COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
Cel mai surprinzător lucru este că lucrurile merg înainte ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. PSD va anunța curând numele viitorilor miniștri.
Există un interes destul de mic pentru componența noului guvern. În primul rând pentru că, după toate aparențele, modificările vor fi minore. O responsabilă a partidului a anunțat că vor fi înlocuiți o treime dintre miniștri, dar ministerele strategice vor rămâne cel mai probabil neatinse. Rapiditatea cu care președintele Iohannis și-a dat acordul asupra candidatei PSD la funcția de prim-ministru sugerează că la Externe și Apărare nu se vor face schimbări. Dar în spiritul continuității ar trebui să rămână poate și Victor Negrescu, care s-a ocupat de Afacerile Europene, Gheorghe Șimon la Economie sau Ilan Laufer la Mediul de Afaceri. Nu am uitat de Ministerul de Interne, dar aici e de la sine înțeles că PSD o va păstra pe Carmen Dan, din moment ce a avut de ales între ea și fostul premier Tudose.
Dar cel mai surprinzător este că lucrurile merg înainte ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Cu toate că sâmbătă seara s-a defășurat în București un protest extraordinar de mare, ținând seama de vreme, urmările sunt minime. Există câteva explicații. În primul rând manifestația nu poate fi reeditată imediat, căci a strâns oameni din toată țara, mobilizați începând cu mai bine de o lună în urmă printr-o campanie pe internet. Or, dacă nu poți scoate lumea în stradă imediat, forța de presiune scade către zero.
În 1990, ca să luăm un exemplu clasic, cei care se duceau seară de seară în Piața Universității erau numai din București, mereu disponibili, independenți și cu idei politice foarte precise. Exista chiar o stilistică proprie, un mod de recunoaștere datorat unor referințe culturale comune șamd, ceea ce explică perfecta lor coeziune în ciuda faptului că Internetul era pe vrema aceea science fiction. De fapt ”golanii” din Piața Universității erau, cu certitudine, oamenii cei mai bine informați din țară și care aveau în plus un program politic cu contur clar (capitalism, occident, NATO), spre deosbire de manifestanții de astăzi, mult mai numeroși decât în 1990, dar eterogeni, de condiții sociale și intelectuale extrem de diferite, din regiuni diferite și ca atare greu de transformat într-o forță de presiune reală.
Anul trecut în Piața Victoriei au fost iarăși cu predilecție bucureșteni, oameni care puteau veni seară de seară, dar din momentul în care ținta precisă a protestului (Ordonața 13) a ieșit de pe afiș, oamenii s-au simțit mai puțin motivați să participe la un protest cu obiective tot mai vag definite, fapt care i-a determinat pe organizatori să recurgă la amatori din toată țara. De fapt ceea ce a contat în mobilizarea fără precedent de anul trecut a fost sentimentul că prăbușirea guvernului PSD este iminentă și că este posibil să se revină la un guvern non-PSD, la fel ca în 2015. Dar din clipa în care perspectiva înlăturării PSD de la guvenare s-a îndepărtat, apetitul pentru protest a scăzut simțitor. Nu poți întreține forța unui protest dacă oamenii nu au o imagine clară a ceea ce așteaptă să se întâmple și dacă acest lucru nu pare realist.
În al doilea rând, manifestația de sâmbătă și-a pierdut forța de impact deoarece aliatul ei politic potențial, adică președintele Iohannis, tocmai achiesase la instalarea unui nou guvern PSD.
Prin urmare caracterul eterogen al participării, vagul mesajului și al țintelor vizate (în ciuda turnurii neașteptate, organizatorii au avut grijă să preîntâmpine contestarea președintelui) au făcut ca manifestația din 20 ianuarie să-și risipească rapid energia.
Iată de ce nu e nimeni care să preia energia protestului și să-i dea o continuare. În Parlament există o majoritate, președintele Iohannis a reconfirmat-o, iar opoziția începe să înțeleagă că ar fi bine să se pregătească mai temeinic pentru viitoarele alegeri. Chiar dacă nu e membru al Parlamentului, mesajul fostului prim-ministru Dacian Cioloș din ziua demisiei guvernului a fost grăitor: ”Cred că decepția noastră pentru astfel de situații trebuie transformată în capacitatea noastră de a oferi o alternativă, prin fapte. (…) La viitoarele alegeri trebuie să fim vocea decenței, normalității și speranței.”
