COMENTARIU DEUTSCHE WELLE de Barbara Wesel
Uniunea Europeană a reuşit ceea ce părea imposibil: o soluţie în criza refugiaţilor. Pactul cu Turcia a fost încheiat, însă preţul plătit este uriaş.
Acordul cu Ankara este un fel de succes politic pentru cancelara Angela Merkel. În plan politic intern, Merkel şi-a asigurat un spaţiu de manevră şi, în acelaşi timp, a reuşit să-i readucă la un numitor comun pe europeni. În sondajele de opinie, cancelara Germaniei a început să urce din nou şi poate contracara atacurile dreptei cu argumentul că fluxul de refugiaţi în Germania a fost oprit. Mai mult, imaginea sa în Uniunea Europeană are de câştigat, fiindcă ea este cea care a reuşit să salveze unitatea Europei.
Dar ce uriaş este preţul pentru acest negoţ cu vieţi omeneşti! Răspunderea privind protecţia refugiaţilor, majoritatea din Orientul Apropiat şi Mijlociu, a fost trecută pe umerii Turciei. Un „outsourcing” (externalizare) politic de cea mai joasă speţă. Pe hârtie, preşedintele Erdogan îşi ia angajamentul să-şi respecte obligaţiile internaţionale şi să recunoască drepturile refugiaţilor – conform Convenţiei de la Geneva. Dar de când îşi respectă promisiunile autocratul de la Ankara?
Uniunea Europeană nu se va mai amesteca dacă Turcia va începe să trimită oameni înapoi în Siria sau Irak, acţiune complet interzisă. Acelaşi lucru va fi valabil şi-n cazul în care migranţii vor fi lăsaţi să cerşească sau să flămânzească pe străzile din Izmir sau Istanbul. Imediat ce obligativitatea vizelor – cea mai arzătoare dorinţă a turcilor – va fi eliminată, europenii vor deveni nişte simpli spectatori ai acestor drame.
Noua politică?
Probabil că, în acest caz, Europa va critica guvernul de la Ankara şi-i va aminti de pactul încheiat, dar sultanul Erdogan îi va ignora rânjind. Aşa cum face şi cu toate îndemnurile la respectarea libertăţii presei şi a drepturilor opoziţiei sau la reluarea negocierilor de pace cu minoritatea kurdă.
Europa îi pasează Turciei răspunderea privind drepturile fundamentale ale refugiaţilor. O decizie ce o va costa credibilitatea şi prestigiul său la nivel internaţional.
Cum le va mai putea aminti Uniunea Europeană autocraţilor din lume de drepturile omului şi de democraţie, când ea însăşi oferă o imagine jalnică, devenind astfel vulnerabilă?
Uniunea va pierde două dintre cele mai preţioase bunuri politice ale sale: „soft power” (puterea exemplului pozitiv) şi credibilitatea. Iar motivul acestui spectacol lamentabil este incapacitatea de a învinge egoismul naţional şi teama faţă de dreapta populistă. Dacă aceasta este noua politică, de a te face frate şi cu dracul ca să treci puntea, atunci avem de-a face cu o forţă care distruge ceva ce ar trebui păstrat.
Misiune îndeplinită?
Acordul cu Turcia îi oferă preşedintelui Erdogan o recunoaştere politică a cursului său anti-democratic. Liderul de la Ankara îşi îndepărtează tot mai mult ţara de Europa şi, totuşi, se bucură de privilegiul de a emite pretenţii la reluarea negocierilor de aderare. Iar Uniunea Europeană nu va deveni o piedică în drumul său de a transforma Turcia în dictatură.
Europa va deveni o fortăreaţă inaccesibilă multor refugiaţi. Unii vor spune că reprezentanţii europenilor şi-au îndeplinit misiunea. Alţii vor reclama lipsa omeniei şi încălcarea drepturilor fundamentale. Făcând abstracţie de problemele implementării acordului şi de vulnerabilitatea juridică a acestuia, imaginile cu refugiaţi sirieni blocaţi în regiunile de graniţă ale Turciei sau cu irakieni şi afgani care caută în zadar protecţie acolo, ne vor mai bântui şi de-acum înainte. Criticile organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului sunt juste: pactul cu Turcia este periculos, ilegal şi inuman.
