Budapesta demască planul de la Bruxelles: Vor să ofere dreptul la vot migranților

Planul de acţiune al Uniunii Europene (UE) pentru integrare şi incluziune prevede ca imigranţilor „să li se ofere drepturi de vot” şi ca ei să fie implicaţi în luarea de decizii politice, a denunţat Tamas Menczer, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Ungariei, într-o înregistrare video postată sâmbătă pe contul său de Facebook, informează MTI.

Poziţia guvernului ungar este aceea că „soarta ungurilor trebuie să fie decisă doar de unguri”, a afirmat Menczer, adăugând că astfel de decizii „nu ar trebui luate de Bruxelles sau de migranţi”.

Mai devreme săptămâna aceasta, Menczer a criticat alte prevederi ale planului de acţiune al UE şi a exprimat poziţia guvernului de la Budapesta, conform căreia „migraţia nu trebuie gestionată ci stăvilită, iar ajutorul trebuie direcţionat acolo unde aceste probleme apar”.

Vineri, Curtea Constituţională a Ungariei a stabilit că Budapesta are dreptul să aplice propriile măsuri în domeniile în care Uniunea Europeană încă nu a luat măsurile necesare pentru o implementare comună a regulilor blocului. Decizia a venit după ce guvernul premierului Viktor Orban a contestat o hotărâre a CJUE (Curtea de Justiţie a UE), emisă în decembrie 2020, care condamnă ţara sa pentru încălcarea dreptului de azil pentru migranţi. Instanţa supremă ungară a subliniat în acelaşi timp în decizia de vineri că nu este „în măsură să conteste hotărârea CJUE şi nici să examineze primatul dreptului european”.

Premierul ungar, cunoscut pentru luările sale ferme de poziţie împotriva imigraţiei masive în Europa, a comentat în intervenţia sa săptămânală de vineri la radioul public, chiar înainte de anunţarea deciziei Curţii Constituţionale, că în cazul în care aceasta va fi în favoarea guvernului său el va insista ca UE să-şi reformeze regulile cu privire la imigraţie.

După comunicarea deciziei Curţii Constituţionale, Orban a notat că, în disputa cu Bruxelles privind migraţie, guvernul ungar trebuie să urmeze hotărârile acesteia. „Ne-am angajat să slujim poporul ungar şi Constituţia ungară, nu pe birocraţii de la Bruxelles”, a punctat Viktor Orban.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Comisar european: Vor fi prețuri foarte mari la petrol și gaze la iarnă in UE

    Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

    Oferta de investiții a Mureșului sub brandul comun „Why Mureș” la EXPO REAL München

    Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și...

    Capacitatea de foraj în ape adânci a Chinei atinge nivelul de 5.000 de metri

    Nava oceanică de foraj Mengxiang („Visul”, n.r.) a Chinei...

    Kelemen Hunor: Va fi un eșec pentru PNL dacă merge la Curtea Constituțională

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, despre iniţiativa...

    Călin Georgescu in arest 30 de zile

    Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, contestaţia procurorilor...

    Festivalul TRESKAVAȚ și a CIORBEI de PEȘTE la Svinița, pe Clisura Dunării

    Primaria comunei SVINIȚA din Mehedinți in parteneriat cu Uniunea...

    Ucraina aruncă Europa in șocul prețului motorinei

    Camioanele, agricultura și industria depind de motorină. În prezent...

    Articole relationate

    Categorii populare