COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
Dacă UE pare îndepărtată de cetățean este mai ales din acest motiv, din cauza perspectivei acesteia pur tehnice care o face total insensibilă la evenimentele subiective din viața unei comunități.
Raportul recent al Comisiei realizează, conform tipicului, o evaluare a economiei românești și a perspectivelor ei imediate. Pe scurt, sunt semnalate lucrurile cunoscute și enunțate de zeci de ori de exponenții investitorilor străini și de opoziția politică.
În esență, se reproșează contribuția prea mare a consumului în ce privește creșterea economică și faptul că majorarea salariilor și pensiilor provoacă o depășire a țintelor oficiale de deficit bugetar. Mai mult, deși sunt consemnate efectele pozitive ale creșterii economice – scăderea șomajului la cel mai mic nivel din ultimii 20 de ani (4,9%) și o ”majorare substanțială a veniturilor disponibile ale gospodăriilor” – raportul se arată mai curând pesimist.
Ca să înțelegem de ce, să observăm, în prealabil, perspectiva din care este el redactat. Cu toate că sursa din care provine este, teoretic, o instituție publică comunitară, raportul îmbrățișează preponderent perspectiva marilor întreprinderi care operează în România. Căci, deși creșterea economică a fost substanțială în ultimii ani și șomajul s-a redus, raportul subliniază mai ales consecințele negative ca, de exemplu, rigidizarea pieței muncii. Cu alte cuvinte, companiile nu mai găsesc angajați potriviți pentru operațiunile lor și se confruntă cu perspectiva stagnării. Este adevărat că deficitul acesta de forță de muncă se răsfrânge în cele din urmă negativ asupra societății în general, dar e vorba de o altă organizare a priorităților.
În fine, creșterea pensiilor și a salariilor este consemnată sec ca un aspect pur tehnic, pentru ca ulterior să se remarce că acest lucru riscă să ducă la creșterea deficitelor și la posibile sancțiuni. Nu o dată s-a remarcat că, din punctul de vedere al evaluărilor Comisiei, țările membre apar nu atât ca societăți concrete cu aspirații subiective, ci ca un teren de evoluție al marilor afaceri transnaționale. Dacă sporirea pensiilor, de exemplu, poate fi un eveniment puternic încărcat afectiv și cu mare rezonanță socială, de la Bruxelles apare ca un bec de alarmă pe un amplu panou de control.
Cu siguranță că economia își are legile ei care, dacă sunt înfrânte, vor produce efecte nedorite așa cum este de exemplu creșterea excesivă a inflației în ultimul an și diminuarea leului față de euro ca urmare a deficitului comercial în plină expansiune. Dar nici să reduci evenimente sociale cu impact pozitiv, așa cum au fost creșterile generale de venituri, la indicatori pur tehnici nu este o perspectivă mulțumitoare. Dacă UE pare îndepărtată de cetățean este mai ales din acest motiv, din cauza perspectivei acesteia pur tehnice care o face total insensibilă la evenimentele subiective din viața unei comunități. I-am auzit de o mie de ori pe responsabilii Comisiei Europene promițând să aducă Europa mai aproape de cetățean, dar se pare că nu au înțeles până acum cum ar putea face acest lucru.
Să mai luăm un exemplu din raport: ”Oferta de forță de muncă și de competențe nu ține pasul cu nevoile în continuă schimbare ale economiei”. Cu siguranță că așa este. Dar din perspectiva societății românești, același adevăr ar fi formulat complet diferit. S-ar spune de exemplu că mulți oameni rămân fără întrebuințare și că dacă nu se consolează cu o sărăcie adâncă pleacă să găsească un loc de muncă undeva în Europa, ajungând nu o dată în condiții de servitute inacceptabilă. S-ar spune că școala românească e un eșec și că a renunțat la învățarea meseriilor manuale pentru o iluzorie emancipare. S-ar spune iarăși că șomajul redus e o iluzie datorată hemoragiei de forță de muncă din ultimul deceniu. De fapt diferența ar fi că nu ”economia” ar fi centrul preocupărilor, ci persoana umană și comunitatea concretă, abandonate de regula statisticilor și tehnicilor administrative.
Guvernul PSD riscă să eșueze dramatic dacă nu reușeșete să reducă deficitul comercial și să creeze și alte motoare de creștere în afara consumului, (a recunoscut-o și ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici), dar nici perspectiva Comisiei nu poate ține loc de program politic.
