spot_img
10 C
București
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăAnalizeDeutsche Welle: Biden face concurență dictatorilor

Deutsche Welle: Biden face concurență dictatorilor

-

de Matthias von Hein, comentariu Deutsche Welle

Journalismul nu este o crimă. Un tribunal londonez consideră însă că extrădarea lui Julian Assange şi trimiterea lui în SUA este legală. O zi neagră pentru libertatea presei.

- Advertisement -

Este o zi proastă pentru Julian Assange. Este o zi proastă pentru jurnaliştii din întreaga lume, o zi proastă pentru libertatea presei, o zi proastă pentru transparenţă şi controlul guvernamental.

Este o ironie amară faptul că un tribunal londonez a dat undă verde urmăririi jurnalistului de investigaţie Julian Assange chiar în ziua în care se aniversează drepturile omului. Este o ironie amară şi că decizia survine exact în ziua în care, la Oslo, doi jurnalişti primesc premiul Nobel pentru Pace. La fel de amar este şi faptul că anunţul a fost făcut chiar în a doua zi a conferinţei „Summitul Democraţiei”, organizată de preşedintele american Joe Biden.

- Advertisement -

Sprijinirea presei în SUA – chiar aşa?

Secretarul de stat american Antony Blinken tocmai a subliniat cu tărie „rolul indispensabil” al presei, atunci când este vorba despre informarea opiniei publice, despre tragerea la răspundere a guvernanţilor. „SUA se vor implica în continuare în susţinerea activităţii curajoase şi necesare a jurnaliştilor din întreaga lume.” Peste 400 de milioane de dolari vor să investească Statele Unite în sprijinirea presei independente la nivel global.

Cum se potrivesc aceste declaraţii cu anii lungi în care Julian Assange a fost urmărit, cu ameninţarea condamnării la 175 de ani de detenţie pe motivul unor invocate acţiuni de spionaj, mai ales pentru că a deconspirat documente secrete referitoare la războaiele din Irak şi Afganistan? Documente care dovedesc crimele de război ale SUA. Pentru aceste crime nu a fost până acum nimeni tras la răspundere. S-a preferat să se pornească o vânătoare împotriva jurnaliştilor care au arătat lumii întregi cum au luptat în aceste războaie americanii.

Este greu deja să mai contabilizezi numărul organizaţiilor care au solicitat eliberarea lui Julian Assange. Amnesty International este una dintre ele, Reporteri fără Frontiere, Human Rights Watch, chiar şi asociaţia internaţională a jurnaliştilor cu peste 600.000 de membri în întreaga lume.

Regimurile autoritare urmăresc cu atenţie situaţia

Toţi sunt martori la suferinţa personală a fondatorului Wikileaks, izolat într-o închisoare de maximă siguranţă. Şi mai văd şi pericolele pe care le implică urmărirea lui pentru libertatea presei în întreaga lume. Regimurile autoritare se referă la cazul Assange atunci când sunt criticate din cauza modului în care îi tratează pe jurnaliştii incomozi.

Judecarea apelului era tehnic motivată de riscul ca Assange să se sinucidă, în cazul în care va fi extrădat în SUA. Riscul fiind ridicat, prima instanţă a decis, în luna ianuarie, să respingă cererea de extrădare. Acum se solicită garanţii care să împiedice tratarea inumană a lui Assange în detenţia din Statele Unite, condiţii descrise de martori în prima instanţă.

Date fiind informaţiile prezentate recent de o echipă de jurnalişti de investigaţie, care au dezvăluit că fosta administraţie americană planifica un atentat la adresa lui Assange, garanţiile solicitate nu sunt deloc credibile. Raportorul Naţiunilor Unite pentru cazuri de tortură, Nils Melzer, se referă de multă vreme la urmărirea „motivată politică” a lui Assange ca la un scandal juridic. El însuşi a identificat atât de multe încălcări procedurale şi ale legii, încât ar putea publica o întreagă carte.

Pinochet în vilă, Assange în închisoare

Apărarea lui Assange va ataca decizia şi va face recurs. Procesul va mai dura, aşadar. Astfel încât a sosit momentul ca Assange să nu mai aştepte în închisoare decizia judecătorilor.Justiţia britanică ar trebui să îl trimită imediat în arest la domiciliu. În alte cazuri, justiţia nu ar fi avut nicio problemă să ia o astfel de decizie. Un exemplu faimos este cel al dictatorului chilian Pinochet. Când, la începutul anilor 90, Spania a cerut extrădarea celui care ucisese mii de oameni, criminalul a avut dreptul de a aştepta confortabil decizia timp de 16 luni în vila lui din sudul Londrei, până când a fost eliberat. 

În ultimii ani se vorbeşte tot mai frecvent despre concurenţa dintre occident şi regimurile autocrate. Dacă gazda „Summitului Democraţiei”, Joe Biden, ia în serios această concurenţă, atunci ar trebui să încerce să fie mai bun decât dictatorii. Susţinerea jurnalismului liber începe chiar în faţa propriei uşi. SUA ar trebui să renunţe, în sfârşit, la urmărirea fondatorului Wikileaks, Assange. Este o pată ruşinoasă pentru democraţiile din întreaga lume.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img