Turbulențele se accentuează la Marea Neagră fără ca statele NATO de pe litoralul pontic să aibă o strategie comună. România e singura dintre ele stabilă și aliniată obiectivelor militare împotriva Rusiei, în vreme ce Bulgaria se află în derivă, iar Turcia își negociază poziția cu Rusia dincolo de medierea transportului de cereale din Ucraina.De aceea, în această zonă, tot ceea ce putea fi amânat până acum ar trebui să devină urgent pentru NATO și pentru Statele Unite. Un prim pas pentru securitatea vestului Mării Negre ar fi stabilirea unei baze permanente americane în România, o idee avansată încă din perioada președinției lui Traian Băsescu și reluată pe canale diplomatice după începerea războiului. Bucureștiul e gata să plătească, după modelul Varșoviei, pentru o prezență permanentă a militarilor americani pe teritoriul țării, dar deocamdată totul rămâne la nivelul tatonărilor, spune Deutsche Welle.
CE MAI SUSȚINE DW:
Din România, aliații pot supraveghea toate mișcările Flotei Ruse la Marea Neagră, dacă aduc echipamente militare suficient de sofisticate. Întrebarea e dacă există suficientă încredere în determinarea Bucureștiului de a rămâne în parametrii stabilității democratice și al menținerii azimutului atlantic. Dacă există această încredere, bazele militare NATO din România ar putea să primească noi dotări defensive, inclusiv capacități anti-drone și, eventual, să-și deschidă ușile pentru instruirea soldaților ucraineni.
Dar dacă nu există această încredere din cauza unor ambiguități ale Bucureștiului, atunci Marea Neagră riscă să rămână un lac împărțit între Rusia și Turcia, după interesele celor două puteri regionale. Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan s-au întâlnit de două ori în mai puțin de o lună: la Teheran, în prezența ayatollahului Ali Khamenei, care i-a promis sprijin în războiul cu Ucraina și apoi, la Soci, în capitala de vară a lui Putin.
Soci este pe malul Mării Negre pe un spațiul care altădată era controlat de Imperiului Otoman, iar vizita de săptămâna trecută făcută de Erdogan acasă la Putin are și un substrat simbolic. Cei doi autocrați au nevoie unul de celălalt pentru a supraviețui urgiei ce va veni: Erdogan se pregătește pentru alegeri dificile anul viitor, când Turcia, aflată într-o criză economică profundă, sărbătorește o sută de ani de la înființarea republicii, iar Putin, izolat de lumea occidentală, are nevoie de aliați care să-i recunoască puterea și care să-l ajute în războiul cu Ucraina. Pe scurt, Rusia se angajează să continue să-i livreze Turciei gazul de care are nevoie plus necesarul care să ajungă în Europa și va da în folosință centrala nucleară de la Akkuyu, care va acoperi 10% din necesarul energiei electrice al țării, anul viitor. La rândul ei, Turcia va plăti gazul în ruble, cum o fac destule state europene, și cinci bănci mari din Turcia vor adopta sistemul rusesc de plăți, după ce Visa și Mastercard au tăiat legăturile cu Rusia. Toate acestea sunt privilegiile mărunte stabilite la Soci, dar care îi reconfigurează Moscovei aura de putere regională.
Mai sunt probabil și alte aranjamente asumate discret, cum ar fi acela că Ankara va menține deschise rutele aeriene pentru avioanele rusești. Nu e clar dacă discuțiile au atins și interesele strategice vizate de Moscova. Erdogan a spus după întoarcerea sa de la Teheran că Putin i-ar fi cerut să-i vândă dronele-vedetă, Bayraktar, care i-au ajutat atât de mult pe ucraineni. Președintele turc a evitat un răspuns public, dar ginerele său, care este coproprietarul companiei producătoare, s-a jurat că nu va vinde nimic rușilor.
