COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE
SRI a primit, prin legea adoptată într-o epocă de glasnost gorbaciovist, posibilitatea de a înființa societăți comerciale proprii, ceea ce reprezintă venituri extra-bugetare necontrolabile.
Aflat în această dimineață la Comisia parlamentară de control a SRI, directorul Eduard Hellvig a fost întrebat dacă își reproșează ceva cu privire la violențele recente: „Nu, absolut nimic. Şi nu, niciodată SRI, în mandatul meu, nu va fi implicat politic în nicio activitate de asemenea gen”(Mediafax).
Și a mai spus și alte lucruri de aceeași natură, combătând suspiciunile adunate deasupra Serviciului.
O analiză logică sumară ne arată următoarele: dacă SRI se va fi implicat în vreun fel oarecare, cu știința directorului Hellvig, atunci acesta ar fi negat categoric exact ca în declarația de mai sus. Dacă Serviciul nu se va fi implicat, atunci directorul ar fi negat,firește, la fel ca mai înainte. Prin urmare declarația directorului SRI este complet irelevantă.
Se poate obiecta că același lucru se poate spune despre orice declarație de presă a unui ministru sau a unui președinte. Dar nu este deloc așa. Dacă un demnitar minte – și s-au văzut nenumărate situații – acesta își asumă riscul ca minciuna să fie dezvăluită, căci activitatea unui demnitar în funcție este verificabilă în multe chipuri chiar dacă nu neapărat foarte prompt. Mai devreme sau mai târziu lucrurile ies la iveală, căci demnitarul nu este apărat de o lege a secretului de stat. În schimb, în cazul unui serviciu secret, declarațiile nu mai sunt verificabile decât la scara istoriei sau în urma prăbușirii unui regim politic. Și uneori nici atunci, așa cum știm din cazul României care a trecut printr-o revoluție anticomunistă în decembrie 1989. La un moment dat, s-au predat către CNSAS o mulțime de dosare întocmite de fosta Securitate, dar nu toate. Și partea cea mai interesantă este că nici acest lucru nu poate fi pe de-a-ntregul dovedit. Ceea ce ne îndreptățește totuși să credem că nu s-au predat toate dosarele este faptul că predarea s-a făcut treptat și că, la un moment dat, în arhiva CNSAS se adunase o mare cantitate de dosare neînsoțite de catalogul lor, exact ca o bibliotecă fără inventar. Ce se afla acolo? Greu de aflat mai înainte de a reface inventarul, pe care depozitarul inițial omisese să-l predea. Și de ce a omis să-l predea? Nu există decât o singură explicație logică: aceea că, pe baza inventarului, s-ar fi aflat ce anume lipsește.
Ceea ce vrem să spunem cu toate acestea este că audierile lui Eduard Hellvig la Comisia parlamentară și asaltul bineintenționat al ziariștilor sunt o comedie care se joacă în fața unui public care a pierdut codurile umorului. Și care, în loc să râdă, continuă să privească taciturn. Dar situația are și consecințe politice. Câtă vreme oamenii nu își dau seama că ar trebui să râdă în hohote (ceea ce nu reprezintă câtuși de puțin o conduită acuzatoare, ci pur și simplu inteligentă), ei se vor mulțumi cu situația dată și cu o comisie parlamentară care, în ciuda unei schimbări de optică, nu poate cu adevărat să verifice nimic.
Am mai spus-o și la începutul scandalului declanșat de dezvăluirile lui Sebastian Ghiță: SRI a primit, prin legea adoptată într-o epocă de glasnost gorbaciovist, posibilitatea de a înființa societăți comerciale proprii, de a închiria terenuri și imobile ceea ce reprezintă venituri extra-bugetare necontrolabile. Dacă se spune în lege că SRI poate înființa o regie proprie (una singură) nu se spune, în schimb, câte societăți poate înființa, ceea ce înseamnă că membrii comisiei parlamentare, neavând inventarul societăților deținute de SRI, nu vor ști ce să întrebe. Este exact la fel ca în cazul dosarelor fără index.
Dar partea și mai ciudată este că nici măcar execuția bugetului nu este în regulă, așa cum arată Curtea de Conturi cu privire la anul 2015. Prin urmare nici ceea ce este controlabil nu se supune controlului, darămite restul.
Concluzia este că singura cale prin care se mai poate face ceva este schimbarea legii SRI. Altfel, așa cum diriguitorii Serviciului au recunoscut public, peste tot se află ”la datorie” agenți infiltrați și nu în ultimul rând în presă, deși nimic nu e mai transparent decât presa. Ca să afli ce știu ziariștii nu e nevoie să-i spionezi, e suficient să-i citești. Căci ei spun adesea chiar mai mult decât știu. Prin urmare a infiltra presa cu agenți nu poate avea, logic, decât rostul de a preveni anumite dezvăluiri și de a manipula opiniile. Ar fi extrem de util pentru noi să știm ce scriu, bunăoară, ziariștii-acoperiți despre evenimentele recente, pentru simplu motiv că este esențial să înțelegem cum se gândește politica, democrația și viitorul României în aceste culoare intime ale statului.
