COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
Știm prea bine că multe mobilizări civice au sfârșit în decepție tocmai pentru că, la un moment dat, mesajul era deturnat sau preluat într-o direcție care scăpa controlului cetățenilor.
Într-un mesaj publicat joi, Mark Zuckerberg promitea să aducă rețelei modificări de natură să combată centralizarea puterii în așa chip, încât să poată respecta una dintre marile promisiunii ale internetului, aceea de a oferi oamenilor obișnuiți mai multă forță de acțiune politică: ”De exemplu una dintre cele mai actuale întrebări privitoare la tehnologie se referă astăzi la opoziția centralizare vs. descentralizare. Mulți dintre noi ne-am îndreptat către tehnologie deoarece credeam că este o forță descentralizatoare de natură să aducă mai multă putere în mâinile oamenilor (primele patru cuvinte din textul care definea misiunea Facebook fiind chiar acestea: give people the power) .
Dar astăzi mulți și-au pierdut încrederea în această promisiune. Odată cu ascensiunea unui număr redus de companii în domeniu – și cu preocuparea sporită a guvernelor de a-și supraveghea cetățenii chiar cu ajutorul acestor tehnologii – multă lume a ajuns să creadă că tehnologia, în loc să descentralizeze puterea, o centralizează și mai puternic”.
Marc Zuckerberg a deschis o cale de analiză care ar putea fi continuată. Căci admițând că o inițiativă populară dobândește forță grație mobilizării în rețea, întrebarea imediat următoare este cine va reuși să capteze și să utilizeze această putere. Știm prea bine că multe mobilizări civice au sfârșit în decepție tocmai pentru că, la un moment dat, mesajul era deturnat sau preluat și utilizat într-o direcție care scăpa controlului cetățenilor.
Prin urmare, chiar și atunci când rețeaua pare să-și facă pe deplin datoria în favoarea celor ”fără de putere”, aducându-i laolaltă, apare riscul re-centralizării puterii. Probabil că nu există o preocupare mai actuală, inclusiv în România, aici unde Internetul a contribuit mult la mobilizările civice din ultimii ani și unde manifestațiile organizate sub genericul ”corupția ucide” au profitat decisiv de avantajul rețelei.
De exemplu la finele anului trecut a fost publicat un mesaj de mobilizare pentru participarea la o mare demonstrație în ziua de 20 ianuarie la București: ”Sâmbătă, 20 ianuarie, încurajăm lumea din întreaga țară să se alăture protestelor din București.Nu este nevoie să ieșim de multe ori în stradă. Este nevoie să ieșim mulți, o dată. Propunem un marș Piața Universității – Piața Unirii – Fântâni – Parlament, cu vizite la instituțiile confiscate de către majoritatea parlamentară (Avocatul Poporului, CCR, CNA)”
Să analizăm însă acest mesaj. În primul rând (și acesta a fost cazul de fiecare dată) nu știm cine îl emite. Un ziarist își semnează articolele cu numele său real (uneori și cu fotografie), un politician se prezintă în persoană în fața publicului alegător, o petiție sau un mesaj de protest poartă o listă de semnatari (de cele mai multe ori oameni cu mare notorietate), dar aceste mobilizări nu sunt asumate de nicio persoană cunoscută căreia să-i poți evalua performanțele, caracterul, competențele, integritatea șamd. Ca să nu mai vorbim de conflictul de interese. Cu toate acestea ținând seama de stilistica utilizată, pare să fie vorba de aceleași persoane, ceea ce sugerează că adevărata putere a manifestației stă în mâinile unui grup restrâns care evită să se prezinte în fața publicului.
Internetul e formidabil, căci pune laolaltă o mulțime de oameni care altfel nu ar ști unii de alții, dar din clipa în care organizarea este anonimă (sau altfel spus netransparentă), participanții își deleagă pur și simplu puterea fără garanții, căci nu vor avea pe cine să tragă la răspundere. În orice mișcare sau acțiune colectivă, liderii plătesc într-un fel sau altul pentru eșecul acțiunii, dar nu și de data aceasta, căci nimeni nu își asumă răspunderea. Dar câtă vreme puterea devine necontrolabilă, ne aflăm în fața uneia dintre utilizările nedemocratice ale rețelei de care vorbea Zuckerberg.
Aceasta este forma generală care este evident problematică, căci până și atunci când comanzi un taxi Uber știi cine este șoferul, ce reputație are și la fel afli cine e proprietarul când închiriezi un apartament pe Airbnb.
Conținutul mesajului de mai sus nu este însă nici el mai puțin problematic. Către finalul pasajului citat se propune un protest inclusiv în fața Curții Constituționale, una dintre instituțiile care au fost, se spune, ” confiscate de către majoritatea parlamentară”.
Acuzația de mai sus pare îndreptățită și cu toate acestea este cu totul neadecvată. Nu inexactă, ci neadecvată, căci componența Curții Constituționale ține de un mecanism de numire care face ca uneori majoritatea judecătorilor să fie opusă majorității politice și alteori să-i fie favorabilă. Am scris pe această pagină până la sațiu despre acest subiect, arătând că ar fi bine ca procedura să fie schimbată (după modelul Germaniei, Franței, Italiei, Spaniei etc.), încât judecătorii să nu mai fie percepuți ca exponenți ai partidelor. Dar câtă vreme această procedură (defectuoasă) este în vigoare, protestul e cu totul nepotrivit și nu are nicio legătură cu respectarea statului de drept. În plus, nu există pe pagina ”corupția ucide” nicio trimitere la procedura de numire a judecătorilor constituționali care oricum nu s-ar putea adopta, pe stradă, la lumina lanternelor. În sfârșit, nu poți protesta indistinct împotriva Curții Constituționale (ca împotriva unui guvern care poate fi demis în bloc), poți critica cel mult o decizie sau alta, cu argumente bine întemeiate.
Are dreptate Mark Zuckerberg? Mai multă decât crede el însuși, căci rețeaua care îi anonimizează pe autorii unui protest rămâne un mediu propice tocmai pentru ”centralizarea puterii”.
