COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE
Președintele continuă consultările, invitând pe reprezentanții manifestanților și pe ai ”societății civile”. Nu ne îndoim că intențiile sunt bune, dar modul acesta de desfășurare îngăduie prea mult arbitrar.
Să profităm de răgazul și de acalmia instalată ca să vedem ce se petrece sub raportul procedurilor. Joi seară s-au adunat și mai mulți oameni în centrul Bucureștiului: 40, 50, 60 de mii sau chiar mai mulți (nu se poate ști), dar a fost greu de reținut ceva semnificativ, căci manifestația se amplifică și, totodată, se diluează, apărând tot mai multe mesaje, dacă nu divergente, cel puțin incompatibile între ele. Asistăm la acel moment de confuzie, când nimeni nu știe încotro se îndreaptă lucrurile și ce ar trebui să primeze. Ambianța rămâne cordială, poliția este cvasi-absentă cu premeditare, nu protestează nimeni că circulația a fost blocată în Piața Universității, vremea e frumoasă, asa încât chiar și tonul revendicativ al unui nucleu mai aprins este cumva absorbit de calmul din jur.
Președintele Iohannis a avut ideea de a invita la consultări nu doar partidele, așa cum îi pretinde Constituția, ci și pe câțiva repreazentanți ai manifestanților. Potrivit unui comunicat oficial au fost primite 5520 de mesaje cu propuneri din care aparatul prezidențial se însărcinează să aleagă câteva persoane.
Nu ne îndoim că intenția președintelui este bună, dar modul acesta de desfășurare îngăduie prea mult arbitrar. Alegerea unor reprezentanți este, de fapt, imposibilă din două motive: ”Piața” nu a degajat lideri evidenți, impuși în mod natural, iar în al doilea rând, o adunare eterogenă și dezorganizată nu poate elabora reguli de reprezentare. Cine a fost în Piața Universității a putut să constate că nu e o manifestație concentrată pe obiective precis definite, așa cum fusese aceea din primăvara anului 1990, când Marian Munteanu și colegii săi din Liga Studenților deschideau balconul de la Facultatea de Geologie tranformându-l într-o tribună incandescentă. Lipsește în primul rând dramatismul acelor vremuri, dar nici nu ar trebui să ne dorim acest lucru. În aceste circumstanțe arbitrariul e la el acasă și, oricât de mare ar fi bunăvoința Președintelui, de aici nu poate rezulta nimic serios.
Dar și mai ciudat e altceva. Presa românească a preluat o informație publicată de Euractiv.com, potrivit căreia viitorul prim-ministru desemnat ar fi Dacian Cioloș. Autorul articolului pretinde că știe acest lucru din două surse de încredere. Asta nu ar fi nimic, e firesc ca presa să iscodească și să anticipeze, dar e caraghios că nimeni nu s-a revoltat de acest lucru. Adică partidele s-au reunit la Cotroceni și nu s-a ajuns încă la nicio înțelegere politică, Președintele anunță la rândul său că va continua consultările și că îi va invita și pe reprezentanții manifestanților, dar între timp, în culise, totul va fi fost deja stabilit. Cu alte cuvinte, reuniunile de la Cotroceni ar fi, în această lumină, o simplă mascaradă pe care ”strada” e chemată să o parafeze.
Nu avem nimic impotriva lui Dacian Ciolos, care s-a dovedit un funcționar sobru și competent. Dar modul în care se vorbește despre desemnarea sa ar trebui să ne pună în gardă. Admițând ipotetic că lucrurile ar sta așa, tinerii care se exprimă astăzi pentru prima dată în viața lor – și care speră ca vocea lor să fie auzită – vor primi prima lor lecție politică. Una aspră, din care cei hotărâți și inteligenți ar trebui să tragă concluziile necesare: fără o bună organizare și fără mesaje țintite, inițiativa o vor lua mereu alții.
Din fericire, așa cum am spus mai sus, vremurile nu au dramatismul anilor ’90 și nici miza nu e pe măsură. Tinerii aspiră, firește, să ia parte la evenimente mari, cu sens istoric, dar ar trebui să fie mai curând mulțumiți că scutierii nu stau la pândă pe străzile colaterale, strânși unul într-altul pe lângă mașinile blindate, că nu miroase în aer a pucioasă și că stațiile radio nu transmit mesaje misterioase. În 1990 cântecele patetice și tulburătoare ale lui Cristian Pațurcă se înălțau în aer peste o ambianță sumbră și amenințătoare, căci afișarea dincolo de ”zona liberă de comunism” a ecusonului cu titlul de ”golan” era un act de mare îndrăzneală. Să ne păstrăm așadar simțul proporțiilor și mai ales optimismul.
