Home Economie Deutsche Welle: Orașele europene se plâng de prea mulți turiști

Deutsche Welle: Orașele europene se plâng de prea mulți turiști

0

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE LAVINIA PITU

Turiști amețiți de alcool pe plaja din Barcelona, mase de oameni gălăgioși pe străzile din Lisabona: în multe orașe europene, locuitorii s-au cam săturat de turism.

Barcelona

Mulți dintre locuitorii metropolei catalane se plâng deja de ani de zile de valurile de turiști din orașul vechi și din alte cartiere. Vara tecută, nemulțumirea lor s-a concretizat printr-o serie de demonstrații în fostul cartier de pescari și muncitori, Barceloneta. Protestele au vizat consumul masiv de alcool în rândul turiștilor, dar și închirierea ilegală de apartamente de vacanță. Turismul reprezintă 12% din economia Barcelonei. Dar cu toate acestea, majoritatea locuitorilor din Barcelona s-a săturat de masele de turiști, considerându-le una dintre cele mai mari probleme al orașului.

Noul primar, Ada Colau, intenționează să reducă numărul de turiști. Tocmai a inițiat un moratoriu de un an: timp de 12 luni, nu se vor mai da licențe noi pentru hoteluri, pensiuni și apartamente de vacanță. ”E absolut necesar să facem ordine”, a declarat politiciana independentă de stânga. Autoritățile locale văd în acest moratoriu pregătirea unui nou concept turistic.

Lisabona

Lisabona e la modă printre turiști

Capitala Portugaliei e la modă în rândul turiștilor. A câștigat primele locuri la nenumărate ranking-uri internaționale, aflându-se momentan printre orașele cu cea mai mare creștere a numărului de turiști din Europa. Hostelurile apar ca ciupercile după ploaie, iar apartamentele de vacanță se înmulțesc razant.

Dar în ultimul timp, locuitorii sunt tot mai nemulțumiți de această evoluție. ”Lisabona e la modă, numai că pentru locuitori, aceasta este o problemă”, spune Luís Paisana, președintele unei asociații de locatari din cartierul vechi Bairro Alto. ”Centrul istoric este prea mic pentru masele de turiști”. Chiriile cresc, iar noaptea e gălăgie până la ore târzii. Șeful Oficiului de turism, João Cotrim de Figueiredo, consideră că se exagerează cu aceste plângeri. ”Nu cred că avem prea mulți vizitatori”. Mai există încă marjă de creștere.

Veneția

Veneția – mai degrabă muzeu decât oraș

În Veneția, protestele împotriva turiștilor au deja tradiție. Nici nu e de mirare, având în vedere că orașul arată mai degrabă a Disneyland italian, decât a urbe plină de viață. Mulți locuitori aleg să se mute. Un zvon de acum câteva luni, conform căruia autoritățile locale ar interzice gălăgia produsa de roțile geamantanelor, a făcut furori. Dar a rămas totuși un zvon. Se încearcă prin nenumărate inițiative reducerea numărului de turiști. Există și o dispută de ani de zile, referitoare la trecerea vaselor de croazieră prin lagună. Toate acestea reprezintă o mare provocare pentru noul primar al Veneției.

Roma

Vara, aglomerația și căldura din Roma sunt aproape de nesuportat

Mulți locuitori ai Romei trăiesc exclusiv din turism și cu toate acestea se plâng în continuu de vizitatorii care umplu străzile între Fântâna di Trevi, Piața Spania și Vatican. În unele zone din centru există restaurante care oferă mâncare proastă pe bani mulți. O asociație pentru protecția patrimoniului cultural din Roma a alcătuit o listă de condiții, prin care se pot opri efectele negative ale turismului în masă.

Pe această listă se află și propunerea ca autobuzele turistice să fie parcate numai în afara centrului istoric, iar proprietarii apartamentelor pentru turiști să fie controlați cu strictețe.

În plus, locuitorii își fac probleme și pentru imaginea pe care orașul lor o are în ochii turiștilor: mizerie, aglomerație, prețuri exagerate. Pe lângă asta, vara, întâlnești aproape numai turiști transpirați, care se năpustesc pe străzile Romei, în căutarea unui restaurant deschis. Romanii știu de mult că trebuie să fugă de căldură în timpul zilei.

Ad

Exit mobile version