COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE
Șefa DNA a declarat că i se pare neverosimil ca agenții spionajului românesc care își fac veacul prin lumea largă să nu aibă habar de achizițiile suspecte pe care unii cetățeni români le fac în străinătate.
Declarația procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kövesi, este mai mult decât o formă de uimire. Este o acuzație directă și, totodată, indiciul unor defecțiuni în funcționarea aparatului de stat. Nu toți trag în aceeași direcție și nici nu ar fi prima dată când se întrevede acest lucru. Dar care este întinderea divergențelor nu este clar deloc.
La o conferință dedicată luptei anticorupție, (”Piedicile și performanțele anticorupţiei”), Laura Codruța Kövesi a dezvăluit că, în toți anii de când activează în fruntea parchetelor, nu a primit niciodată vreo informație relevantă de la SIE: ”În 2013, 2014 şi 2015, de fapt, de când am început mandatul la DNA, nu am primit nicio informare de la SIE. Cu toate acestea, vedem că tot mai mulţi inculpaţi îşi deschid afaceri în străinătate. Se iscă întrebarea de ce niciodată nu am primit astfel de informări despre aceste activităţi. Nu am primit sesizări nici despre conturile din străinătate, nici despre vilele de lux, nici despre iahturile de lux” (Mediafax 26 aprilie).
Șefa DNA a mai spus că i se pare neverosimil ca agenții spionajului românesc care își fac veacul prin lumea largă să nu aibă habar de achizițiile spectaculoase pe care unii cetățeni români le fac în străinătate: ”Credem oare că se pot cumpăra proprietăţi imobiliare cu 6-7 milioane de euro şi niciun ofiţer de informaţii să nu se împiedice de acest lucru?”
Declarațiile luate în litera lor, în ciuda unor acuzații aproape explicite (”Este ilegal să deţii aceste informaţii şi să nu sesizezi DNA”) nu spun totuși mare lucru. SIE nu are obligații legale privind denunțarea fraudelor și chiar dacă tăinuirea unei informații poate fi considerată vinovată, ea nu e totuna cu obligația expresă de a-i denunța pe suspecți.
Mai demn de interes ar fi altceva, ceea ce șefa DNA nu spune, dar care ar putea reieși printre rânduri. Agenții SIE, ieșiți complet de pe radarul autorităților naționale, și-ar face de cap prin țări străine putând contribui ei înșiși cu experiența lor la ascunderea unor averi și dobândirea unor proprietăți valoroase pentru ei și clienții lor. Nici nu ar fi ceva neobișnuit. Prin urmare declarațiile șefei DNA pot suna ca un avertisment mai sever, ca o amenințare poate, deși teoretic vorbind ele pot fi și o formă de candoare.
Nu știm în ce măsură anumite declarații recente privitoare la serviciile de informații pot fi corelate. Dar ele sunt prea interesante în sine ca să le trecem cu vederea. Fostul președinte Traian Băsescu denunța recent o ”sectă” din interiorul SRI care ar avea o înclinație naționalistă excesivă și care ar dori să-și impună perspectiva influențând politica internă. ”Este o sectă a securității naționale care vrea să controleze și decizia politică, fără s-o facă transparent. În mod categoric, s-a format în timpul mandatului meu. N-am sesizat, n-a fost agresivă până când nu mi-am terminat eu mandatul. Dar acum o vedeți.(…) Iar rezultatul este (…) o creștere foarte rapidă a naționalismului extremist.”( Romania TV 17 aprilie 2016,)
Prin urmare Traian Băsescu întărea suspiciunea lansată de presa cu agendă liberal globalistă că propulsarea lui Marian Munteanu în calitate de candidat PNL la primăria Capitalei ar fi fost opera acestei ”secte”. Lărgind cadrul, fostul președinte confirma ipoteza vechiculată de mai multă vreme că s-ar da nu doar la lumina zilei, ci și ”în subteran” o luptă între liberalismul à outrance, disprețuitor de valori tradiționale și rezistența fondului local.
O a treia declarație relevantă este cea a directorului SRI Eduard Hellvig care oferea un interviu Evenimentului Zilei tocmai pentru a dezminți orice implicare a serviciului pe care îl conduce în deciziile PNL și, în general, în afacerile partidelor politice. El nu s-a referit nicio clipă la afirmațiile fostului președinte, ci la suspiciunile care se rostogoliseră în presă și care luaseră deja o anumită amploare: ”Anul acesta – a spus Eduard Hellvig – este unul electoral şi, din păcate, se vor amesteca tot felul de teme. Eu îi asigur deopotrivă, pe politicieni, gazetari şi pe cetăţenii români că SRI va rămâne în afara acestei dezbateri. Mă aşteptam de la fostul meu partid să răspundă public, că eu nu am niciun amestec în vreo acţiune politică de când mă aflu în fruntea SRI”. (EVZ, 20 aprilie 2016)
Admițând că există o legătură strânsă între toate aceste declarații, înseamnă că ipoteza, vehiculată de mai mulți ani de zile, a unui conflict între SRI și SIE ar avea o anumită consistență. Desigur, mai rămâne o conexiune de dovedit și anume aceea dintre intervenția candid-radicală a Laurei Codruța Kövesi și punctele de vedere ale SRI, care a fost de altfel colaboratorul cel mai prețios al parchetelor în ultimii ani. În numele simbiozei DNA-SRI, s-ar fi creat și o unitate de vederi în anumite chestiuni esențiale ale vieții de stat. O anumită perspectivă mai subliniat națională s-ar fi îmbinat cu un mai apăsat moralism.
Desigur ar trebui să mai admitem că SIE s-ar plasa de partea forțelor globaliste și că ar disprețui fondul autohton pe care îl consideră bigot și neadaptat la marile provocări ale lumii de astăzi. Cu un Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea serviciului nici nu ar fi greu să ne imaginăm acest lucru.
Așadar statul român ar fi rupt între două direcții greu conciliabile, fapt pe care, cel puțin în aparență îl confirmă însuși președintele Klaus Iohannis: ”Am preferat, pentru a nu deschide fronturi şi falii, pentru a nu genera tensiuni de la nivelul funcţiei prezidenţiale, să ‘las de la mine’, cum se spune, şi să nu răspund provocărilor. Am crezut întotdeauna că e mai bine să vorbească acţiunile şi faptele mele şi că Preşedintele trebuie să fie un factor de echilibru cât mai puternic.” (25 aprilie Timișoara).
Nu știm exact la ce ”fronturi” și ”falii” s-a referit președintele Klaus Iohannis, dar nimic nu poate explica mai bine discreția și ”tăcerea” sa decât postura omului care se luptă, în secret, să concilieze două direcții diferite dacă nu chiar divergente.
