COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
S-ar spune că, plecat de la Hobița, Brâncuși nu se putea întoarce decât în decor rural și că modernismul românesc nu va fi fost decât o paranteză în lunga curgere a eternității satului.
Dan Perjovschi își exprima deunăzi dezaprobarea față de intenția Ministerului Culturii de a expune Cumințenia Pământului la Muzeul Satului din București. Mai mult, așteptările fiindu-i înșelate, el cerea să-i restituie banii donați în contul achiziției. Este într-adevăr o decizie uimitoare, căci campania de promovare a lucrării lui Brâncuși a părut multora un omagiu adus modernismului și, poate, chiar un fel de a smulge lumea românească din orizontul specificului etnografic în care, cu excepția unei minorități intelectuale restrânse, părea închisă iremediabil. Faptul că noul ministru al Culturii este o directoare a ICR din epoca în care instituția se distanțase polemic față de imperativul specificului patrimonial, trecea drept o dovadă că asistăm la o ”naționalizare” a modernismului care a trecut timp de un secol drept o marfă de import. Nu spunea poetul Barbu Fundoianu că lirica (simbolistă) românească de început de secol XX este o colonie a literaturii franceze? Or, Brâncuși, artistul ”țăran” din Hobița, a fost mereu o bună ocazie ratată pentru a integra, fără rest, modernismul în istoria artei românești. Acum, când Guvernul Cioloș a declanșat campania de achiziție publică, au fost destui aceia care au crezut că, iată!, a venit momentul așteptat. Dar a urmat o decepție!
Ministerul Culturii nu intenționează să expună lucrarea la Muzeul Național de Artă, la Muzeul Național de Artă Contemporană sau la vreun muzeu creat special pentru această ocazie, ci la Muzeul Satului, printre mori de apă, căsuțe de lemn cu pridvor, lăzi de zestre și blidare încrustate. Marea evadare modernistă pare să fi eșuat în etnografie și folclor. S-ar spune că, plecat de la Hobița, Brâncuși nu se putea întoarce decât în decor rural și că modernismul românesc nu va fi fost decât o paranteză în lunga curgere a eternității satului, o mică sclipire, o desprindere ratată, ca a pionierului aviatic Traian Vuia.
Prin urmare așteptările acelora care au aderat la proiect au fost contrazise. Pentru noi este doar o confirmare în plus că proiectul nu a fost animat de o gândire veritabilă și că nu este decât produsul unui clișeu de mangament, dublat de interese politice de moment. Ministerul Culturii și-a propus să creeze ”un eveniment”, marota actuală a administrațiilor culturale din întreaga lume. Or, dacă vrei un ”eveniment”, nu te poți mulțumi cu expunerea lucrării într-un muzeu oarecare, căci ai nevoie de un public numeros care să facă cozi nesfârșite la bilete, de articole de presă, emisiuni de televiziune, sau, pe scurt, ai nevoie de ”succes”. Un ”eveniment” înseamnă vâlvă cu orice preț și profesionalismul acestei bresle de administratori culturali se măsoară în intensitatea agitației publice pe care reușesc să o provoace.
Ministerul Culturii a reușit să-i șocheze pe toți cunoscătorii prin această reruralizare a lui Brâncuși, dar ea nu este intenționată. Poate că, în străfundurile subconștientului, vor fi lucrat, ironic și subversiv, structurile arhaice, intenția mărturisită a ministrului fiind însă aceea de a crea un mare eveniment cu public numeros.
Dar, așa cum se spune, fiecare pasăre pe limba ei piere. Dacă vrei, negreșit, un mare succes, trebuie să te supui legilor sale. Dacă vrei un mare ”eveniment” în jurul unui obiect de artă modernă de început de secol XX, într-o țară care nu a asimilat modernismul, ești nevoit să creezi travestiuri, să falsifici, să asimilezi obiectul expunerii unui limbaj familiar sau cu alte cuvinte să-l adaptezi așteptărilor. O mare ”expoziție Cezanne” la Paris a fost un succes colosal cu cozi kilometrice, dar impresionismul intrase ”în folclor” dacă putem spune așa, și se strecurase în țesătura identitară a Parisului și a Franței. Or, neavând niciun cârlig în cultura comună a românilor, autorii proiectului Brâncuși au eșuat în etnografie, sfârșind prin a face exaCt ceea ce se juraseră să nu mai facă. Și va fi existat și presiunea politică, căci ce folos ar putea trage guvernul actual dacă sculptura va fi expusă într-un muzeu ca și până acum? Ce-i drept, nici până acum Guvernul nu a tras vreun profit de pe urma acestei campanii eșuate, dar se încăpățânează să nu vadă, adâncindu-se în eroare.
