Aţi fi aflat că nu minuni aşteaptă de la dvs poporul care v-a ales. Ci luptă. Un preşedinte nu neapărat chipeş, ci simplu, asumat, dintr-o bucată, care detestă blatul. Un pic de curaj ar mai fi vrut. Şi mai puţină duplicitate. Dar, din nefericire, nu v-aţi prezentat aşa. Ci, vai, întristător. Ca preşedinte de pus pe rana impopularităţii PSD. Pe rana purulentă a cleptocraţiei, a comentat jurnalistul Deutsche Welle Petre Iancu prezența președintelui Klaus Iohannis în Parlamentul European.
TEXTUL INTEGRAL DEUTSCHE WELLE:
Ce chipeş eraţi în Parlamentul Europei, domnule preşedinte! Ce spilcuit! Ce bine le ziceaţi! Mi-a crescut inima, văzându-vă. Ce m-aş mai fi bucurat pentru români s-aud adevărul din gura dvs. Iertaţi-mă că nu mi-a reuşit!
Ce bucurie ne făcuseră cei care v-au pregătit apariţia în Parlamentul European! Câtă plăcere să redescoperim, în fine, un lider român „altfel”! Unul, prezentabil şi elegant, fără complexele incompetenţilor şi ticăloşilor care se dau câteodată, când le convine, europeni, dar nu sunt, de-adevăratelea, ca dvs, care v-aţi prezentat nu doar solemn, ci ca şi cum aţi fi cioplit dintr-o bucată!
Ce minune să asistăm la discursul unui om politic având toate ingredientele unui veritabil om de stat! Ce desfătare să vă privim la amplă distanţă de slugile plagiatoare ale aparatului de propagandă al Rusiei şi al fostei Securităţi. Ce încântare să receptăm cuvintele rostite de un politician vorbind cu un aer aparent cât se poate de firesc, fără onctuozităţile şi preţiozităţile ieftine ale unor semianalfabeţi.
Ce mângâiere să fim scutiţi de găunoase acrobaţii retorice, de ”da-dar-isme” de politruci, de agramatismele involuntare ale analfabeţilor ca şefa de guvern a României!
Ce satisfacţie să ne vedem izbăviţi de bazaconiile antijustiţie şi antioccidentale ale unor inşi care şi-au depăşit de mult nivelul de competenţă, ca Tudorel Toader, ori ”paţachina manechin”, cum i s-a mai spus celui care conduce Senatul României. Ce mulţumire să fim mântuiţi, măcar pentru o clipă, de prezenţa liderului PSD, al Camerei Deputaţilor, ca şi, de facto, al României, ţara pe care ar trebui să o reprezentanţi mai demn decât poate un recidivist şi un infractor de drept comun.
Ţara, care ar merita un lider mai simpatic, decât ar putea să fie, vreodată, un cleptocrat neghiob şi arogant, dar, chipurile, „patriot”, ca inşii care se poticnesc în limba lor maternă neştiind citi convingător nici de pe foile pe care alţii le-au notat sforăitoarele discursuri patriotice, din care, precum Caţavencu, ne admonestează sever: Nu voi să ştiu, stimabile, de Europa dumitale.
Aşa că, aflând din gura preşedintelui că ”Europa este România, iar România este Europa”, că ţara este democratică, un stat de drept, ”ferm ancorat în valorile democraţiei europene”, eram pregătit să decolez către al şaptelea cer. Dar, ce să vezi. M-am întristat. Iertaţi-mă că m-aţi întristat ca niciodată!
Am realizat, subit, că le ziceaţi bine. Dar nu făceaţi la fel. Că nu e cazul să visăm la nesfârşit, lăsându-i pe ucigaşii democraţiei să se bucure de escamotarea prezidenţială a adevărului. Aşa că m-am trezit din toropeala care naşte monştri. Mi s-a vărsat în cap o ditamai găleata cu apă ca gheaţa. Mi-am amintit, dezmeticindu-mă, că nu e România numai Europa, cum aş vrea. Nici Europa numai România.
Mai sunt şi unele probleme mici. Neînsemnate. Sau incomensurabile. Cum ar fi lipsa de spitale. De şcoli. De autostrăzi. Cum e măcelărirea codurilor penale. A legilor justiţiei. Cum a fost demiterea şefei DNA sub o presiune mafiotă căreia, de frica funcţiei, nu i-aţi rezistat. Cum e punerea pe butuci a independenţei justiţiei româneşti. Cum e minţirea de către cleptocraţi a Comisiei de la Veneţia prin traduceri manipulate şi falsificate.
Sau cum ar fi faptul trist că, supuşi de ani de zile propagandei colectivist-ultranaţionaliste şi fundamentaliste a cleptocraţiei pesediste, doar 49 la sută din români mai sunt adepţii UE. Iar ceilalţi se pregătesc să părăsească ţara, golind-o de merite şi competenţă, precum millioane de alţi emigranţi.
Apoi, nu sunt prea sigur că există ce aţi invocat. Nu ştiu dacă există „democraţia europeană”, mai degrabă decât democraţia, pur şi simplu. Care nu este „originală”, ca a lui Ion Iliescu. Sau ”populară”, ca dictatura proletariatului, care tocmai se reedifică în România. Nu sunt prea sigur că aţi şi v-aţi făcut un bine, trecând sub tăcere agonia unei democraţii gazate şi bătute, ai cărei torţionari sunt avansaţi la grad de general şi ai cărei mai-mari refuză asumarea oricărei răspunderi pentru orice nefăcută etică şi administrativă, pentru orice delict, trădare, crimă.
Înţeleg, desigur, de ce l-aţi cam iertat pe tovarăşul Dragnea, domnule preşedinte. N-aţi vrut, desigur, să comiteţi o prostie tactică. Şi să păreţi că, frustrat că vi s-au luat mai toate prerogativele, v-aţi deplasat cu pâra la „Înalta Poartă”.
N-aţi vrut să daţi apă la moară aparatului gigantic de îndoctrinare securistă şi putinistă, înstăpânit propagandistic, prin site-uri, publicaţii ca frunza şi ca iarba şi prin majoritatea televiziunilor de ştiri în România. Ţara, pe care cu onor o mai reprezentaţi. Nesuspendat. N-aţi vrut să-i contrariaţi pe „patrihoţi” şi să vă puneţi funcţia în pericol. Aşa ca l-aţi supărat pe cetăţeanul de rând.
Care, ghici ce. E bombardat cu laudele ditirambice, adresate dvs, de chiar aceşti propagandişti. Pentru că aţi evitat riscul de a spune adevărul la Bruxelles, pentru că aţi preferat să puneţi batista pe ţambal. Pentru că aţi făcut frumos în faţa antidemocraţiei, deşi ştiţi bine ce se întâmplă în ţară, cum ştiu, desigur, şi puţinii europarlamentari care au asistat la lunga, prea lunga dvs cuvântare. În consecinţă, n-aţi făcut bine defel. Nici pentru nădejdea dvs de a fi reales, nici pentru români.
Şi cu atât mai puţin pentru speranţele democraţiilor „europene”. Care de autenticitate, nu de ipocrizie duc lipsă. Aţi apărat, domnule preşedinte, guvernul, majoritatea parlamentară şi penalii. Dar nu ţara, pe care şi dvs aţi confundat-o, vai, cu executivul ei. N-aţi protejat poporul, al cărui ”avocat” plătit regeşte e în etern concediu de la datorie, căci e dispus, de când se ştie, să-şi apere numai stăpânii care au mutilat justiţia, rănind mortal democraţia.
E rana pe care speram c-o veţi trata cu toată inima, cu tot sufletul dvs, cu orice preţ, cu vitejie autentică, spre binele românilor şi al Europei, spre revitalizarea, prin discurs onest, a libertăţii.
Nu că în situaţia dramatică în care se află ţara, misiunea dvs ar fi fost uşoară. Dar, dacă nu v-aţi fi înconjurat cu sfetnici răi şi politruci, poate nu v-aţi fi descurajat. Şi aţi fi avut ce învăţa. Şi de la cine.
De pildă de la oamenii din stradă care au emoţionat planeta sfidând cu sutele de mii ticăloşia unei puteri penale, pe un ger năprasnic, spre a apăra democraţia pe cale de a fi ucisă prin OUG 13. De la cei, nu mai puţin emoţionanţi, care s-au lăsat gazați și maltratați de jandarminerii unei Carmen Dan.
De pildă de la discursul despre „sânge, lacrimi şi sudoare”, unica ofertă avansată englezilor de un Churchill izolat, înainte de a declanşa uriaşa bătălie şi a decapita, cu ai săi şi cu americanii, hidra numită Hitler și nazismul. Sau de la Lincoln, eliberatorul Americii, şi de la cele doar opt rânduri ale alocuţiunii sale geniale rostite la Gettysburg.
Aţi fi aflat că nu minuni aşteaptă de la dvs poporul care v-a ales.
Ci luptă. Un preşedinte nu neapărat chipeş, ci simplu, asumat, dintr-o bucată, care detestă blatul. Un pic de curaj ar mai fi vrut. Şi mai puţină duplicitate. Dar, din nefericire, nu v-aţi prezentat aşa.
Ci, vai, întristător. Ca preşedinte de pus pe rana impopularităţii PSD. Pe rana purulentă a cleptocraţiei.
