal a pregătit un fel de bază emoțională a mobilizării în favoarea AfD, în măsura în care legea privind încălzirea locuințelor a provocat incertitudini materiale“, a declarat Hillje într-un interviu în emisiunea tv „Bericht aus Berlin”. Legea prevede trecerea sistemelor de încălzire din locuințele private la energie termică din surse regenerabile. Proprietarii se tem de costuri mari prin viitoarele investiții. Johanes Hillje vede în temerile lor, asociate cu o nemulțumire fundamentală față de democrație, „un program de conjunctură și pentru populiști“.

Criticii îi învinuiesc și pe conservatorii din CDU pentru succesul partidului Alternativa pentru Germania. Creștin-democrații au adoptat, de câteva luni încoace, un curs dur împotriva refugiaților și a temelor sociale, cum ar fi drepturile comunității LGBTQ. Conservatorii vor să recâștige astfel alegătorii AfD. Criticii sunt sceptici față de noul curs CDU, considerând că, la îndoială, oamenii vor vota originalul radical. Or, în acest caz, originalul se numește AfD.  

Odată cu succesul AfD, Germania experimentează o situație cunoscută deja din Statele Unite ale Americii: cu toate scandalurile și minciunile, fostul președinte Donald Trump rămâne o forță politică. La fel ca Trump în SUA, AfD se prezintă în Germania ca fiind unica alternativă pe scena politică și vocea poporului presupus suprimată de mass-media.  

„AfD este un pericol pentru democrație” 

Pe fondul numeroaselor legături AfD cu organizații anticonstituționale și a aripii naționale tot mai influente a partidului, care le neagă în continuare reprezentanţilor minorităților din Republica Federală dreptul de a fi considerați germani, instituțiile și forțele sociale din țară avertizează asupra influenței în creștere a partidului extremist de dreapta. Adversarii politici, asociațiile economice, cele musulmane și Consiliul central al evreilor consideră Alternativa pentru Germania un pericol pentru democrație.  

După succesul electoral din Turingia, AfD primește sprijin și din partea taberei neo-naziste. Cunoscutul extremist de dreapta, activistul Michael Brück, a felicitat partidul pe pagina sa de Telegram. Apelul său către învingătorul la alegeri Robert Sesselmann: „În cadrul necesarei epurări din administrație nu trebuie să existe falsă îngăduință“.  

Ad

Exit mobile version