Home Analize Deutsche Welle: Macedonia, un pion în jocul geopolitic al Rusiei?

Deutsche Welle: Macedonia, un pion în jocul geopolitic al Rusiei?

0

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE de Boris Georgievski/ Ovidiu Suciu

Criza politică din micul stat balcanic Macedonia a atras atenția Moscovei. Această țară ar putea deveni o nouă arenă pentru duelul dintre Rusia și Occident.

Demonstrații pro-guvern în MacedoniaDemonstrații pro-guvern în Macedonia

„Aderarea la UE și NATO rămâne prioritatea noastră numărul unu”, a afirmat premierul macedonean Nikola Gruevski la manifestația pro-guvern de la Skopje. Unii dintre susținătorii săi fluturau steaguri cu chipul președintelui rus Vladimir Putin sau purtau tricouri imprimate cu fața acestuia.

Mulți observatori spun că există o contradicție între cuvintele primului ministru și sentimentele pro-ruse ale electoratului său, fenomen ce ar reflecta actuala divizare profundă a societății macedonene, după luni în șir de criză politică, ce a urmat unui incident major de securitate la Kumanovo, soldat cu moartea a 18 persoane.

Ceea ce părea doar un alt conflict balcanic intern tipic s-ar putea însă transforma într-o nouă sursă de tensiuni pe axa Rusia-Occident. Cel puțin aceasta ar fi părerea Moscovei.

„Evenimentele din Macedonia sunt în mod evident orchestrate din afara țării”, a declarat ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.

El a recunoscut că Moscova sprijină actualul executiv conservator de la Skopje. Afirmațiile recente ale șefului diplomației ruse i-au surprins pe mulți din cei două milioane de locuitori ai Macedoniei.

Moscova nu a mai comentat pe marginea situației politice din acest stat balcanic sărac de la încheierea conflictului civil dintre forțele de securitate macedonene și gherilele albaneze, în 2001. Spre deosebire de vecinii săi Serbia și Grecia, care au legături istorice cu Rusia, Macedonia nu a mai captat atenția Federației Ruse în trecut. „Macedonia nu este și nu a fost niciodată o parte vitală a politicii externe rusești”, a declarat pentru DW Julija Brsakoska-Bazerkoska, profesor de relații internaționale la Skopje.

Premierul Gruevski, alături de susținătorii săi

Proiectul ‘Turkish Stream’

Potrivit lui Lavrov, refuzul lui Gruevski de a se alătura sancțiunilor impuse de UE împotriva Rusiei și disponibilitatea acestuia de a coopera în cadrul proiectului energetic „Turkish Stream” ar fi motivele pentru problemele din țara sa, care ar fi provocate de Occident, în opinia responsabilului rus.

„Dacă ținem cont de geografia regiunii, Macedonia este cel mai bun loc pentru construirea extinderii celui mai nou proiect de infrastructură energetică din zonă, așa-numitul Turkish Stream”, a declarat pentru agenția Bloomberg Vladimir Chizhov, ambasadorul rus la UE.

Unii analiști se îndoiesc însă că această conductă de gaz va fi vreodată construită. Nikola Kjurchiski, de la Academia Prezidențială Rusă de la Moscova, a declarat pentru DW că există mai multe motive pentru a crede că acest proiect se va opri în Turcia. Altfel, va trebui să respecte regulile pieței interne comunitare. Mai mult, Rusia ar avea deja destule conducte pentru transportul gazului său în Europa iar vânzările de gaz au scăzut an de an.

„Proiectul ‘Turkish Stream’ este unul foarte scump și neprofitabil”, a spus Kjurchiski, adăugând că acesta nu ar trebui construit deloc.

Prin urmare, implicarea Rusiei în criza politică de durată din Macedonia este văzută drept o tentativă de a-și impune influența în Balcani. Proiectele energetice promise ar fi doar un pretext.

Secretarul de Stat american John Kerry afirmase deja în februarie că anumite țări europene – inclusiv Macedonia – ar fi „în prima linie a frontului”, în ceea ce privește relațiile dintre Washington și Moscova.

Gruevski, sub presiune tot mai mare

Între timp, premierul Gruevski se află sub o presiune tot mai mare exercitată de opoziție. Se pare că el ar fi pierdut deja sprijinul european și american din cauza scandalului interceptărilor ilegale și a violențelor din Kumanovo. Presa și politicienii din vest critică regimul tot mai autoritar instalat de el în ultimii nouă ani. Aceste opinii sunt întărite de faptul că mass-media și analiștii care țin partea guvernului la Skopje au arătat deseori admirație pentru stilul de guvernare al președintelui rus Putin. Chiar dacă sondajele de opinie din Macedonia arată că oamenii susțin masiv aderarea la UE și NATO, unii analiști cred că Gruevski este foarte mulțumit să primească acum sprijinul Rusiei, încercând să se repoziționeze într-un joc geopolitic mai amplu.

„De când a pierdut sprijinul UE și al SUA, Gruevski caută cu disperare susținere de la o altă putere globală și de aceea se întoarce către Rusia. Nu are altă variantă”, crede Kjurchiski.

Relatări neconfirmate susțin că Rusia și-ar fi sporit masiv numărul angajaților de la ambasada din Skopje. Simultan, s-au înmulțit semnificativ în presa rusă relatările din și despre Macedonia.

Ad

Exit mobile version