COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
Un referendum național pe tema luptei anticorupție are avantajul că ar putea să imprime eforturilor judiciare mai multă susținere publică. Există însă mijloace mai simple și mai eficace.
Președintele Klaus Iohannis a declanșat procedurile pentru organizarea unui referendum pe tema corupției. În scrisoarea pe care a trimis-o astăzi celor două camere ale Parlamentului, președintele precizează că va intenționa să consulte poporul cu privire la următoarea temă: ”Continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice”. Așadar nu mai este o intenție, ci un proces amorsat. În ciuda opozitiei PSD, ministrul de Interne Carmen Dan a dat de înțeles că nu are mijloace să blocheze inițiativa președintelui: ”Referendumul din 2012 a costat foarte mult. Din punctul meu de vedere, sunt alte priorități, (…) dar este o situație care trebuie analizată.” Concesia de la final este grăitoare. Parlamentul, consultat cu această ocazie, ar putea totuși să emită o opinie negativă (cu majoritatea voturilor), dar chiar dacă alianța guvernamentală ar adopta această opoziție radicală, nu va putea împiedica desfășurarea referendumului.
Singura obiecție care ar mai putea fi, teoretic, ridicată este legată de importanța subiectului sau, în termeni juridici, dacă este sau nu ”o problemă de interes național”, după expresia din Constituție. Dar așa cum a fost formulată problema în scrisoarea către Parlament, obiecția cade de la sine.
Cu toate acestea, funcția pe care ar urma să o exercite acest referendum nu a fost pe deplin precizată. Nu știm cum va suna întrebarea, dar ea nu poate fi restrânsă la o situație particulară. Nu poți întreba poporul dacă este de acord cu grațierea sau cu o modificare sau alta a Codului penal, deoarece legiferarea este sarcina exclusivă a Parlamentului. Chiar dacă pare legitim (în spiritul lui J.J. Rousseau) ca poporul să fie consultat în toate privințele, Constituția nu prevede acest tip de referendum privitor la o lege. De altfel, este destul de limpede că președintele nu întâmplător a ales formularea foarte generală de mai sus, tocmai pentru că nu ignoră limitele în care evoluează. Prin urmare nu mai rămâne decât ca întrebarea care va figura pe buletinele de vot să se păstreze la un nivel foarte general.
Dacă lucrurile stau așa, referendumul nu va putea fi transpus direct în legislație și, în caz de reușită, va exercita funcția unei supra-norme, devenind un element de referință permanentă în disputa politică. Orice legislație nouă legată de funcționarea aparatului judiciar va fi argumentată cu trimitere la referendum. De asemenea, orice inițiativă de relaxare a sistemului penal, precum cea inițiată recent de guvernul PSD, va fi combătută cu trimitere la referendum. Se va căuta probabil ca întrebarea să fie cât mai generală și, în același timp, cât mai sugestivă și mai lesne atașabilă la circumstanțe.
Mai este însă ceva. Nimănui, dintre aceia care au urmărit de la oarecare înălțime ce se petrece în România, nu i-a scăpat că ”lupta împotriva corupției” înțeleasă ca mecanism judiciar și nu ca proces de natură morală trece în mediile populare drept ceva nelegitim, prin faptul de a fi fost inițiată și susținută de forțe externe. Acesta este unul dintre motivele pentru care alegătorii continuă să voteze politicieni ”penali”, în pofida tuturor recomandărilor rostite din poziții de autoritate politică. Din acest motiv, acțiunea președintelui Iohannis și inițiativa unui referendum ar putea crea elementul intern de referință pentru combaterea corupției, acela care a lipsit până acum. Desigur, în ultimii 15 ani o serie întreagă de români de toate condițiile au cerut răspicat și exasperat combaterea corupției, dar din motive complicate de psihologie colectivă aceștia nu au reușit să fie ”recunoscuți” pe de-a-ntregul. Prin urmare, un referendum național care să (re)pună problema în centrul conștiinței publice ar veni salutar să ofere temei anticorupție autoritatea care i-a lipsit.
Dar, în ciuda acestor lucruri și a faptului că inițiativa președintelui Iohannis are toate aparențele unei mișcări politice reușite, avem îndoieli în privința eficacității sale de profunzime. Cu siguranță că un referendum validat va funcționa ca un puternic ascendent în confruntarea cu PSD și că va reprezenta o platformă pentru relansarea lui Klaus Iohannis, dar nu va fi suficient pentru ca lupta împotriva corupției să fie naturalizată pe deplin și să primească, așa zicând, cetățenie română. Lipsește ceva, un detaliu care ține de încredere. Un singur amănunt care să dovedească imparțialitatea președintelui ar putea provoca mai mult atașament pentru lupta anticorupție decât 10 referendumuri la un loc. De exemplu, dacă președintele Iohannis ar cere demisia șefei DNA Laura Codruța Kövesi, ar dovedi și celor mai sceptici că lupta împotriva corupției nu este o baricadă politică și că este cu adevărat o luptă cavalerească în sensul moral al termenului. Șefa DNA nu mai are astăzi nevoie de denunțători și comisii de evaluare, căci a devenit propriul ei detractor. Întrebată de plagiat, șefa DNA a răspuns: ”Mi-am achiziţionat, când a apărut a doua verificare, când a fost declanşată, mi-am achiziţionat personal, din bani proprii, acel soft care s-a folosit şi mi-am verificat teza şi este o teză corectă” (http://www.romania-actualitati.ro ). Orice comentariu ar suna ca o explicație a poantei.
Prin urmare dacă lupta împotriva corupției stă într-o singură persoană, una a cărei candoare permite toate bănuielile, ceva rămâne suspect. Și referendumul riscă să rămână o simplă paradă, fie și una încărcată de fast.
