COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
Aglomerarea închisorilor, remarcă periodic raportorii Comitetul European pentru Prevenția Torturii, e un fenomen general care se manifestă de-a lungul și de-a latul Europei.
CEDO a dat publicității o așa numită sentință-pilot privitoare la condițiile de detenție din România. O sentință-pilot reprezintă o recomandare menită să rezolve nu doar un caz individual, ci să ofere soluții pentru toate cazurile de același tip. La CEDO au fost înscrise în ultimii 10 ani foarte multe plângeri ale deținuților din România care au condus la constatarea că acestea se referă, de fapt, la lucruri identice: celulele sunt înghesuite și prost aerisite, igiena e precară, bolile se instalează ușor. În esență, petenții acuză mizeria și promiscuitatea din închisori. Pedeapsa lor care constă în privarea de libertate s-ar fi amplificat, în mod nedrept, cu toată povara fizică și psihică implicată de deținerea lor în stabilimente aglomerate și administrate cu neglijență. Prin urmare CEDO a suspendat toate procesele de acest tip privitoare la cetățenii români și a cerut guvernului să ofere soluții de natură să ducă la îmbunătățirea situației de ansamblu.
Deocamdată nu e nimic spectaculos în această sentință. CEDO oferă guvernului un termen de șase luni în care să prezinte un plan de reformă penală și de măsuri administrative menite să amelioreze situația. Dar nu e vorba de un termen foarte constrângător, urmând ca un orizont de timp rezonabil să fie stabilit de autoritățile de la București împreună cu Comitetul de Miniștri ai Consiliului Europei.Totuși Guvernului i se pretinde să prezinte un calendar precis, chiar dacă întinderea acestuia nu este de pe acum precizată.
Nu putem intra în detalii. Să reținem doar miezul problemei care depășește cu mult cazul României: conform evaluărilor făcute de organismele specializate ale Consiliului Europei aproape peste tot în Europa închisorile s-au aglomerat. E o constatare care revine în rapoartele periodice ale CPT (Comitetul European pentru Prevenția Torturii), dar căreia nu i se oferă o explicație. Totuși raportorii CPT au formulat la un moment dat o opinie interesantă, citată și în sentința-pilot prezentată mai sus: ”Faptul că un stat trimite la închisoare un număr atât de mare dintre cetățenii săi nu poate fi explicat într-o manieră convingătoare prin creșterea ratei de infracționalitate; cel puțin în parte, responsabilitatea aparține și autorităților judiciare care aplică legea și a căror atitudine generală este probabil prea rigidă”.
Se deschide aici un câmp larg de dezbatere politică și ideologică. Care sunt cauzele acestui fenomen? Destrămarea conștiinței morale într-o epocă de laicizare accelarată? Resentimentul social acutizat într-o epocă de inegalități tot mai mari? Fluxul incontrolabil al migrației extra și intraeuropene? Efectele secundare ale aculturației? Eșecul proiectului multiculturalist și amplificarea ”excluderii” sociale? Nomadismul ca fenomen tipic globalizării? Sau poate fenomenul însuși nu e decât o simplă iluzie de perspectivă?
Nu putem decât formula ipoteze, cu atât mai mult cu cât o investigație serioasă e greu de făcut. Statistica oficială refuză să ofere publicului date care ar putea fi interpretate ca discriminatorii. Am văzut cât de prost sunt primite datele privitoare la nivelul ridicat al infracționalității cetățenilor români, pe care le oferă, ocazional, polițiștii din țările occidentale. Și acestea sunt încă mai puțin supuse cenzurii și autocenzurii.
Pe de altă parte raportorii CPT observă un aspect verificabil: contează mult și legea penală și modul în care este ea aplicată. Dacă în țările scandinave bunăoară cerșetoria ar fi pedepsită cu închisoarea (așa cum au sunat unele propuneri recente) închisorile s-ar umple de resortisanți români. Dar ce este cerșetoria? Un efect al sărăciei extreme ori mai curând o formă de mentalitate deviată? Sau poate este o rătăcire provocată de o excludere socială întinsă pe secole și generații? Nu riscăm acum niciun răspuns, dar este evident că, în funcție de perspectiva adoptată, legea va fi mai aspră sau mai îngăduitoare, după cum și aplicarea ei va fi diferită.
În general Consiliul Europei și organismele sale specializate recomandă țărilor membre să fie mai indulgente. Din toate sentințele și rapoartele sale se desprinde această orientare către reducerea pedepselor și înlocuirea detenției cu pedepse alternative. Nu vorbim aici de grațiere, care este o excepție și nu poate defini o politică penală, ci de o orientare generală către un regim punitiv mai blând și axat pe recuperare. E o politică întemeiată pe o viziune optimistă asupra naturii umane și care este totodată foarte complezentă față de politicile oficiale ale Uniunii Europene.
Cât privește situația din România observăm că dezbaterile publice au fost deturnate de o temă politică secundară. Situația generală a penitenciarelor s-a redus la problema particulară a politicienilor condamnați pentru fapte de corupție. Din pricina asta lucrurile s-au blocat. Ar fi însă momentul să relansăm dezbaterile și mai cu seamă să ne punem întrebarea: de ce atât de mulți oameni ajung la închisoare? În aparență, cel puțin, sunt tot mai mulți.
