COMENTARIU DEUTSCHE WELLE de Alexander Freund
Chiar dacă după ridicarea sancțiunilor împotriva Iranului se deschid perspective de afaceri, lumea liberă nu are voie să facă prea multe compromisuri în favoarea mulahilor. Cu atât mai puțin să se închine în fața lor.
Unii își freacă extaziați palmele, alții se miră: nici nu au fost bine ridicate sancțiunile împotriva Iranului, că a și început goana după afaceri profitabile. Fiecare vrea să-și asigure o felie de tort. Nu e de mirare, pentru că, după zeci de ani de izolare, potențialul e uriaș.
Iar țara nu numai că are piețe semnificative de desfacere, dar este și bogată. Cel puțin are rezerve impresionante de petrol, dar există și oameni care dispun de o bază financiară considerabilă. Așa că reprezentanți de concerne și de stat sau miniștri din tot felul de țări fac acum pelerinaje la Teheran, vorbind despre avantaje reciproce și relații tradiționale. Și viceversa, președintele Iranului călătorește prin lume, fiind primit cu brațele deschise. Fosta oaie neagră a comunității internaționale a devenit acum un partener interesant de afaceri.
Obediență anticipatorie
Oriunde ar fi în acest moment președintele Iranului, i se întinde covorul roșu. Chiar și Papa l-a primit pe Rohani, deși acolo nu a fost vorba de afaceri. Roma s-a asigurat că nu-l va deranja nimic pe oaspetele iranian, că nicio demonstrație nu va pune în pericol afacerile lucrative. Atât de departe s-a mers cu ospitalitatea, încât au fost acoperite lucrări de artă de renume mondial, ca nu cumva oaspetele pios de la Teheran să fie deranjat de imaginea statuilor de marmură nude. Până unde mergem?
Această ospitalitate fals înțeleasă este inutilă și provoacă proteste în direcțiile greșite. Sigur că gazda încearcă să arate ce e mai bun și se asigură că oferă o ședere plăcută, atunci când are un oaspete important. Nu-i oferi unui oaspete musulman carne de porc și nu-l obligi să bea vin. La fel cum nu-i oferi unui hindus carne de vită sau unui vegetarian carne de orice fel. Dar această ospitalitate are limitele ei, care sunt depășite atunci când te pui în genunchi în fața banului. Dacă gazda vrea să bea un vin și acest lucru nu îi este interzis, oaspetele trebuie să accepte. O nație cu atâta cultură ca Italia nu ar trebui în niciun caz să-și acopere operele de artă , numai pentru că acestea ar putea jigni sentimentele religioase ale unui șef de stat. Oaspetele ar trebui eventual să nu le privescă sau să stea departe de ele.
Prețul parteneriatului
Alexander Freund, șeful redacției DW Asia
Dar aici nici măcar nu este vorba despre vin, statui nud sau importanța ospitalității în lumea islamică. Este vorba despre prețul unei colaborări de afaceri. Este vorba despre contracte grele, dar și despre propria imagine. Mai ales în democrațiile laice, care au luptat atât de mult pentru separarea între biserică și stat.
Sigur că se pot face afaceri cu state nedemocratice cum ar fi China, Rusia, Arabia Saudită sau Iranul, dar nu în defavoarea propriei identități, a propriilor valori. Cine își dorește un parteneriat, trebuie să ia în considerare anumite reguli și obiceiuri. Ambii parteneri trebuie să fie pregătiți să plătească acest preț.
Un parteneriat implică, dincolo de afaceri, și discuții pe teme sensibile. Aici se vede că Iranul nu a fost până acum un partener, ci numai o piață de desfacere. Țara nu s-a deschis, ci este deschisă numai pentru business. Iranul nu a renunțat la programul său nuclear din proprie inițiativă, ci pentru că presiunea internațională și sancțiunile au îngenuncheat țara. Pe de altă parte, puterea mulahilor, în ceea ce ei au autodenumit ”stat teocratic”, este de neclintit.
Deschidere prin comerț
O fi Rohani răul mai mic în comparație cu liderul religios Kamenei, dar felul în care se stă acum sluj în fața Iranului e prea de tot. În ciuda tuturor posibilităților de profit, nu ar trebui să uităm că în Iran nu s-a schimbat nimic în ultimii ani. Dimpotrivă: represaliile împotriva oricărei forme de opoziție sunt tot mai puternice. În același timp, Iranul forțează războaiele prin intermediari cu Arabia Saudită pentru supremație în Orientul Apropiat.
Oricât ar fi aceste afaceri de atractive, valorile noastre – libertate și stat de drept – sunt mult mai importante. Nu au voie să profite numai regimurile mulahilor și anumite state și companii. Trebuie să profite și comunitatea internațională și poporul iranian. Pentru că acesta din urmă nu-și dorește numai o deschidere economică, ci mai mult decât atât – o deschidere a țării.