Deutsche Welle: PPE şi eşecul PNL

S-a făcut mare haz de automulțumirea conducerii PNL la aflarea rezultatelor. Alina Gorghiu și Vasile Blaga au spus că niciodată nu au obținut rezultate atât de bune, dând de înțeles că scorul ar trebui mai curând sărbătorit. Totuși, dacă punem între paranteze alegerile din 2012, când PNL a candidat pe liste comune cu PSD, vom vedea ca liderii partidului au, statistic, dreptate. În 2008, alegerile erau câștigate la votul politic (consilii județene) de PDL (28,92%), urmat de PSD (27,97%) și de PNL (18,20%). Cu patru ani înainte, la alegerile din 2004, PSD câștiga votul politic cu 32,70%, urmat de PNL cu 15,98% și PD cu 12,79%. La București, PNL și PD propuseseră candidați comuni pe listele alianței Dreptate și Adevăr (D.A.), câștigând detașat în fața PSD. La recentele alegeri, în schimb, PNL obține la votul politic 32,63% din voturi, la fel ca PSD în epoca Adrian Năstase. E adevărat că PSD a crescut la rândul său, obținând 37,62% din voturi.

Prin urmare, dacă vorbim doar de PNL sau de PDL separat, Alina Gorghiu și Vasile Blaga nu se înșală, dar, dacă ne amintim că noul PNL este suma celor două partide, atunci lucrurile se schimbă total. În 2008, PDL și PNL câștigau împreună 47,12%. Abia dacă ne întoarcem în 2004 găsim o situație mai măgulitoare pentru echipa de astăzi: PNL și PD însumau numai 28,78%.

S-ar spune că liderii PNL, deși apar în public împreună, continuă să se gândească pe sine separat. Într-adevăr, niciodată vechiul PNL nu a luat atâtea voturi ca în 2016 și nici PD sau PDL separat. S-ar putea ca aici să se afle problema: fuziunea, de care nici nu se mai vorbește, a eșuat iremediabil. Partidul funcționează ”bine”, ”unitar”, Blaga și Gorghiu alcătuiesc o echipă ”armonioasă”, dar în sinea lor gândesc ca înainte. Iar efectul este că gândirea comună nu s-a putut încropi câtuși de puțin. Oamenii sunt pur și simplu alienați. Obligați să uite vechile adversități (care le dădeau ghes și animau partidele cu scopuri mici, dar autentice), militanții noului PNL s-au pleoștit într-o conduită mecanică și inexpresivă. Au trecut cu toții printr-un exercițiu radical de autocenzură, care i-a lăsat pe toți goliți.

Am scris de multe ori pe această pagină despre necesitatea ca PNL să iasă din tabăra ALDE (federalistă și adversara cea mai importantă a statului național) și să treacă la PPE (sau, de ce nu, la conservatorii britanici), dar aveam în vedere o trecere independentă de relația cu PDL, una gândită și asumată în forurile partidului, după o dezbatere politică matură. De fapt, vizam nu atât o afiliere europeană anumită, cât definirea PNL ca partid liberal conservator, singura care i-ar fi putut asigura forță și viitor în politica românească. Decizia lui Crin Antonescu ne-a luat prin surprindere și nici nu am putut numi atunci natura erorii, căci părea să fie, în ciuda bruscheții, exact actul pentru care ne pronunțasem. Or, fuziunea cu PDL și predarea automată în brațele PPE, fără convingeri clare și sincere, a golit partidul de viață lăuntrică. În viața politică internă, PNL (în ciuda acestui aparent loc doi, cu 32%) nu mai contează de multă vreme, iar ca partid european este doar o conductă pe care mai circulă decizii și opinii ale PPE sau ale unor politicieni germani. Eșecul lui Predoiu trebuie citit mai ales în această lumină.

În esență, noul PNL experimentează acum situația în care se găsea la un moment dat PDL și pe care Vasile Blaga o descria atât de bine la un congres de pomină. Cu ultima sa tresărire de voință politică, Vasile Blaga evoca modul în care sediul din Aleea Modrogan, simbol al conducerii și centrul de reflecție al partidului, era locuit doar de un paznic bătrân cu un câine. Nimeni nu mai trecea pe acolo și nici nu avea de ce, căci deciziile erau luate, fără drept de apel, la Cotroceni. Într-un chip asemănător, vechiul PNL, după retragerea lui Crin Antonescu și trecerea automată la PPE, n-a rămas decât o carcasă vidă, care a fuzionat cu o altă carcasă, golită chiar mai devreme. Chiar dacă militanții PNL mai vin la partid, ei au încetat să dezbată cu adevărat, din dorința de a asigura concordia de fațadă și de a se conforma unei anumite imagini despre sine impusă din exterior.

Există totuși oameni în partid care gândesc clar și care sesizează că problema PNL este în primul rând una de identitate (vezi analiza excelentă a lui Ovidiu Raețchi din Adevărul), dar care nu merg nici ei la rădăcina lucrurilor. Nici ei nu spun (și putem înțelege de ce) că dezastrul PNL la București, aici unde barometrul politic e mult mai sensibil, se datorează unei fuziuni eșuate, în secret, și unei afilieri europene mecanice.